Aici puteti citi rezumatul meciului amical Ungaria – Romania, varianta In-Cult.

Preludiu: un moment de reculegere in memoriam Marian Cozma, handbalistul roman ucis in februarie in Ungaria, la Veszprem. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Soundtrack: Imnul Romaniei a fost primul intonat, si spre surprinderea tuturor nu a fost huiduit, decat spre sfarsit. Ne trebuie un imn mai scurt, clar. Insa imnul ungurilor e mai plictisitor.
Minutul 30: Booooooriiiing! Ma duc pana la buda.
Minutul 41: GOOOL, Tiberiu Ghioane! Ungaria 0 – 1 Romania [de ce mereu dau ai nostri gol cand sunt la toaleta? e un semn ca ar trebui sa beau mai multa bere inainte de meci?]
Minutul 45+3: Sfarsitul primei reprize. Romania conduce la un gol diferenta. Bravo, baieti!
Minutul 46: Ungurii s-au afiliat, si ne-au inconjurat! Gaborii si armata s-au adunat sa-nvarta roata!
Minutul 59: Goian si Codrea intra in teren. Pe ei, pe mama lor!
Minutul 80: Chivu iese dupa ce, chiar si accidentat, a respins atacul ungurilor. Respect! Paseaza banderola de capitan lui Goian.
Minutul 89: Lovitura libera pentru maghiari. Coafura rezista!
Minutul 90+2: Fluier final. Romania castiga! Ardealul e al nostru iarasi!

BONUS:
Un roman in avion in zbor spre Paris. Se relaxeaza omu’, isi scoate pantofii, cand observa in scaunul din stanga un ungur, in scaunul din dreapta un ungur. Dupa juma’ de ora de la decolare, romanu’ politicos catre unguri:
– Eu ma duc sa iau o bere, voi vreti ceva?
Unguru din stanga:
– Da, o cola fara gheata.
Dupa ce pleaca sa ia bauturile, unguru’ din stanga ii ia un pantof si trage o flegma sanatoasa in el, dupa care-l pune la loc. Aduce romanu’ bauturile, dupa juma’ de ora ii intreaba din nou. Unguru’ din dreapata:
– Mie adu-mi o cola cu gheata.
Romanu pleaca dupa bauturi, unguru’ din dreapta trage o flegma in celalalt pantof. Avionul se pregatea de aterizare, romanu’ isi pune pantofii si isi da seama de ce are in pantofi, dupa care politicos li se adreseaza:
– Ma intreb oare cand o sa inceteze cu ura asta intre romani si unguri, cand o sa putem sa ne purtam si noi civilizat, fara sa tragem flegme in pantofi, fara sa ne pisam in cola…

De fiecare data cand cineva generalizeaza despre o tara, o zona, un oras sau un cartier, si implicit despre locuitori sau doar o parte dupa sex, rasa si nivel de prostie – pentru ca nu prea se mai poate vorbi de nivelul de inteligenta – toti deontologii sar si comenteaza ca e gresit, ca nu e adevarat, ca sunt doar “rautaturi” si se incearca discreditarea unei comunitati prin prezentarea nu a majoritatii, ci de fapt a unei minoritati. Hapciu! Ma scuzati, sunt alergic la vrajeli.

Ce se zice despre americani? Ca sunt grasi, urati, inculti si superficiali. Nu toti, majoritatea. Nu voi cita studii, interviuri si alte dovezi covarsitoare. In schimb, va voi relata un episod din vizita mea la unguri.

» » » nu rade, citeste-nainte!

Un cuplu in Budapesta. Se plimbau agale pe strazi. Se tineau de mana. Zambeau larg. Ochii ei straluceau, ochii lui o sorbeau. Ea scunda, el inalt, amandoi slabuti. Fata avea parul lungut, putin ondulat, ravasit, prins doar cu o agrafa. El parul scurt si negru, tunsoare clasica. Se asortau: blue jeansi, geace kaki, rucsace in spate. Probabil erau turisti, si probabil d-aia nici nu le pasa de nimic. Se uitau in vitrinele tuturor magazinelor si la toate cladirile vechi. Se minunau, faceau o poza si plecau mai departe. Din cand in cand intorceau aparatul unul spre celalalt si se strambau. Radeau si mergeau mai departe. El se apleca sa o pupe tandru pe obraz. Ea se ferea, el se supara, ea sarea sa-l pupe. El nu se ferea. Radeau si mergeau mai departe pe trotuarele inguste. Isi leganau mainile impreunate si fredonau o melodie. Ea incepea sa topaie ca o scolarita, el nu se lasa mai prejos. Nu conta ca lumea se uita la ei, ca le statea ciudat ori ca siretul se desfacuse. Erau ei doi, fericiti, in lumea lor, nu in lumea de zi cu zi, plina de griji si probleme. Parea ca nu exista decat clipa prezenta, fara trecut, fara viitor. I-am urmarit pana la metrou. Nu se desparteau nici cand cautau biletele, coborau imbratisati pe scarile rulante si ea il tragea ambitios de mana cand urcau in metrou. S-au pierdut in inghesuiala din metroul albastru…

Un cuplu in Bucuresti. Se plimbau cu pasi repezi. Se tineau de mana, dar se uitau in directii diferite. Nu schitau niciun zambet. Ochii isi pierdusera de mult stralucirea. Fruntile erau incruntate. Doar ce avusesera o discutie serioasa. El parea ca vrea sa o impace. Se intoarce sa o pupe, ea se fereste. El ramane si mai incruntat. Ea nu schiteaza niciun gest. E indiferenta. El isi ia inima in dinti si incearca din nou. De data asta primeste un refuz verbal si rasunator: “Crezi ca mie imi arde acum de pupat?!”. Am auzit clar, il considera pe el vinovat de ceva. El lasa privirea in pamant, si merg amandoi mai departe. Se opresc pe o banca in parc si incep sa discute. Nu e frumos sa trag cu urechea, si nici nu aud prea bine. El are o voce calma, linistita, ea se ratoieste. El propune, ea refuza. Tacere timp de 10 minute. El se ridica, o ridica si pe ea, o imbratiseaza, o pupa prin surprindere si pleaca singur, privind in sus. Ea coboara privirea in asfalt. Se aseaza pe banca, isi pune capul in maini si incepe sa planga. Inceputul sfarsitului…

Acestea sunt cel mai des auzite cuvinte in decursul primei jumatati a primei zile petrecute in Budapesta. Cerand informatii in diferite situatii, raspuns nu am primit decat prin semne. Ungurii nu prea stiu engleza in general, cel mult mai primeam cate un “sprechen sie deutsch?”. Singurele persoane cu care am reusit sa port o conversatie decenta in limba engleza au fost… alti turisti. Ah, da, si receptionerul de la hostelul unde sunt cazat. Alte impresii, pe parcurs. A csók a tárca!