A venit primavara, copacii au inflorit, raspandindu-si mireasma dulceaga in atmosfera scaldata de razele caldute ale soarelui si mangaiata de adierea usoara a brizei marii… Parintii au iesit la plimbare in parc cu bebelusii, pe plaja indragostitii se perinda agale, imbratisati, razand si bucurandu-se de frumusetea neprihanita a naturii…

Hapciu! Ma scuzati, sunt alergic la rahat!

» » » nu rade, citeste-nainte!

Un cuplu in Budapesta. Se plimbau agale pe strazi. Se tineau de mana. Zambeau larg. Ochii ei straluceau, ochii lui o sorbeau. Ea scunda, el inalt, amandoi slabuti. Fata avea parul lungut, putin ondulat, ravasit, prins doar cu o agrafa. El parul scurt si negru, tunsoare clasica. Se asortau: blue jeansi, geace kaki, rucsace in spate. Probabil erau turisti, si probabil d-aia nici nu le pasa de nimic. Se uitau in vitrinele tuturor magazinelor si la toate cladirile vechi. Se minunau, faceau o poza si plecau mai departe. Din cand in cand intorceau aparatul unul spre celalalt si se strambau. Radeau si mergeau mai departe. El se apleca sa o pupe tandru pe obraz. Ea se ferea, el se supara, ea sarea sa-l pupe. El nu se ferea. Radeau si mergeau mai departe pe trotuarele inguste. Isi leganau mainile impreunate si fredonau o melodie. Ea incepea sa topaie ca o scolarita, el nu se lasa mai prejos. Nu conta ca lumea se uita la ei, ca le statea ciudat ori ca siretul se desfacuse. Erau ei doi, fericiti, in lumea lor, nu in lumea de zi cu zi, plina de griji si probleme. Parea ca nu exista decat clipa prezenta, fara trecut, fara viitor. I-am urmarit pana la metrou. Nu se desparteau nici cand cautau biletele, coborau imbratisati pe scarile rulante si ea il tragea ambitios de mana cand urcau in metrou. S-au pierdut in inghesuiala din metroul albastru…

Un cuplu in Bucuresti. Se plimbau cu pasi repezi. Se tineau de mana, dar se uitau in directii diferite. Nu schitau niciun zambet. Ochii isi pierdusera de mult stralucirea. Fruntile erau incruntate. Doar ce avusesera o discutie serioasa. El parea ca vrea sa o impace. Se intoarce sa o pupe, ea se fereste. El ramane si mai incruntat. Ea nu schiteaza niciun gest. E indiferenta. El isi ia inima in dinti si incearca din nou. De data asta primeste un refuz verbal si rasunator: “Crezi ca mie imi arde acum de pupat?!”. Am auzit clar, il considera pe el vinovat de ceva. El lasa privirea in pamant, si merg amandoi mai departe. Se opresc pe o banca in parc si incep sa discute. Nu e frumos sa trag cu urechea, si nici nu aud prea bine. El are o voce calma, linistita, ea se ratoieste. El propune, ea refuza. Tacere timp de 10 minute. El se ridica, o ridica si pe ea, o imbratiseaza, o pupa prin surprindere si pleaca singur, privind in sus. Ea coboara privirea in asfalt. Se aseaza pe banca, isi pune capul in maini si incepe sa planga. Inceputul sfarsitului…