In pauza dintre doua cursuri foarte interesante, simteam nevoia acuta de a bea o cafea. Merg la automatul de pe holul institutiei de invatamant superior, ma asez la rand si, pentru ca cel din fata mea se tot chinuia cu monede de 10 bani si cu mai multe cafele, ma apuc sa citesc despre noua promotie de la Nescafe. Mi-au sarit in ochi urmatoarele: castiga, trimite cod prin sms, pahar gri, deci anuntul promotiei a fost conceput foarte bine. Realizarea, in schimb, e sublima, dar lipseste cu desavarsire.

In automatul respectiv nu erau pahare gri cu cod, ci pahare albe, fara niciun fel de inscrisuri sau desene. Ati observat ca in ultimul timp nici nu-si mai branduiesc paharele? Nu ca ar avea 3in1 alt gust din pahar colorat, dar parca se pierde din marca. Revenind la paharele gri, ma intreb daca nu cumva cel ce se ocupa de intretinerea automatului incearca sa isi faca siesi un bine, ca toti cei care lucreaza in “alimentatia publica” si strang capace, etichete si cutii.

Si ca promotia sa fie cu finalizare, in cazul in care da norocul peste tine – in primul rand cu paharul codat, abia apoi sa si castigi un premiu – trebuie sa pastrezi paharul pentru validare. Si atunci iti dai seama cat de aiuriti sunt cei de la marketing. Pai cum dracu’ sa pastrez paharul din care tocmai ce am baut cafeaua pe holul univeristatii, in statia de autobuz sau la sediul Politiei?! Il bag in buzunar si astept sa ajung acasa, unde il pun in vitrina? Eventual fac un robotel si il pun langa ala din pachete de tigari. Inteleg ca va e frica sa nu bage lumea coduri la nimereala, sau sa se prinda cineva de algoritmul care genereaza codul, oricat de aleator ar fi, dar asta e de-a dreptul pur si simplu idiotenie!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 6 Comentarii

[Urmatoarea intamplare este narata pe messenger de o prietena, fana infocata a blogului in-cult. Oana a furnizat materialul, eu l-am editat si pus in scena. Lumini, camera, actiune!]

Dupa ce am absolvit facultatea, ca o fata silitoare ce sunt, am lenevit trei luni de zile si apoi m-am indreptat spre un master in Bucuresti. M-am pus pe cautat ceva de inchiriat, in anunturile de mica publicitate. Sa vedeeem:

Tanar, prezentabil, caut colega de garsoniera, sensibila, draguta. Chirie simbolica: 8 Euro/luna“. Cei 8 Euro sunt pentru a acoperi cheltuielile cu prezervativele, probabil. Asta e al meu, clar… NOT! Urmatorul:

Garsoniera proaspat renovata, complet mobilata si utilata, chirie 200 Euro, zona linistita” – sper ca nu in loc cu verdeata, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin. Trimit mail, primesc raspuns ca nu mai este de actualitate, desi fusese postat pe internet cu 5 minute mai inainte. Eh, zona linistita oricum nu e de mine. Mai departe:

Calea Mosilor, utilata, mobilata complet, pretul zonei“. Sun. “Si unde ziceai ca ai facultatea? Aaa, acolo, pai e usor de ajuns. iei troleul 666 pana acolo, dupa aia metroul 13 statii si mai mergi 69 de minute pe jos. Vino sa vezi garsoniera, dar vii la mine, ca eu stau la etajul 1 si garsoniera e la 8.” Ah, pe langa faptul ca ajung iiimediat la facultate, nu cred ca o sa fie problema nici ca o sa ma urmariti toata ziua si ca o sa veniti sa verificati daca depasesc limita decibelilor si o sa imi contorizati vizitele, eventual sa ma taxati suplimentar pentru fiecare ora petrecuta de musafir. Nu, multumesc.

Popa Nan, utilata, mobilata, [bla bla bla]“. Interesant, sun. “Da, e mobilata si utilata racnet, feng shui, cichi-cichi bum-bum. Ce? E prea scump? Domnisoara draga, sa stiti ca s-au inventat caminele…“. Subtil, n-am ce zice. Next:

Eroii revolutiei, zona curata, linistita, 200 Euro, mobilata si utilata, au stat in ea 2 studente“. Ce studente? Eminente! Anuntul e de actualitate. Yupii! Merg sa vada si ochiu’ meu.

Ajung la punctul de intalnire, o sun pe cucoana care imi spune ca mai intarzie 10 minute, asa ca imi aprind o tigara. Gandindu-ma ca poate o fi vreo persoana antifumat, mai trag un fum si sting tigara. Vine doamna, cam “bronzata”, si spune ca de abia a venit din concediu. Bine ca nu e rrr…rrr…rrr… rau, ratusca, ramurica.

Urcam in masina si constat ca stingerea tigarii a fost o idee proasta. Tapiteria era arsa de n ori la patrat, scrumiera dadea eroare de preaplin. In fine, nu conteaza. “E aproape de bulevard“, spune tovarasa de drum. La dreapta, la stanga, la stanga, la dreapta, la stanga, fa un pas in fata, da usor din coate, ca asa-i in viata, nu ramane-n spate – pana se infunda strada.

E blocul de acolo“, insa nu a si indicat, iar “blocul” erau doua: cel din dreapta era frumusel, aranjat, termopane; cel din stanga… vai steaua lui! Bineinteles, e ala din stanga. Clasic. Poate macar garsoniera e draguta, de ce sa judecam dupa aparente? In fata blocului avea loc o sedinta adhoc a partidului rrrau, ratusca, ramurica, unde era dezbatuta teoria spartului semintelor si elaborau un proiect de lege referitor la modificarea vitezei legale cu care pot circula Mertzanele minoritatilor nationale. “Ooo, gagica, te fac o plimbare?“. Neah, lasam pe mai tarziu, dar tu poti sa-ti iei zborul intre timp.

Urcam, ultimul etaj – sigur o sa fie o placere iarna. Pe drum am admirat colectia de mileuri si bibelouri din fiecare casa – stateau cu usile deschise, am mai aflat cateva ingrediente secrete ale tocanitei de cartofi – faceau mancare pe hol. Ajungem la capatul holului, unde erau doua usi. Cea din dreapta era metalica, frumoasa, varuit in jurul ei; cea din stanga era din lemn, sparta in 10 locuri – doar in ultima saptamana, cimentul sarit in jurul ei, ce sa mai vorbim si de var. Faptul ca era capat de drum, ca si in cazul blocurilor, nu ma deranja, insa daca aflu ca mai e si pe stanga… Da, e cea din stanga. La dracu’!

Intram in zona crepusculara. In dreapta, de pe un pat ma salutau vesel niste pureci, langa pat se afla un sifonier cu un sistem inteligent de deschidere: un holsurub cu o ata rosie – vorba unui prieten, sa nu se deoache deoarece s-a deschis fara sa cada pe mine. La geam stateau zgribuliti doi porumbei, cu care ma gandeam sa impart chiria pe durata iernii. Intr-un colt, un frigider mic si jegos, bazaia insistent; nu am avut curajul sa il deschid, un cadavru pus la pastrare ar fi prea mult pentru mine. Gazda, binevoitoare, ma indeamna mandra spre baie. Proasta alegere, mai bine ma invita sa ies. Baia, ca o baie modesta de garsoniera: cadita de dus, vas de wc, chiveta. Gresit! Era mai rau decat intr-o baie de tren: cadita de dus neagra, plina de jeg, wc-ul infestat cu microbi care inca nu au fost descoperiti de oamenii de stiinta, iar chiuveta, ah, chiuveta… nici macar o mana nu incapea in ea.

Incantata pana peste masura de aceasta bijuterie imobiliara, ii spun doamnei ca trebuie sa vorbesc cu parintii, care ma sponsorizeaza, si sa ii conving ca acea garsoniera (NU) este pentru mine! Cautarea continua…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 13 Comentarii

Pentru ca e criza, toti se gandesc cum sa fure mai mult, cum sa faca un ban usor pe spinarea altora.

Am fost la o partida de bowling, joi seara, la Centrul de Distractie Europa, din Constanta-Mamaia. Intotdeauna mi-a placut acolo pentru ca e spatiul mare si preturile sunt acceptabile, si niciodata nu am avut probleme cu servirea sau plata. Insa aseara a fost o exceptie, sau poate ca asa urmeaza de acum incolo sa se desfasoare activitatea lor.

Dupa ce ca nu aveau decat un singur fel de bere la rece – probabil ca au scos celelalte frigidere din priza ca sa mai faca economie de energie si sa te faca sa o cumperi pe cea mai scumpa, a durat si o gramada de timp pana a venit sa ne ia comanda, dupa care inca o gramada pana a si adus-o. Lasand servirea deoparte si faptul ca nu am iesit pe primul loc, ca de obicei, la plecare am avut parte de o surpriza si mai neplacuta.

La pretul de 40 lei/ora, pentru o durata de 90-95 de minute, dom’soara – cam acra in seara cu pricina – ne-a cerut 74 lei, cu peste 10 lei mai mult. Si probabil nu am fi zis nimic daca nu ne uitam la contor inainte sa plecam de la pista si nu vedea cineva din grup pe ecranul casieritei suma de 62 de lei. In momentul in care i s-a atras atentia a devenit recalcitranta. I-am cerut sa ne arate undeva ca aia este intr-adevar suma, si cica nu poate. Era ca fetita care l-a luat pe “nu” in brate, in ciuda insistentelor noastre de a ne arata o dovada.

Dupa aceea a inceput sa insinueze ca ne zgarcim, sau ceva de genul. Intr-adevar, nu era o suma foarte mare, dar aici e voba de corectitudine si respect pentru client. Si dupa ce i s-a mai atras atentia si ca se repede la client, a zis pe un ton de sictir: “Hai, dati cat vreti!“, si a dat in retragere. Nu stiu daca banii aia ajungeau la ea in buzunar sau e o chestie impusa de manageri, dar e de tot rahatul. Asa ca de acum incolo sa fiti atenti la ce si cat consumati, ca sa stiti dinainte cam cat ar trebui sa platiti.

Si pentru cei de la CD Europa: Huooo, saracieee!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 7 Comentarii

Nu e o noutate ca portiile de mancare din unitatile responsabile cu alimentatia publica devin din ce in ce mai mici. Mai demult scriam despre suberecul cu carne precum economia: sublima, dar lipseste cu desavarsire. Dupa o perioada in care am incercat sa privesc mai indulgent incercarile comerciantilor de a ramane pe linia de plutire, imi dau seama ca nu am de ce sa imi fie mila de ei: profita de pretextul crizei ca sa isi bata joc de clienti.

Eu nu sunt tocmai cel mai pretentios client. Ba dimpotriva, cred ca sunt printre cei mai rabdatori si intelegatori. Am trecut cu vederea multe nereguli, am iertat diverse scapari ale ospatarilor si am asteptat mai mult decat ar fi suportat oricine. Nu mi-a adus nimic altceva aceasta atitudine decat alte neplaceri, dar poate primesc macar un punct pentru marele meci de dupa apocalipsa.

Ce mi-a declansat acum indignarea? Pai sa va povestesc cum azi eram lihnit si avand o pofta nebuna de mititei, zic sa merg in raiul evazionistilor fiscali gratarelor din Constanta: Satul de Vacanta. Si ca sa nu ma duc oriunde, ma indrept spre Cuptorul cu Placinte, un loc renumit si unde mai mereu e coada, deci ceva bun sigur fac si ei. Imi astept randul si comand:

  • mititei – 6 x 0.65 = 3.9 lei
  • cartofi prajiti – 1 x 1.5 = 1.5 lei
  • chifle – 2 x 0.5 = 1 leu
  • salata de varza -1 x 1.5 lei = 1.5 lei
  • mustar

Total: 9 lei. Daca facem calculul, reiese ca o pleasca de mustar costa 1.1 lei. Deci mustar d-ala fara nume, cumparat la galeti de 5 litri la preturi de nimic este taxat exemplar. Stiu ca e afisat si pretul mustarului acolo, si sigur nu e 1 leu, o sa ma uit mai bine data viitoare. Oricum am platit in plus. Sau furculita de plastic, cele doua scobitori si gramajoara de sare se platesc si ele? Nici macar nu e prima oara cand imi spune o suma mai mare decat cea corecta. Dar nu e vorba de bani, ca si daca imi dadea rest 0.5 lei nu ii luam. E vorba de respect, de corectitudine, de… geaba.

In fine, asta a fost doar asa, ca fapt divers. Surpriza mare a fost cand am vazut ce inseamna portia de 150 gr de cartofi prajiti: puteam sa numar paiele pe degetele de la maini, si sa imi si ramana unul mijlociu de indreptat catre cine il merita. Aia mici se rusinasera si abia se mai zareau in farfurie. Nu aveau mai mult de 5 cm in lungime si erau subnutriti. Gustosi, dar mult prea schilozi.

Inteleg, nu e tocmai un restaurant, nu am platit o caruta de bani, dar in ritmul asta o sa ajungem sa platim doar ca am trecut pe acolo, fara sa mancam nimic. Pe timp de criza nu ar trebui sa creasca portiile si sa micsoreze preturile? Nu, ca gura lor tre’ sa manance si mai mult ca inainte…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 1 Comentarii

“Si-asa-mi vine cateodata
Sa pun mana pe o piatra,
Sau cutit, pistol, topor…
Ca imi vine sa-i omor!”

Inspiratia pentru catrenul de mai sus m-a lovit ca trenul imediat dupa ce am scapat de o situatie limita in care m-am aflat cu putin timp in urma. Confuzi? Sa va explic.

Ma indreptam spre casa cu scuterica pe stradute paralele cu cele principale, ca sa evit traficul. Si cum circulam eu regulamentar, in plina zona rezidentiala “premium” – cum le place locuitorilor de pe acolo sa spuna, prind in fata o caruta. Da, chestie d-aia cu 4 roti, un cal putere si un bou, in zona unde pretul pe metru patrat la imobiliare este cu 50% mai mare decat la mine. Revenind, nu aveam cum sa il depasesc asa ca zic sa ii tai calea si o iau pe prima la dreapta, apoi la stanga si imi dau seama ca am facut o alegere proasta cand in fata unei curti vad probleme. Mai exact, o satra de vreo 15 magicieni experti in facutul lucrurilor sa dispara, partea cu aparutul nu au invatat-o inca, ce se intindeau pana in mijlocul strazii. In jurul lor roiau vreo 2 puradei cu biciclete.

M-au ginit de la distanta si incepusera deja sa isi faca planuri pentru cum vor imparti scuterul meu. E momentul sa accelerez, zice mintea mea in gandul ei, daca tot ma duc barem sa o fac cu stil. Insa aveau strategia bine pusa la punct: gropile, pustanii, carutasul – toti faceau parte din treaba asta murdara. E un complot, va spun, un complot!

Si cum zburam eu cu senzatie majora, 40 la ora, evit doua gropi si o mana, trec de primul biciclist si vad ca strada mea se termina in strada carutasului care venea in tromba. Si uitandu-ma dupa cai maro pe sosea, uit de cel de-al doilea biciclist neatent, ca doar nu trebuie sa beleasca el ochii cand intoarce in mijlocul strazii ca e strada lui, manca-ti-as! In ultima clipa intorc privirea in fata, sa vad daca am loc sa ma strecor printre cal si o eventuala masina parcata, si il ochesc pe cretinel. Din spate auzeam deja strigate de lupta: “Baa! Hoo! Zgura ma-tii!” – ca asa e in tenis. Pun frana si ma opresc la un metru de el. Am dat din cap dezaprobator si am demarat. Noroc ca nu mi s-a oprit motorul!

Ce se intampla daca totusi il loveam pe retardatul ala mic? Mai ajungeam sa povestesc cuiva ca nu am fost eu de vina, ca circula carute prin mijlocul orasului si ca anumiti cetateni atenteaza la integritatea noastra morala, corporala si materiala in mod constant de atata amar de vreme, dar situatia nu se schimba? Probabil ca nu, si-asa-mi vine cateodata…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii

Asta este solutia cea mai la indemana pentru rezolvarea multor probleme ale necivilizatiei moderne. Si oricat de utopic ar parea, acest indemn este real si incurajat. Din pacate, nu peste tot, ci doar in Guineea.

Un capitan al armatei a spus oficialilor capitalei guineze Conakry ca rezolvarea cresterii numarului de infractiuni si a supraaglomerarii penitenciarelor este ca cei care prind in flagrant banditi comitand un jaf armat sa ii arda. Si pentru ca se pare ca in ultimul timp majoritatea infractorilor provin chiar din randul armatei si politiei, capitanul le-a sugerat cetatenilor sa se organizeze in comitete de autoaparare, astfel avand sanse mai mari sa razbeasca impotriva nelegiuitilor.

Este si normal ca militantii pentru drepturile omului nu au fost foarte fericiti la auzul acestor discutii la nivel inalt, argumentand ca toata lumea trebuie sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie si dreptul la un proces corect. Dar cine ii asculta pe ei?

Eu nu sunt asa drastic, am o alta propunere. Ce-ar fi ca totii hotii romani prinsi in flagrant (eventual si cei care sunt deja in inchisoare, sa fim siguri ca nu recidiveaza) sa primeasca o vizita de la doctorul Ciomu… Singurele complimente pe care le vor primi ulterior sunt cele de genul: “Nu se mai scoala, dar uite ce frumos atarna!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii

Raiffeisen PhishingAi zice ca atunci cand vrei sa faci bani cu orice chip, cand ai de gand sa furi, sa inseli, sa fraudezi, te-ai gandi foarte bine la ceea ce vei face, vei planifica fiecare pas foarte atent si vei rerereanaliza toate aspectele. Ei bine, actualii phisheri inca nu se incadreaza aici. Zilele trecute am primit inca un spam in numele celei mai vizate banci in materie de phishing, Raiffeisen Bank. Lasand la o parte faptul ca nu am cont cu adresa de mail pe care am primit, si pana sa verific linkul ce ducea spre o cu totul alta pagina, mi-a sarit in ochi logica de care da dovada tepuitorul. Si anume: “in noaptea de sambata, 10 aprilie spre sambata, 11 aprilie“. Nu suna ca un scenariu din filmele alea proaste in care se repeta o zi la infinit? Ca sa nu mai vorbim de virgula omisa dupa “10 aprilie”.

Baieti, dragi hoti, cand mai vreti sa tepuiti, trimiteti-mi textele la corectat! Va garantez calitatea, coerenta, logica textelor si nici nu o sa va coste enorm. 1% din castigurile de la cei ce pun botul la prosteala voastra vi se pare mult?

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii


Cand Politia sau un prieten te sfatuieste sa nu faci afaceri cu oameni dubiosi, ar fi bine sa asculti si sa bagi la cap. Daca o afacere pare prea buna ca sa fie adevarata, probabil ca si este!

Intamplarea pe care o voi istorisi a avut loc intr-o autogara, in asteptarea microbuzului care oricum nu mai circula. Doi baieti, ce inca isi faceau sperante ca vor ajunge la destinatie, au fost abordati in intunericul serii de doi ochi vorbitori. Nu, nu cei din reclama de la Coca-Cola Zero, ci unii cu o cautatura hoteasca de lup. In rest, personajul se confunda cu noaptea. Sa spunem doar ca presedintele Americii ar fi invidios pe bronzul individului, pe care il vom numi in continuare Romi. Aveti mai jos o varianta apropiata de adevar a dialogului purtat:

Romi: “Telefoane, baietii?”
Unu’: “Nu, mersi…”, si se indeparteaza putin.
Romi: “Hai, manca-ti-as, ca am un N95. E eftin, eftin!”, si scoate din buzunar o husa ce ascundea un Nokia N95 veritabil, de 8 Gb.
Altu’: “Cat il dai?”, intreaba pustiul, aparent interesat. Mare greseala!
Romi: “Doua juma’, sa moara mama!”, si tot flutura telefonul.
Altu’: “Eh, n-am atatia bani…”, o tactica de negociere foarte inspirata.
Romi: “Hai ca ti-l dau cu unu’, ca doar ce l-am sutit si am nevoie sa scap de el rapid.”, si afaceristu’ zambeste malefic.

Altu’ sta pe ganduri, se mai uita la telefon si scoate 100 de lei. Intunecatul ia banii cu aceeasi mana in care tinea si telefonul, le baga pe amandoua in buzunar si apoi scoate iarasi husa. O inmaneaza proaspatului proprietar, ii spune sa mai astepte putin pana il scoate la aer, sa nu fie pagubitul prin zona si a disparut ca o umbra la umbra. Unu’, care a stat deoparte si a admirat desfasurarea actiunii, ii cere husa si bate usor in ea. Suna a gol, ca o cutie. Altu’, increzator in achizitia facuta, isi cere obiectul ca sa ii dovedeasca Unului ca nu are dreptate.

Scoate jucaria din teaca si i-a demonstrat Unului ca s-a inselat. Nu era o cutie, era un sapun. Scump, dom’le, foarte scump! Sapunul minune: te curata de bani!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 6 Comentarii


Daca aveti de gand in viitor sa organizati sau sa participati la un jaf, ar fi bine sa va faceti un plan dinainte si sa va luati cateva masuri de precautie. Dar cum probabil coeficientul vostru de inteligenta este mai mare de 100, lasam treaba asta urata pe seama celor incapabili.

Totusi, ca un sfat practic si demn de luat in seama, atunci cand fugiti de la locul faptei cu masina personala, sau cu oricare alta masina, asigurati-va ca aveti indeajunsa benzina! Sau cel putin, in cazul in care jefuiti o benzinarie, alimentati inainte sa va apucati de jaful propriu-zis, altfel riscati ca aventura sa se termine mult prea curand si fara sa beti macar o bere din prada… Inca un hot prost s-a dus, mai raman cateva zeci de milioane. Tam tam tam, another one bites the dust!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii


Ati auzit de barbatul care a fost gasit mort intr-un vagon cisterna? Se pare ca a murit pe data de 9 ianuarie, dupa care a fost plimbat de la Arad pana la Pitesti, apoi a vizitat Jilava si Chitila, ajungand din nou la Pitesti. Intre timp, rezervorul mai fusese incarcat si descarcat. Medicii legisti spun ca a murit asfixiat, iar dupa aceea corpul sau a fost inundat de motorina, stomacul fiind plin de lichidul inflamabil.

Lasand la o parte teribila tragedie a acestui caz, credeti ca e un lucru inteligent sa aprinda lumanari la capataiul mortului? Intreb si eu…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 2 Comentarii
Meh
 
Taguri
 
Bloage
 
Parteneri
 
Articole inculte, cele mai...
©2007-2021 In-cult.Info | Tema de: Elegant Wordpress Themes & data moca de Promo Items | WordPress