La vreo doua zile distanta de atacul hienelor, a avut loc contraatacul. Ruta 51: Inel 2 – Poarta 1. De la capat de linie femeile fatale, de aceasta data echipate si cu una bucata porc, si-au exercitat puterile suprataxatoare. Victima: o femeie ce nu avea legitimatie de calatorie de niciun fel, in mare parte si datorita faptului ca la statia de plecare nu exista niciun chiosc de bilete. Totusi daduse leul soferului… Dar asta nu conteaza, ca soferul nu are jurisdictie decat la volan. Asa ca trebuie sa fii prevazator si sa iti iei bilet dinainte pentru zile negre (eu il pastrez in telefon, dar daca mi se fura si telefonul ce fac?!).
Scenariul il stim cu totii, initial inculpata se scuza, explica motivele, insa controlorii le-au vazut si auzit pe toate. Apoi milogeala, controlorii sunt stane de piatra, ba chiar si ironici. Dupa care urmeaza partea de indignare a calatorului si atacurile directe asupra celor angajati sa sanctioneze contravenientii. Si niciodata nu stii la ce sa te astepti. Deseori esti singur impotriva tuturor, rareori sare tot autobuzul cu gura, uneori se aude o voce din fata si atat.
In aceasta zi fatidica vocea din fata a fost rasunatoare, atotstiutoare si plina! O tanara pe la vreo 30 ani era tare suparata pe oamenii cu legitimatii. Si cand a deschis gura, 5 statii nu a mai tacut. Si atunci pentru ca a trebuit sa coboare, ca altfel ar mai fi continuat. Si din gura domnisoarei ieseau numai organe de reproducere feminine, dar si masculine (ceea ce este ciudat, nu parea a fi hermafrodita), expresii legate de rude apropiate si profetii despre trecut. Atentie! Limbajul din citatele de mai jos poate fi considerat licentios de catre unele persoane, iar intre paranteze [] evoc starea de spirit generala:

“Baga-mi-as p**a in gura voastra de vaci spurcate! [liniste si uimire] Ce pi**a mamii voastre vreti, fa? [putina indignare, zambete ironice din partea barbatilor de peste 40 de ani] Pana acum ati supt p**i si acum va dati mari doamne, f**u-va mortii in c*r sa vi-i f**! [ras cu pofta din partea unor domni si doamne, controloarele raman intr-o indiferenta falsa] Inainte de ’89 erati prostituate si v-o trageati cu totii muncitorii de pe santiere pentru un leu. Mai ales tu, aia roscata! Da, fa curvo, cu tine vorbesc! [rasete isterice, eu ma inrosisem – de caldura, evident] Te faci ca nu ma auzi, ai? Ia zi, parasuto, cate prohaburi ai desfacut la viata ta? [roscata se uita pe geam, colegul ei zambea usor cu dispret, restul asteptau cu sufletul la gura urmatoarele elucubratii] Nu le dati, doamna, banii! [femeia vinovata de contraventie scosese cei 50 de lei] Ca se duc sa bea cafele si sa isi cumpere tigari, tarfele! Ele nu stiu ce e munca! [deja deranjata, una din femeile vizate comenteaza: “De parca tu stii ce inseamna munca asta, sau munca in general…” – proasta idee!] Ce zici, fa? Tu iti plimbi curul ala gras cu autobuzul cateva ore pe zi si dai cu ciocu’ sa mai furi un ban de la oameni nevinovati! Cara tu geanta [era una din acelea ce se pune peste umar, asemanatoare cu una de laptop, dar probabil plina cu pietre de moara] asta 8 ore pe zi, pe jos, pe caldura, pe frig, vant, praf si zapezi, sa vezi ce inseamna munca! [guraliva se ridica de pe scaun, merge putin cam impleticit, si se indrepta spre ele de parca ar fi vrut sa le arda – o palma; in schimb arunca cu un bilet] Na, proasto, ia d-aici! Sa ti-l bagi inpi**a!”
Se intoarce apoi catre usa, sa coboare. In acel moment, tot autobuzul a vazut cine sau ce este eroina. Chilotii tanga roz erau ridicati pana la sfertul coloanei vertebrale, insa blugii erau cu talie joasa, abia acoperind inceputul crapaturii. Ciorapii ridicati si ei pana sub sani, se observau precum restul echipamentelor pentru ca tricoul era modelul “de aratat buricul”. Barbatii comentau si radeau, controloarele explicau: “Eh, n-ai cu cine sa te certi. Daca doar atat o duce capul… Era si beata pe deasupra! O stim pe panarama asta.”
Trebuie sa recunosc ca aceasta scena a avut efecte adverse asupra mea. De ras nu puteam sa rad, pentru ca nu as fi fost mai presus de aceste vulgaritati si ar fi insemnat ca incurajam un asemenea comportament. Sa ma incrunt nu as fi putut, ar fi insemnat ca sunt de partea hienelor. Ma deranja sa aud limbajul ala din gura unei “domnisoare”, si mai ales intr-un mijloc de transport in comun, dar involuntar aveam tendinta sa zambesc. Imi muscam buzele ca sa ma abtin sa nu izbucnesc odata cu “porcii”. Ma gandeam la matematica pentru a ma calma… Si functiona! Am coborat din autobuz, dezamagit ca nu mi-a venit ideea sa inregistrez si sa pun pe youtube. Ar fi facut inconjurul netului romanesc… Ah, faima pe care as fi capatat-o!

Povestile cu extraterestrii din “Area 51, Nevada” nu sunt nici pe departe la fel de captivante precum povestile cu prosti de pe Ruta 51, Constanta. Zilele acestea m-am tot confruntat cu situatii bizare in drumul meu spre sau dinspre centrul orasului, iar de fiecare data personajele principale au fost aceleasi: controloarele.
Intr-o seara pe cand ma intorceam de la serviciu, pe scaunele din spate sedeau suspect trei madame, insa nu schitau nicio intentie necurata. Pe la mijloc erau doi… afro-manelisti. Pff, ce descriere buna (din pacate jignesc populatia africana, asa ca trebuie sa precizez ca ma refer strict la culoare)! Asadar, cei doi afro-manelisti ascultau Vivaldi la telefonul mobil, erau pe sistem turbo asa ca mai cantau si ei. Pentru cei ce nu-ntelege, Vivaldi e numele de cod lu’ aldi Victor, din Piata Chiliei. Continuand, dupa niste statii s-au urcat doua tinere pe la usa din spate, una din ele observand pericolul iminent a sarit din autobuz in ultimul moment. Cealalta ramasese ca vita la poarta inchisa. Pradatoarele si-au dat seama de oportunitate si au inceput initial sa hartuiasca prada cu vocile stresante, precum hienele, dupa care s-au ridicat si au trecut la atac. Au incercuit-o, o miroseau, se simtea frica… si mirosul de transpiratie al mahalagioacelor! “Lasa mana jos, femeie! Spargeti un geam, oameni buni! ” urlam, in gandul meu. Intre timp, o doamna mai din fata a inceput: “Dar de astia doi care ne exaspereaza cu muzica lor de ce nu va luati? Ia controlati-i! Sa vedem daca au bilet!”. O liniste stranie a cuprins tot autobuzul. Zona crepusculara… Cum a avut cineva curajul sa conteste faptul ca aia nu aveau bilet? De pe un alt scaun se aude incet unul mai mulatru: “Taci, fa, in …”. Au trecut ceva momente in care controloarele isi faceau treaba cu fata aceea, manelele tacusera, doamna a mai grait cateva adevaruri si usile s-au deschis. Au lasat-o pe fata sa coboare, au disparut si muzicantii (nu fara sa ii umple frigiderul doamnei cu gura mare) si ne-am continuat drumul. Inainte de ultima statie, bufnitele isi imparteau prada pe ziua respectiva. Pe fundal, se auzeau Nicolae Grigorescu si Aurel Vlaicu tipand si incercand sa scape din mainile lor murdare…