Desi nu a trecut chiar atat de mult de cand mi-am castigat dreptul de a bea o bere intr-un bar, prin procesul normal de maturizare – cel putin in ceea ce priveste varsta, ma cam uimeste dezinvoltura cu care copiii de azi isi bat joc de lege si de ei insisi.

Nu zic ca noi nu faceam prostii, dar eram mai subtili, si fata de cei de aproape, si fata de intreaga lume. Ce-i adevarat, nu erau asa de raspandite camerele foto/video sau telefoanele cu aceasta functie, cu posibilitatea de upload direct pe youtube. Foloseam mIRC-ul, cu mult inainte de facebook, ne mai dadeam intalnire cu persoane dubioase, dar stateam dupa un colt si asteptam sa vedem cu cine aveam de-a face. Daca fata nu era draguta, ne intorceam la sala de net, ne schimbam nick-ul si imbrobodeam pe alta. Si toate ca toate, dar pana la ora 22 eram acasa.

Dupa cum spuneam, ne prosteam si noi, dar mai pe blat. Acum cluburile sunt pline de minore ce sorb din cocktailuri alcoolice, tragand cu pofta din tigarile mentolate si apoi sufland fumul pe o parte a gurii. Cealalta parte o folosesc ca sa il sarute pe fraierul de langa ele. Desi sunt interzise servirea alcoolului si comercializarea tutunului catre minori, nimeni nu ia in serios legea. E si normal, de cate magazine ati auzit sa mai fie amendate in ultima vreme ca au vandut tigari copiiilor?

Zilele trecute eram la non-stopul de cartier si in fata mea era un pusti. Statea drept, sa para mai inalt, privirea i se tot plimba pe produse, evitand contactul vizual cu vanzatoarea, si cu o voce ingrosata cere o tigara de foi, cu aroma de cirese. Vanzatoarea il intreaba oficial: “Ma, sigur ai 18 ani?”, si el raspunde cu o voce tremuranda: “Da, da, sigur!”. Normal, a primit tigara, doar n-o sa-i ceara buletinul! Insa pustiul nici nu asteapta sa paraseasca magazinul si, indreptandu-se catre ceilalti minori ce il asteptau afara, incepe sa isi manifeste bucuria printr-o saritura si un chitait de hamster, starnind rasul tuturor clientilor.

Si eu cumparam tigari pentru tata, altii cumparau la bucata pentru ei, mai apoi isi cumparau pachete, dar eram cu totii “chill”, relaxati. De fapt, cred ca singura problema a minorului de mai sus era ca abia acum incepea sa simta gustul vietii de rebel, sunt sigur ca daca o sa il vad peste o luna nu va mai avea emotii cand o sa isi cumpere pachetul de tigari cu buton. Sunt curios insa cum o sa se simta atunci cand va vorbi prin apasarea unui buton amplasat strategic, in gat…

Ar avea de spus niste povesti mai mult sau mai putin interesante pentru altii, dar cu siguranta importante pentru protagonisti.

Nu stiu de unde pana unde, dar toti din familia mea au cochetat la un moment dat cu fotografia, exceptand mama. Nu a profesat niciunul, dar la nivel personal fiecare a fost destul de bun. Daca pastram primele aparate foto ale tatalui, acum ar fi fost piese de muzeu – sau obiecte licitate pe ebay. Nu mai tin minte marcile acelora, dar mai departe stiu ca am continuat pe Smena si Skina. De la aparatul negru clasic, complet manual, cu blit extern si cu instructiuni lipite pe spate de fratele meu pentru ca orice profan sa il poata seta corespunzator, pana la aparatul foto automat gasit pe strada ce, probabil din cauza cazaturii suferite, tragea cate 5 pozitii deodata, toate au surprins pe film mai mult decat doar imagini.

Pozele de la botezul primului nascut, apoi cele cu bebelusul cu capul mare pe cuvertura din bucataria de la tara, continuand cu urecheatul pionier cu cravata rosie si aniversarea de 10 ani a lui Praslea cel Gigic istorisesc celor ce au rabdare sa priveasca, dar si sa asculte, intamplari ciudate, hazlii, triste sau chiar tragice, legate de fiecare eveniment in parte. Albumele abia asteapta sa fie deschise si sa raspunda vesnicei intrebari “Asta esti tu?! Vai, dar ce copil scump erai! Cum dracu’ ai ajuns in halul asta?!”…