Acest articol s-ar putea numi si “Am intalnit si copii fericiti!”. Este vorba despre adevarata fericire, aceea data de jocurile copilariei, acompaniata de strigate, rasete si o privire senina. Insa copiii sunt acum introdusi in lumea “minunata” a calculatoarelor de la varste fragede, poate pentru a ii tine ocupati, in lipsa parintilor, sau pentru a isi dezvolta diferite aptitudini. Nu stiu insa cati parinti stau cu copiii la calculator, incercand sa desluseasca impreuna diferite softuri educationale.

Spuneam de copiii cu adevarat fericiti… Imi vedeam linistit de treburile mele cand aud niste tipete. Oare ce sa fie? Ma uit pe geam si vad doi copii. La prima vedere parea ca se bateau. Insa nu se bateau, se luptau! Am stat sa urmaresc scena. Era o lupta apriga, intre un supererou si un robot. Eram curios, eram fascinat, eram bulversat. Uitasem de mult timp cat de departe poate sa mearga imaginatia unui copil, si cat de complexa poate fi o joaca de copii. In ciuda celor aproape 0 grade de afara, cei doi nu se lasau i inventau fel de fel de arme si lovituri. Sareau peste tot, se fereau, se mai nimereau, faceau chiar si cascadorii. La un moment dat se opreau si radeau, se vedea in ochii lor cat de mult credeau in aceasta joaca si cata bucurie le aducea, desi nu a castigat niciunul intr-un final.
Oare cati astfel de copii mai sunt? Cati se mai transforma in personaje si exploateaza la maximum creativitatea? Cati mai joaca “ascunsea” ori “somatea”? Cred ca au devenit o “rara avis”…