Cu to(n)tii avem pitici pe creieri, mai mari sau mai mici. Piticii, nu creierii. De fapt, si creierii sunt mai mari sau mai mici. Mai exact, unul mare si unul mic. Care creier mare poate fi mai mare la unii si mai mic la altii, la fel cum si creierul mic poate fi mai mic in cazul unora si mai mare in cazul altora. Asadar avem creier mare mic si creier mare mare, de asemenea avem si creier mic mic si creier mic mare. Te ajuta cu ceva explicatia mea?

Probabil ca nu. Asta e unul din multii mei pitici. Eu il consider ca fiind mic si dragut, chiar util pe alocuri, insa tind sa cred ca unele persoane din jurul meu au nevoie de o patura cand le explic cate ceva, pentru ca le las reci. Da, am ajuns sa citez din Robotzi. Revenind, recunosc ca uneori ma cuprinde un entuziasm nemarginit si ma las purtat pe valurile explicatiilor care mai de care mai elaborata si, daca habar nu ai despre ce vorbesc, plictisitoare. Dar atunci cand e cazul, pot sa structurez lucrurile si sa le expun logic, ca pentru tot prostu’. Daca e nevoie, bineinteles. E nevoie?

Nu, nu e necesar. Alt pitic se ocupa cu pusul intrebarilor. Fra’su cu raspunsul. La aceleasi intrebari, inainte sa dau ocazia celor din jur sa zica ceva. Nu se aplica si la scoala.

Am furculita mea. Si lingura mea. Nu-mi place sa le foloseasca altcineva si nu ma simt confortabil cand sunt nevoit sa mananc in lipsa lor. Au fost atent alese astfel incat sa indeplineasca un set de criterii de performanta, aspect si textura. Am si cana mea, care de asemenea indeplineste toate criteriile. Plus ca mai are si valoare sentimentala, e primita de la verisoara mea draga, cu ocazia majoratului.

Daca e sa mai pun la socoteala si modul in care traversez strada, felul in care optimizez calculatoarele pe la care ma mai opresc, desi nu sunt ale mele si nu mi-a cerut nimeni, locul unde stau in autobuz, cum corectez greselile de exprimare ale altora – incerc sa ma abtin, si aproape reusesc, gandirea orientata spre binele tuturor – de multe ori in detrimentul binelui personal, lucru care era sa ma coste si viata – ajung la concluzia ca sunt o persoana ciudata. Dar nu sunt, am doar pitici. Unii mari si… unii mici!