Acum trei ani, in dimineata zilei de 20 Iulie 2006, sarbatoarea Sf. Ilie, viata semnaliza cu intentia de a ma depasi. Nu am mai rezistat chinului si am mers iarasi la spital, tot cu taxiul. Tresaream si sufeream cumplit la fiecare denivelare pe care o lua si la fiecare curba. Cu ultimele puteri am poposit la Urgente, in speranta ca o sa ma consulte niste doctori mai documentati decat cei de data trecuta. Cand am intrat in cabinet, stupefactie! Am nimerit aceeasi tura, aceiasi doctori…

Vazandu-ma din nou la fata, dar de aceasta data mai slab, mai alb, mai mort, au inceput sa isi puna intrebari cu privire la competenta lor. Mi-au luat pulsul, tensiunea, mi-au facut analizele care din proaste cum iesisera prima oara acum erau foarte proaste – leucocitele crescusera de la vreo 11 500 la 14 500 – si, dupa ce mi-au frecat iar toti burta ca pe mielu’ norocos, m-au internat. Era si timpul!

Etajul 5, sectia Chirurgie, salonul 536, pe dreapta. 4 paturi, 3 noptiere, 2 scaune si 1 masa. Salon din epoca de aur a Romaniei: cadrele de fier aveau saltele cu arcuri rupte sau burete putrezit si scobit, noptierele din lemn erau pline de gauri si de carcalaci, insecte care isi faceau veacul si pe tavan, pereti sau prin paturi. Si bomboana de pe coliva era ca, in miezul verii, la temperaturi de 35+ grade Celsius, geamul nu se deschidea. Drept urmare, cele doua usi – una care dadea in holul principal si cealalta catre un hol mai mic, legatura intre noi, toaleta si o rezerva de doua locuri – stateau mereu deschise pentru a fi macar un efect placebo ca am avea aer.

Stateam pe o margine de pat asteptand sa fie externat cineva ori sa crape, mi-era totuna. Dupa vreo doua ore de stat degeaba pe acolo, un nene este mutat si imi lasa mie patul mostenire. Abia asteptam sa ma intind, ca parca asa durea mai putin. M-am instalat in al doilea pat de la perete. In dreapta aveam noptiera, culoarul ingust si patul unui mosulica pe la 65 de ani, de la tara, cu arterita neoperata. In stanga era lipit un alt pat de al meu, cu un domn pe la vreo 50 de ani foarte comunicativ si glumet, fost navigator, care statea pentru a strange zile de spitalizare si sa faca nu stiu ce analize moca, nu pentru ca ar trebui operat – desi domnul avea ceva probleme cronice, precum diabetul, si mergea in carje. In extrema stanga ajunsese cu putin inaintea mea un alt mosulet, de etnie tatara, foarte de treaba si dumnealui, dar cam tragea cu tunu’. Nu era vina sa, dar ce miros expulza, Doamneee! Se mai tinea din cand in cand, insa uneori chiar nu mai putea, si dupa ce doctorul i-a spus: “Trage, nu te abtine!” nici nu a mai incercat. Sa va aduc aminte ca in salon erau 35-40 grade si ca geamul nu se deschidea?!