Se uita doctoritele ce se uita, dar nu gaseau un raspuns. “Ce sa aiba un tanar frumos, in plina forta, la 18 ani?“. Am dat din cap aprobator, cu gandul “Ati uitat inteligent…“. Ma asaza din nou pe masa. Iar ma palpeaza. Incepusem sa cred ca le place sa ma pipaie, ca mie sigur nu imi placea pentru ca, ce surpriza, ma durea! Mi se face si o electrocardiograma. Ce o fi iesit acolo, nu imi dau seama nici acum. Mai stau putin pe pat si mi se spune sa ma duc sa ma vada domnul doctor chirurg. Uraaa! Merg la cabinetul chirurgului de garda.
Bat la usa, ca asa e frumos, deschid si vad o asistenta – tanara si frumoasa? nuuu! te crezi in filme?! – ce citea o revista. “Domnul doctor?..” intreb eu cu o voce timida. “Ce vrei?“. “Pai m-au trimis de la urgenta sa ma consulte domnul doctor chirurg…“. “Da-mi fisa…” spuse ea pe un ton plictisit. Apoi ridica telefonul si il suna pe chirurg, care dormea intr-o alta camera. Vine doctorul adormit, un tanar de vreo treizeci si ceva de ani, simpatic si vorbea frumos – ceva ce mi-era greu de crezut.
Ii spun povestea. Ma palpeaza… Ma intreaba daca am avut stres in ultimul timp. Eu doar ce trecusem printr-un examen, cel de bacalaureat. Dar nu am fost stresat! Am trecut linistit, il luasem cu medie buna – 9,55 daca va intereseaza – si urma sa ma inscriu chiar in acea marti dimineata la facultate. Nu eram stresat, chiar nu eram! Apoi intrebarea “Ce ai mancat?“, la care raspunsul a fost meniul din weekend si luni. Se cautau vinovati, dar nu s-au gasit. Intre timp, mama se gandea ca poate o fi apendicita. Si doctorul la fel. Ma mai palpeaza. Nu parea sa fie totusi apendicele inflamat pentru ca ma durea pe centru, si nu in dreapta cum ar trebui, nu imi amortea piciorul si nici scaun moale nu avusesem.
Concluzia: tot stresul era, bata-l vina!, sau o mica indigestie. Buuun. Du-te inapoi la cabinetul principal cu noile concluzii. Iar au stat doamnele putin pe ganduri ca soacra-mea-ntre scanduri. Hai sa ma mai trimita si la etajul 3 sa ma mai vada o doctorita specialista. Nu stiu in ce, dar specialista.
8 Comentarii la “Operatiunea Peritonita, Episodul 4: O parere avizata”
Minte-ma! Minte-ma frumos!
- Stire bomba! O femeie nu a fos...
- Telefoanele inteligente cresc ...
- Relatare de la fata locului
- Puterea gandului
- Despre educatie cu masura
- Dragobetele in mutologia roman...
- Senzational! Moni si-a schimba...
- Top 10 Ratati ai anului 2009
- Si vampirii fac sex oral
- Contati pe nai!
- Realitatea este cruda, suntem ...
- Adevarul despre transmiterea b...
- 10 lucruri despre Mama Rusie
- Ce mai contactam azi
- Rochii pentru toate ocaziile
- Stire bomba! O femeie nu a fos...
- Telefoanele inteligente cresc ...
- A termina sau a nu termina pro...
- 8 Tips On Buying A Printer
- How does the CISS work?
- What about the CISS?
- Noutati CISSmarket.ro
- Constanta – Bucuresti, 2...
- Asigurari si reasigurari
hai că eşti simpatic :)) te plimbară puţin :))
să iei aer :))
parcă e o telenovelă, aştept episodul următor :))
Din pacate, era aer d-ala de spital, cu miros de clor! 🙁 Stai conectata, maine urmeaza un nou episod! 😀
Sper ca nu o sa mori :P:))
Io cred ca in final personajul principal moare, prea e telenovela.:D
e telenovelaaaaaa. am simtit nevoia sa zic asta
Oana, cu totii murim la un moment dat. 🙁
Alexa, s-a zis mai sus ca e precum o telenovela, nevoia ta de a rerepeta asta e total anapoda. 😛 Si, bineinteles, personajul principal moare. 🙂 Cand insa, nu stiu.
Da, e o telenovela, imi place sa comentez, sa scrie Alexa acolo.
Foarte bine! Cum zicea si Ceausescu: Comentati, comentati, comentati! 😀