Era o joi dupa-amiaza in Luna lui Cuptor, iar eu zaceam pe un pat de spital intr-un salon fara geamuri si cu un om care tragea aere incontinuu; aveam abdomenul tinut laolalta de niste fire si pansamente, cu trei tuburi iesind din el. Nu mai simteam nicio durere, ca eram inca sub efectul anesteziei, dar incet-incet incepeam sa simt furnicaturi. Ma tot intrebau daca mi-este rau, daca am ameteli, erectie dimineata sau asteptari de la viata. N-aveam nimic inca, mi-era bine.

Asta pana cand mi-a venit sa fac pisu, ca nu stiam cum o sa reusesc, din moment ce nu aveam voie sa ma misc. Nimeni nu ma avertizase cu privire la acest aspect. Si pe masura ce ma dezmorteam nevoia era si mai mare si nu puteam sa o mai stapanesc. Doctorul imi zice: “Da-i drumul!“. Dom’ doctor, faci misto de mine? “Nu pot, dati-mi o plosca, parca asa se face.“. El a ras, n-a zis nimica…

Repet, nimeni nu m-a pregatit pentru asta. Am ridicat cearsaful sa vad ce mai face bravul soldat, daca nu cumva chirurgul era frate cu Ciomu, si am constatat ca… i-au bagat un furtun pe gat! Da, aveam un furtun introdus prin Gigi pana in vezica urinara! Si desi sa stii ca poti sa iti dai drumul cand vrei tu iti ofera o oarecare libertate, era total aiurea! Ca sa nu mai zic ca daca miscai de furtun mai brusc ma sageta pana in inima.

Dupa ce am aflat si acest mic detaliu, imi reveneam din anestezie, lucru nu foarte placut. Cu toate ca nu mi-a fost greata, nu am avut dureri mari de cap sau ameteli, aveam momente in care nu mai puteam respira si trebuia sa imi faca cineva vant. In plus, cum inchideam ochii – dupa deja 72 de ore nedormite – vedeam numai linii viu colorate, care incepeau de undeva de sus si apoi coborau vibrand, formand chipul cuiva cunoscut, care se tot marea si apoi se spargea de cristalinul ochiului mintii mele. Apoi urma alt chip, alt stil de vibratii, alte culori, alta bubuitura. Nu era tocmai un film horror, ci mai degraba o “vizualizare” de Winamp, dar indeajuns cat sa ma mai tina treaz. In acea noapte in care cerul s-a deschis, Sf. Ilie s-a plimbat cu carul de foc pe deasupra norilor, dar nu m-a luat la plimbare… nu era inca timpul meu. Pff, ce poet sunt, da-ma dracu’!