Fiind aproape fara simturi de la torace in jos, venise momentul adevarului. Dom’ chirurg a facut prima incizie, de vreo 5 cm lungime, in partea dreapta, unde s-ar afla in mod normal apendicele. Eu credeam ca deseneaza cu creionul, asemenea impulsuri usoare mai erau in stare sa transmita nervii. Se uita doctorul ce se uita si, dupa cateva “hmm“-uri, exclama catre doctorita ce il asista: “Eu nu-l gasesc!“. Poftim?! Dom’ doctor, te rog, cauta mai bine, orice ai cauta acolo! Pe bune ca nu au sarit piese din mine in mers, cum se intampla acum cu scuterul. Mai cauta!
Se pare ca cercetarea acelei zone mici era in zadar, pentru ca au decis sa ma sectioneze “mai pi sentru“, de unde incepe abdomenul si pana unde se termina, cu ocolirea buricului. M-au despicat ca pe un peste. In acel moment eu ma uitam in ochii mari si albastri ai studentei eminente, care subit si-au dublat dimensiunile. “Asta nu cred ca-i de bine“, mi-am zis.
Urasc cand am dreptate. Pana si doctorasul a scos niste sunete de uimire, doctorita la fel, iar apoi l-au chemat pe seful sectiei, sa-si dea si el cu parerea. Calm, cel din urma le-a spus ce si cum sa faca, si apoi a plecat. Din pacate, nu vedeam ce se intampla dincolo de cearsaful ala alb, dar simteam cum trag de toate alea din mine. Anestezistul venise sa ma tina de vorba, eu ma uitam la ceasul de deasupra usii – pe care il vedeam invers si trebuia sa ma concentrez ca sa imi dau seama cat timp trecuse, iar studenta era din ce in ce mai oripilata.
Dupa ceva mestereli pe acolo si o “Evrika!“, doctorul intra in raza mea vizuala cu o chestie lunga, mare, alba si insangerata. “Oh, nu! Acum nu voi mai putea avea copii!“… Doctorul zambeste si imi spune: “Asta a fost de vina! E cel mai mare dintre toate pe care le-am vazut pana acum!“. Doctore, sunt flatat, dar daca stiam ca sexul dauneaza asa grav sanatatii, mai taiam din portii. Dumnealui continua: “E apendicele tau. Era inflamat foarte tare, are 10 cm, fata de 2 cm cat are atunci cand se face de obicei apendicita. Si s-a tot umflat pana cand s-a spart.“. Il ascultam cu atentie si il intreb: “Puteti sa il puneti in formol si sa mi-l dati acasa?“. Din pacate, nu s-a putut. A fost prima si ultima oara cand l-am vazut pe apendicele meu. Uneori parca mi-e dor de el…
Ce se intamplase in burta mea? Datorita faptului ca ala mare si tare era inflamat, vazandu-se nebagat in seama s-a spart in figuri, probabil inainte sa merg la urgente prima oara. Timp de doua zile, cat am stat acasa, peritoneul meu s-a umplut cu lichid, si s-a format un fel de puroi, o infectie. De aici si numarul mare de leucocite, corpul incerca sa opreasca raspandirea acesteia.
Doctorii s-au pus din nou pe treaba, si am aflat ulterior care a fost solutia. Intr-un limbaj total nemedical si cu o mica exagerare va spun asa: mi-au scos matele, le-au spalat cu nu stiu ce solutii, au aspirat tot lichidul ala, au mai curatat cavitatea de doua ori, au aspirat putin si apoi s-au apucat de pus piesele la loc. Nu inainte insa de a imi infige trei sonde care sa mai suga din lichidul ce va mai fi secretat, cate una in fiecare parte – pentru asta m-au intepat putin si in partea stanga. M-au cusut, m-au dezlegat, au chemat niste femei zdravene sa ma mute pe targa si sa ma duca la loc in salon.
Cand m-au scos din sala de operatii, in anticamera era o fata tot cam de varsta mea, ce se tinea de burta si privea speriata. Am ridicat mana in semn de OK, i-am zambit si i-am spus, in viteza: “Stai linistita, o sa fie bine!“. Toti din jurul meu au ras. Nu prea tare insa, ca ma scapau.
Am stat o ora si jumatate in operatie. Barem eu am stiut ce se intampla pe acolo, dar mama a stat afara si nici nu vreau sa ma gandesc ce era in sufletul ei. I s-a luminat fata cand m-a vazut viu si intreg. Ma rog, aproape intreg. Doctorii au luat-o deoparte si i-au explicat ce si cum. Eu stateam in pat, inca amortit, dar bucuros ca am scapat de durerea aia nenorocita. Am renascut!
ATENTIE! Urmeaza o imagine explicita ce poate fi considerata drept socanta de catre unele persoane. Nerecomandata minorilor si celor slabi de inger!
8 Comentarii la “Operatiunea Peritonita, Episodul 11: Macelul”
Minte-ma! Minte-ma frumos!
- Stire bomba! O femeie nu a fos...
- Telefoanele inteligente cresc ...
- Relatare de la fata locului
- Puterea gandului
- Despre educatie cu masura
- Dragobetele in mutologia roman...
- Senzational! Moni si-a schimba...
- Top 10 Ratati ai anului 2009
- Si vampirii fac sex oral
- Contati pe nai!
- Realitatea este cruda, suntem ...
- Adevarul despre transmiterea b...
- 10 lucruri despre Mama Rusie
- Ce mai contactam azi
- Rochii pentru toate ocaziile
- Stire bomba! O femeie nu a fos...
- Telefoanele inteligente cresc ...
- A termina sau a nu termina pro...
- 8 Tips On Buying A Printer
- How does the CISS work?
- What about the CISS?
- Noutati CISSmarket.ro
- Constanta – Bucuresti, 2...
- Asigurari si reasigurari
adica ai supravietuit….damn…lucky bastard
Imi pare rau daca am dezamagit pe cineva pentru ca am supravietuit. 🙁
asta e mah…nimeni nu e perfect….poate data viitoare :))
Da-ti peste tastatura, ca altfel iti dau eu! 😛
Tu nu esti sanatos…spune’mi ca e reconstituire si ca nu ti’ai facut poza ca amintire :))))
😀 E “the real thing”! 😛
Ba da paros mai esti !!!
Esti bun pamfletar , dar totusi e reala , ca am trecut si eu prin asa ceva .
Acolo sunt chel, ca inca nu crescuse parul dupa ce m-a ras toanta aia… 😀
Urat, imi pare rau pentru toti ce au trecut prin asa ceva, si imi pare bine ca pot acuma sa tasteze. 😉