In ce mai putem crede in zilele noastre? Studii peste studii, teorii peste teorii (cacofonii peste cacofonii), si ajungem la concluzia ca de fapt noi nu trebuie sa avem credinte, nici pareri.
Un cercetator israelian a ajuns la concluzia ca Moise, atunci cand a primit de la Dumnezeu cele 10 porunci divine, era drogat. Mai exact, se afla sub influenta unor substante psihotrope, din scoarta de salcam. Benny Shanon, cercetatorul in cauza, sustine ca Moise si poporul israelian erau sub influenta narcoticelor cand a avut loc experienta de pe Muntele Sinai. El insusi a avut o asemenea experienta, avand halucinatii cu conotatii spiritual-religioase atunci cand a participat la o ceremonie in Brazilia, in cadrul careia consumase o planta numita ayahuasca. Efectele acestei plante sunt asemanatoare cu cele ale scoartei de salcam, des mentionata in Biblie. De asemenea este mentionat si ca oamenii vad sunete, iar acesta este un simptom clasic.
Pentru a verifica aceste informatii, In-Cult Blog s-a deplasat la o sedinta de spiritism. L-am prins pe acuzat intr-o pauza. Va prezentam in exclusivitate interviul SENZATIONAL in direct cu Moise:
I: De cand v-ati incheiat misiunea pe Pamant, cu ce va ocupati?
M: Acum stau si va privesc… Hohotesc, tot hohotesc… Nu de lacrimi, ci de ras, ca sunteti micuti de sus!
I: Care-i viata pe aici, prin Rai?
M: Sf. Petru-i baiat bun, ne trateaza cu tutun! I-am cerut si marijuana, mi-a raspuns ca nu-i Satana…
I: Si deci ati avut parte de droguri?
M: I-am cerut macar hasis si-am zis: “Fumez pe furis!”, el mi-a spus ca o sa vada, c-are cereri o gramada.
I: Asadar sunt doar zvonuri rautacioase, dumneavoastra doar ati incercat sa faceti rost, dar nu ati putut… Ma puteti duce la furnizorul dumneavoastra? (impreuna cu Moise am mers la Sf. Petru)
I: Sf. Petre, i-am zis eu, vreau sa-l vad pe Dumnezeu!
P: Mai baiete, esti netot?! Nu fi prost! Dumnezeu e peste tot!
I: Sf. Petre, de ce noi cand murim venim la voi?
P (Sf. Petru a tras un fum si mi-a zis ca nu-i nebun): Nu crezi ca ar fi o prostie sa vin eu in blogarie?

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 16 Comentarii

16 Comentarii la “Moise era drogat!”

  1. andra zice pe :

    cred ca sunt singurul si cel mai infocat cititor al tau =))

  2. Jorjel zice pe :

    Cel mai infocat cu siguranta! 😀 Singurul nu cred, mai sunt cateva persoane pe care le oblig sa citeasca! :))

  3. cara zice pe :

    Another one here… prefer sa apas pe linkul din status-ul lui decat sa raman “prost” 🙂

  4. andy zice pe :

    Interesant articolul, poate reusesti sa vorbesti cu Sf Petru sa il cunosc si eu, vreau sa il intreb ceva. 🙂

  5. Jorjel zice pe :

    Suna la 0800 800 RAI si cere sa ti se faca legatura cu seful de tura 😉

  6. Rica The Sick zice pe :

    Drogurile schimba tot! 8-|

  7. yuku zice pe :

    ma intreb daca si Iisus se droga…. ce tare ar fi… mantuitorul crestinismului era un “junkie”

  8. bia zice pe :

    consider o mare nebunie ceea ce se zice in acest articol…daca nu avem habar de religie sa nu vorbim…mai bine pune-ti mana si cititi Biblia( care da TOATE raspunsurile;) ).
    iar pt tine draga yuku..nu e mantuitorul crestinismului ci al crestinului

  9. uapxela zice pe :

    si eu cred ca bia are dreptate!!!ar trebui sa puneti mana sa cititi biblia poate mai invatati ceva.da io ce fac …ca sunt ateu?!?

  10. termenu zice pe :

    …hai de cu biblia….pune si tu mana pe creier si gandeste un pic
    e f tare articolul!!! feci!!!

  11. Si savantii se dopeaza! -- In-Cult Blog zice pe :

    […] ce am aflat de la un cercetator israelian ca Moise era drogat, in urma unui studiu dat publicitatii de revista “Nature” aflam ca si savantii se […]

  12. Jorjel zice pe :

    Credinciosii pot sta linistiti si crede in continuare ce vor, ca se pare ca si savantii se drogheaza…

    Ateii pot citi si comenta in continuare blogul meu, oricum mergeti in iad. 😀

    Acum va intrebati in ce categorie ma incadrez eu… Eu sunt… blogger! :))

  13. sam zice pe :

    foarte tare frate si pe astia cu religia mai ducetiva si in p*l@ mea

  14. Jorjel zice pe :

    Libertatea de opinie :))

  15. nEAmtzu zice pe :

    =)) ce tare … ar fi super dak moise s-ar fi drogat :)) … macar asa o sa creada lumea in Droage …. si o sa se legalizeze :X :)) … plm …. si la faza cu ” savantii se drogheaza ” .. ce ai tu de acolo dak ei consuma ? atata timp cat si Moise a facut-o :)) …. Drogalipsa se aproprieeee ….. scz .. Apocalipsa :* bafta all …

    P.s. – un ateu la butoane

  16. Beth zice pe :

    nu rezist sa nu am si eu o opinie :)) mai ales dupa ce am citit comentariile. intmplator, sau nu 😛 am citit Biblia (hai, fie! sa scriem cu litera mare) mai putin numeri care m-a plictisit teribil, cartea mai sus mentionata sustine o gramada de aberatii, cum Iona a stat in burta unui peste timp de cateva zile fara sa fie digerat, cum ca Noe a avut o revelatie asupra unui potop si saracutul a adunat reprezentantii fiecarei specii intr-o barca, fara ca acestea sa se “ciufuleasca” intre ei. Povestioara fara nici o relevanta stiintifica, de altfel. Si cum Doamne-Doamne care este numai sentimente pure si nobile a comis atatea crime (vezi de ex. Sodoma si Gomora). Poate ca exista un adevar cat de mic ar fi el in carticica mai sus mentionata dar sub nici o forma nu putem lua totul adliteram. Alfel, dupa consumarea diverselor substante, mari/hash/ salvie/LSD sau alte minuni de genul, o sa il batem pe barbos pe umar si ii spunem “hai frate, mai bine n-ai putut?”.
    eu sunt aproape atee, cu mici urme de indoiala 😛 si am alergie la fanii infocati ai lui Doamne Doamne, care cred fara a avea argumente veridice pentru asta 😀
    aaaaa si sunt si eu pro legalizare :))))))))))

Minte-ma! Minte-ma frumos!

Meh
 
Taguri
 
Bloage
 
Parteneri
 
Articole inculte, cele mai...
©2007-2021 In-cult.Info | Tema de: Elegant Wordpress Themes & data moca de Promo Items | WordPress