[A venit momentul sa aflam cum s-au incheiat cautarile Oanei, studenta provinciala, relatate aici. Liniste, incepe episodul 2!]

O, vis frumos, vis frumos… Garsoniera mobilata, utilata, eventual mai prin buricul targului si pret de periferie… Unde esti tu, vis frumos?!

Mai are rost sa spun ca deja sunasem la jumatate din agentiile imobiliare din Bucuresti si, daca ma suparam, sunam si la cele matrimoniale? Mana destinului sau ochi de soim, nu stiu ce a fost, dar fu binevenit: in statia de autobuz mi-a atras atentia un batut de soarta, zgribulit si amarat anunt, candva frumos si stralucitor. Cu toate ca nu mai credeam in minuni, am zis sa pun la incercare ultima farama de noroc.

Ora 7, seara – ca doar cine se trezeste devreme e obosit toata ziua. Astrele mi-au suras, cum zice tanti Neti, si am purces sa verific garsoniera-loz in plic. Am lesinat urcand 6 etaje, intr-un bloc parca bombardat in timpul primului razboi mondial si pastrat in aceeasi stare ca amintire a acelor vremuri. Vorba mea – si plagiata de multi: “Trist, dar adevarat!”. Dupa aceasta ascensiune anevoioasa, am avut parte de o surpriza placuta: nu e usa din stanga! Yeeey! Tovarasul proprietar deschide usa, iar eu pasesc sfioasa in micul meu paradis. Un paradis pe cale sa se destrame pentru ca era putintel cam scump, cu mult peste bugetul meu de somer profesionist cu atestat de libera practica si drept de autor.

In aceste conditii, a trebuit sa ma folosesc de vastele mele cunostinte din domeniul psihologiei si sa aplic tehnici de negociere infailibile: ochi mari si cersetori, zambet subtil si decolteu generos. Am adaugat faptul ca trebuie sa suport mirosul de coliva care domneste in bloc si sa particip la toate inmormantarile de acum incolo si astfel am semnat contractul pentru o suma ce mi-a convenit si mie.

Am plecat fericita, dar tremurand de frica mai rau ca un morcov in mixer: ai mei iubiti sponsori nu fusesera informati cu privire la tranzactia efectuata si inca mai sperau ca mutarea mea in capitala sa fie doar un vis de-ale mele, neimplinit. Asadar, m-am oprit la prima biserica ce mi-a iesit in cale. Milostenii, matanii, rugaciuni pentru izbavirea sufletului meu ratacit si luminarea mintii tuturor celorlalti.

A venit si ziua fatidica in care trebuia sa ma mut in noua mea “casa, dulce casa!”. Nu am mers decat cu o geanta si un tricou cu Irina Loghin. Bagajele serioase au ajuns a doua zi, cu bunavointa celor de la Familia & Prietenii S.A., cu sediul central in [scuze Oana, reclama se plateste!]. Multumesc inca o data sponsorilor si celor care m-au ajutat in demararea acestui proiect menit sa imi ofere o sansa in plus pentru cultivarea inteligentei sclipitoare pe care o detin.

Cu patru cutii in brate, trei in spate si doua legate de picioare, incercam sa descui usa cand… la un semn deschisa-i calea si se-apropie de usa, un batran cam impotent, vorba aia, e pe tusa!

– Tu esti chiriasa?
– Da, chiar ea.
– Am venit sa-mi arati casa. De nu,
Te torturez pana vine doamna cu coasa.
– Orice gand ai, mosu’, si oricat ai fi de gras,
Nu ma retrag din business atata timp cat platesc cash.
Despre partea torturarii insa, nea’ asta, sa ma ierti,
Dar acu’ vei vrea cu stiri si OTV ca sa ma certi…
Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe acuma a ta cale,
Pana nu incepem sa urlam ca niste animale!
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru mine,
Bucuroasa oi duce toate, preferabil, fara tine.
– Cum? Cand usa ti-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Sa ratez aceasta sansa de-a vedea apartamentul tot?

N-apucai sa fac un pas, si inamicul navali in casa. Si apoi au urmat cei trei “V” ai vecinilor:
Vestitul: “Vaaai, ce frumos e aicea la tine!” – Nu mai bine pui mana pe o cutie si ma ajuti, in loc sa stai si sa casti gura, daca tot ai intrat pe teritoriul meu?
Vesnicul: “Vreau sa imi fac la fel in casa, sparg peretele asta, fac un mic barulet si da senzatia de mai mult spatiu!” – Serios? Vai cat ma bucur pentru tine, ar fi totusi mai interesant de analizat procesul cognitiv prin care ai ajuns la aceasta decizie.
Vai de capul meu: “Vezi tu, fetita, eu sunt administratorul blocului.” – La dracu’!