3 Comentarii la “ColtulColectionarului.ro – Anticariat online”

1. Elisabeta zice pe December 14th, 2010 la ora 11:35 pm :
   

   Vorbind la figurat,se poate spune că plutim într-o permanenată baie de semnale.Emitem și recepționăm continuu semnale prin intermediul cărora ne integrăm în marea ordine a Universului.Grație acestor semnale suntem influențați de tot ceea ce se întâmplă în galaxia noastră și influențăm în același timp și comunicăm cu tot ceea ce este viu.În această concepție perpetuarea viului nu ne mai apare sub forma ,,celulă din celulă,, ci ,,energie din energie,,,bineînțeles o energie codificată.În definitiv,știm foarte puțin despre conversia materiei în energie,dar atât cât știm nu infirmă ideea ci o confirmă.
   W.Heisenberg,cel care a emis celebrul principiu al nedeterminăriisau incertitudinii,ne spune că ,,energia devine materie prin aceea că se transpune în forma unei particule elementare,, ,iar ,, toate particulele elementare sunt………alcătuite din acelaÈ™i substrat È™i anume …….din energie,,.Jacques Merleau_Ponty adaugă de asemenea că astăzi materia se numeÈ™te ,,energie,radiaÈ›ie,foton,neutrino,câmp de masă,,.
   într-un moment în care descifrarea mecanismelor genetice este răsplătită cu mai multe premii Nobel,a afirma că nu ADN-ul deține primul loc în transmiterea informației ci acesta este doar mijlocul prin care câmpul energetic originar transmite informația genetică,pare într-adevăr o îndrăzneală fără acoperire.
   Sunt fizicieni care afirmă că într-un angrenaj format din miliarde de celule cum este corpul uman,pentru a menține un echilibru între numarul de celule care mor și cele care le înlocuiesc,este necesar ca informația la acest nivel să se transmită cu viteza luminii,adică prin intermediul radiației electromagnetice a câmpului biologic.Prin această ipoteză care aduce din noi în discuție câmpul biologic explică Northrop și Burr înlocuirea de două ori pe an a celulelor corpului uman.
   ,,Viața are sensul timpului și spațiului,,.ne spune M.Gangueli.Silențioase orologii prezente în noi ,,știu că există un timp pentru a veghea,un timp pentru a dormi,o oră pentru a te naște,o oră pentru a muri.,,De la ameobă la om,viața dispune de ceasornice interne care sunt dintotdeauna acordate la marile ritmuri ale Cosmosului.
   Denumim ritm orice desfășurare alternantă a unui fenomen sau proces.Este specific întregii materii în Univers de la atom la celulă,de la om la Cosmos.Transpus în lumea vie va purta denumirea de bioritm.
   Prin bioritm întreaga lume vie se integrează Universului,din care provine,formând în acest sens o unitate biocosmică.Ritmurile noastre biologice rezonează cu ritmurile Universului,imprimându-ne un dublu caracter,de a fi dependenți și-n același timp dependenți de Univers.
   Vezi ce frumos te mint!Și sunt și prima care postează aici și pe alte comentarii ale tale.

2. Elisabeta zice pe December 14th, 2010 la ora 11:38 pm :
   

   Critica literară, PR-ul literaturii
   Dacă religia e opiul popoarelor, tradiţia e un analgezic încă şi mai sinistru, pentru simplul fapt că rareori ni se pare sinistră. Dacă religia înseamnă un garou strâns, o venă care pulsează şi un ac, tradiţia e o găselniţă mult mai domestică: seminţe de mac amestecate în ceai; o băutură dulce din boabe de cacao, asezonată cu cocaină; genul de băutură pe care ţi-ar fi făcut-o bunica.”
   Într-o lume care oferă din ce în ce mai multe variante sociale şi culturale, literatura a devenit o simplă opţiune. Nu contează dacă creatorii acceptă sau nu asta, contează realitatea, care este evidentă. Dacă vrei să ajungi la cititori, trebuie în prealabil să îi convingi că merită să te citească. Iar pentru a face asta trebuie să înţelegi că sistemul de referinţă al cititorului nu poate corespunde cu orizontul creatorului.
   Critica literară oglindeşte realizările şi eşecurile literaturii. Criticii sunt aidoma unor analişti, care analizează fenomenul şi încearcă să tragă concluzii. Acestea pot însemna mult pentru cititori, pentru că ei se ghidează adesea după opinia criticilor, aleg cărţile pe care acestea le recomandă. Asta se întâmplă astăzi în Occident, pentru că acolo vocile critice înseamnă cu adevărat mult. În România, criticii au o imagine negativă, pentru că oamenii îi asimilează automat cu preţiozitatea şi cu mândria exagerată. Când ne gândim la critică în România, ne apar instantaneu în minte acele cărţi groase, cu mii de pagini, pe care niciodată nimeni nu are răbdare să le citească. Iată de ce oamenii tind să respingă opinia specialiştilor, iată de ce critica literară nu are în România vizibilitate. Nu ne plac oamenii mândrii, pretinsele genii neînţelese sunt respinse aproape de fiecare dată.
   Dacă vor să se apropie de public, criticii trebuie să-şi adapteze discursul, să-l simplifice şi să găsească elemente de interes. Nu teoriile literare sterile îi vor atrage pe oameni, pentru că aceştia nu citesc pentru a descoperi o tehnică rafinată. Vrem să vedem elemente atractive, vrem să descoperim motive pentru a citi o carte şi nu argumente în favoarea capacităţii intelectuale a criticului. Criticul care vorbeşte despre carte şi despre valoarea intrinsecă a acesteia va fi respins de public. Oamenilor nu le pasă de ierarhii literare, oamenii nu dau doi bani pe premii sau pe declamaţiile unor presupuşi specialişti. O carte este citită sau nu în funcţie de senzaţiile pe care reuşeşte să le inducă şi în funcţie de vizibilitatea creatorului. Ne plac imaginile senzaţionale, ne plac oamenii moderni. Vrem să vedem sentimente, vrem să descoperim motive pentru a citi.
   Criticul literar reprezintă literatura în general, de aceea criticul literar trebuie să caute elementele care merită promovate din cadrul acesteia. Nu orice autor poate avea priză la public, pentru că nu orice stil poate fi adaptat cerinţelor acestuia. Criticul literar trebuie să înţeleagă foarte bine piaţa, pentru a putea să se adapteze. Nu are rost să scrii despre o carte pe care o consideri fără perspective, pentru că demersul tău va fi inutil. Scrie doar despre cărţile în care crezi, însă bazează-ţi credinţa pe argumente reale. Scrie despre cărţile care merită publicitatea.
   În momentul în care analizezi o carte, opiniile tale, fie pozitive, fie negative, vor asigura acelei cărţi vizibilitate. Oamenii sunt atraşi atunci când văd că se vorbeşte despre ceva, pentru că este mult mai uşor să ajungi la elemente proeminente. Oamenii se concentrează de obicei asupra imaginilor aflate la îndemână, de aceea un critic literar trebuie să ştie ce să aleagă pentru a îşi îmbunătăţii în primul rând propria imagine şi pentru a îmbunătăţii imaginea literaturii în general.
   Critica literară trebuie să acţioneze ca un serviciu de relaţii publice, pentru că este singura legătură directă între autori şi publicurile lor. Să renunţăm la stilul scolastic, să renunţăm la critica literară care foloseşte termeni pur teoretici şi să ne concentrăm asupra cititorului. Acesta este singurul care contează, iar critica literară trebuie să fie direcţionată către el. Trebuie să îi convingem pe oameni că o carte merită sau nu citită, nu trebuie să demonstrăm că acea carte este bună. Valoarea nu are nicio legătură cu critica literară, pentru că părerea noastră contează de fapt foarte puţin. Trebuie să ne gândim la impactul pe care acea carte îl va avea şi la modalitatea prin care oamenii vor putea relaţiona cu ea în urma cronicii noastre. Pentru a face asta, ideile noastre trebuie să fie accesibile, astfel încât cititorul să fie atras de carte. Dacă rămânem închistaţi într-un stil greoi, cititorii ne vor respinge. Oamenii vor simplitate, oamenii caută divertisment. Dacă nu suntem în stare să le oferim asta, ei vor renunţa la lucrările noastre.
   De foarte multe ori criticii îşi construiesc discursul pe baza teoriei literare. Vedem cum ideile acestora se concentrează asupra valorii textului, asupra integrării acelui text într-o generaţie sau într-alta. Curente literare, procedee de tehnică literară, poziţionarea autorului în cadrul universului cultural, iată ce găsim în aproape toate recenziile. Lucruri care nu interesează cititorul, lucruri complexe care nu înseamnă nimic pentru omul care alege să se relaxeze citind o carte. Criticul român nu a înţeles că problemele lumii literare nu îi privesc pe cititor.
   Oamenii nu vor să ştie cum se fac produsele pe care le consumă, pentru că a şti asta răpeşte tot farmecul. Nu vrem să ştim cum se scriu cărţile, nu vrem să aflăm luptele care se duc între scriitori pentru poziţiile din lumea literară. Vrem să ne simţim bine, vrem să ne bucurăm, vrem să fim distraţi. Criticul literar, dacă vrea să spună cu adevărat ceva, trebuie să descopere care sunt elementele apreciate de cititorii săi şi să le scoată în evidenţă. Cartea este un produs pe care nu îl poţi vinde în absenţa unei campanii bine gândite. Nu poţi impresiona dacă nu înţelegi cum gândesc cei pe care vrei să îi impresionezi şi nu poţi înţelege dacă nu eşti dispus să accepţi dorinţele acestora fără a le pune la îndoială. Aici nu poate fi vorba despre îndoială, nu poţi contesta dorinţele oamenilor, pentru că acestea sunt evidente. Atâta timp cât milioane de oameni citesc anumiţi autori, a îi contesta pe aceştia şi a pretinde că nu înseamnă nimic înseamnă a îţi bate joc în mod gratuit de toţi cititorii lor.
   Criticul literar trebuie să înţeleagă şi să respecte dorinţele oamenilor. Nu îţi poţi permite să conteşti evidenţa, statistica oferă o privire de ansamblu necesară. Nu ignora voinţa oamenilor, pentru că ei sunt cei care cumpără cărţi, doar prin prisma lor şi pentru ei există literatură. Desigur, există şi excepţii şi există şi autori care se adresează direct acestor excepţii. Cei mai buni scriitori ştiu însă că trebuie să îşi aleagă un public ţintă cât mai numeros. Poziţionarea de nişă nu este o soluţie, pentru că poziţionarea de nişă nu aduce şanse foarte mari de progres. Doar pus faţă în faţă cu marele public va reuşi creatorul să-şi îmbunătăţească creaţia şi să descopere care sunt mecanismele prin care o poate promova.
   În Occident, critica literară (cel puţin critica literară vizibilă, de impact) nu este făcută cu încrâncenare. Spre deosebire de situaţia din România, unde criticii încearcă de fiecare dată să iasă în faţă construind teorii complexe şi axându-se pe elementele tehnice, în Occident critica literară este făcută aproape în toate cazurile de mari ziare şi reviste. Chiar şi autorii de prestigiu care fac critică literară adoptă modelul acestora, încercând să îi explice cititorului de ce merită să citească acea carte. Cuvintele unui Dan Brown sau Stephen King înseamnă automat vizibilitate, iar aceştia ştiu că trebuie să folosească o exprimare explozivă, atrăgătoare. Nu stilul literar contează, ci senzaţiile pe care le va resimţi cititorul. O carte bună trebuie promovată intens, iar criticii literari occidentali au înţeles că până la urmă cu toţii avem de câştigat de pe urma acestui profesionalism.
   Astăzi a scrie este echivalentul unei meserii. Criticul literar nu trebuie să se lase orbit de propriile orgolii, ci trebuie să încerce să gândească ca un simplu cititor. Doar aceştia din urmă pot vorbi coerent despre o carte, pentru că doar ei ştiu ce înseamnă să dai bani pentru a te simţi bine. Singura critică literară autentică este cea venită din partea cititorilor. Aceştia nu ţin partea nimănui, ei nu se împiedică în teorii complexe. Să privim prin ochii cititorilor atunci când vrem să scriem despre o carte şi vom reuşi să ne bucurăm de acea carte, vom descoperi elemente pe care nici nu le observasem înainte.
   Critica literară trebuie să fie un mijloc de promovare al cărţii. Trebuie trezit interesul cititorului, iar asta este aproape imposibil prin intermediul teoriilor complexe. Nu avem nevoie de tehnică literară, avem nevoie de elemente senzaţionale. Nu poţi atrage prin banalitate. Oamenii vor evenimente mereu surprinzătoare, vor să se simtă transpuşi într-o lume de basm. Doar oferindu-le asta vom reuşi să îi ţinem aproape de carte. Critica literară trebuie să trezească interesul, să fie asemenea unui teaser. Doar dacă inciţi vei putea să vinzi, doar dacă trezeşti interesul cititorului vei transmite mai departe mesajul.
   A condamna societatea este din păcate soluţia iluzorie adoptată de foarte mulţi critici români. Aparenta scădere a nivelului cultural este considerată vinovată pentru situaţia creată. Oamenii resping însă poziţia de forţă pe care “intelectualii” încearcă să o adopte, pentru că oamenii nu se pot regăsi în postura frustratului. Nu ne place să vedem cum scriitorii îşi plâng de milă, aşteptând ajutorul statului. Cărţile bune reuşesc să vândă, autorii buni ştiu să se impună în ochii publicului. Iată de ce atunci când cer ajutor, scriitorii români admit că sunt incompetenţi, că produsele lor nu pot face faţă pe o piaţă competitivă. Dacă vrem să învingem, trebuie să înţelegem care sunt mecanismele sistemului, dacă vrem să ne impunem, trebuie să abordăm problema în mod sistematic.
   Criticul literar trebuie să înţeleagă criteriile pe baza cărora judecă cititorul, pentru a şti ce elemente să scoată în evidenţă. Într-o recenzie nu trebuie să spunem dacă ne-a plăcut nouă cartea sau nu, pentru că părerea noastră nu îi interesează pe cei ce ne vor citi. Într-o recenzie, autorul trebuie să scoată în evidenţă elementele de interes ale volumului, acele puncte cheie care atrag de fiecare dată.
   Scriitorii moderni trebuie să aibă succes, pentru că doar astfel mesajul lor va ajunge la public. Dacă nu ai succes, dacă nu devii o imagine cunoscută în toată lumea, cărţile tale nu vor însemna nimic. Criticul literar care condamnă o astfel de atitudine demonstrează că nu înţelege nimic din progresul umanităţii. Nu mai trăim în vremea cavalerilor pe cai albi, nu mai trăim în vremea artiştilor universali. Astăzi totul este o imensă afacere, în care fiecare element este interconectat şi depinde de o serie de factori externi. Dacă vrem să ne impunem, trebuie să ţinem cont de asta.
   A condamna marii scriitori ai lumii atacând aplecarea lor spre comercial înseamnă a condamna însăşi fundamentul societăţii noastre. ÃŽntreaga noastră viaţă orbitează în jurul ideilor de marketing ÅŸi publicitate. ÃŽn fiecare zi facem numeroase alegeri, iar imaginile pe care ni le formăm cu ajutorul elementelor publicitare sunt foarte importante. De ce un anumit detergent ÅŸi nu altul, de ce Coca Cola ÅŸi nu Pepsi, de ce un anumit restaurant, de ce o anumită maÅŸină, de ce o anumită destinaÅ£ie de vacanţă, de ce un anumit loc de muncă, de ce anumiÅ£i prieteni, de ce o anumită carte… Totul Å£ine de imaginea pe care noi ne-o formăm în legătură cu acele lucruri, totul Å£ine de o formă naturală de publicitate.
   Ne scoatem în evidenţă calităţile, încercăm să impresionăm. Este firesc, pentru că suntem fiinţe vii, iar respectul celorlalţi ne satisface o nevoie avansată. Şi atunci, dacă noi înşine facem asta, dacă încercăm în fiecare zi să impresionăm, de ce să îi condamnăm pe autorii care au înţeles că scrisul este la fel ca orice altă meserie?! De câtă ipocrizie are nevoie un critic literar pentru a contesta elementele de atragere a publicului dintr-o carte? Cum putem să vorbim atât de uşor de resemnare, cum putem să spunem că a rămâne în anonimat este o soluţie viabilă?!
   Nu contează valoarea. Aceasta nu există decât în teoriile noastre, pentru fiecare dintre noi este altfel. Nu putem generaliza un concept care ţine exclusiv de subiectivitatea noastră. Dacă căutăm atent, vom descoperi şi oameni care urăsc Mona Lisa, oameni care consideră că Luvrul este un imens kitsch sau oameni care cred că oraşul Petra ar trebui dărâmat. Iar în acest caz argumentul majorităţii nu are nicio relevanţă. Dacă toată lumea crede ceva, nu înseamnă că este şi corect. Să nu mai căutăm sprijinul teoriei, să nu ne mai idealizăm. Este inutil să facem asta, pentru că oamenii nu se vor lăsa impresionaţi. Putem crede ce vrem, dar să nu mai căutăm adăpostul teoriilor, să ne asumăm consecinţele credinţelor noastre. Aşa vom învăţa să ne adaptăm, pentru că abia atunci când imaginea noastră va avea de suferit vom înţelege că ideile se adoptă în funcţie de rentabilitatea lor. Când vom înţelege că fiecare cuvânt contează, când vom realiza că nu ne putem ascunde, vom învăţa să preţuim sistemul valoric şi să îl adaptăm nu atât scopurilor nobile, ci realităţii care ne înconjoară. Să nu mai construim raţionamente pentru a ne justifica, să învăţăm să trăim şi să reuşim.
   Dacă majoritatea oamenilor citeşte cărţi pe care noi le respingem, înseamnă că noi nu suntem normali. Nu este rău sau bine, este pur şi simplu. Să nu mai încercăm să impunem părerea minorităţilor, pentru că majoritatea are drepturi egale. Vorbim prea mult despre discriminare, încercăm să îi protejăm pe cei aflaţi în minoritate, neînţelegând că astfel discriminăm majoritatea. Fiecare are şanse egale, cu toţii putem realiza ceva important dacă ştim să acţionăm. În natură există însă învingători şi învinşi. Trebuie să îi lăsăm pe oameni să piardă uneori, fără a ne înduioşa. Nu vom învăţa decât din greşelile noastre. Dacă începem să condamnăm 90% din oameni, demersul se va sorti cu un eşec. Minoritatea nu va învinge niciodată dacă încearcă să adopte o poziţie de forţă, pentru că minoritatea este definită de însăşi plasarea ei în opoziţie. Să dovedim înţelegere, să îi atragem pe cei din jurul nostru, să îi convingem. Cei cu adevărat puternici ştiu să câştige încredere, ştiu să îşi construiască o imagine autentică şi impresionantă.
   Criticul literar trebuie să aleagă cu atenţie cărţile despre care scrie. Nu poţi să scrii despre orice, pentru că oamenii nu vor rezona la orice, iar a îi păcăli nu este rentabil. Poţi scrie pozitiv despre o carte plictisitoare, însă minciuna va fi descoperită de cititori, care nu se vor mai întoarce la recenziile tale. Dacă vrei să fii apreciat, scrie despre realitatea cărţii. O poţi îmbunătăţii, însă fără a o reconstrui. Trebuie să ştii să îmbunătăţeşti realitatea, să scoţi în evidenţă părţile ei bune, fără să încerci să păcăleşti. Vorbeşte-le cititorilor despre ceea ce pot găsi în carte, convinge-i că merită să citească. Atunci majoritatea va aprecia efortul tău, pentru că nu este uşor să afli despre cărţi care merită citite. Cineva trebuie să te ajute să faci selecţia, cineva trebuie să te ajute să îţi faci o imagine despre acea carte. Iar dacă un critic literar reuşeşte să facă asta fără a te supune unei tirade elitiste interminabile, îl vei aprecia.
   Alegerile nu mai ţin astăzi de principii înalte, ci de un cinism existenţial autentic. Nu alegi pentru că vrei să o faci, nu alegi pentru că varianta este perfectă. Alegi pentru că eşti nevoit, alegi pentru că nu există alternative, alegi pentru că vrei să obţii ceva, alegi pentru că există noţiunea de quid pro quo. Marile decizii se bazează astăzi pe diplomaţie. Oamenii învaţă să aprecieze alegerile care le aduc beneficii. Nu mai facem ceea ce vrem, facem ceea ce ştim că trebuie să vrem. Criticul literar nu trebuie să scrie cu inima, ci cu mintea. Nu trebuie să te laşi copleşit de sentimente, trebuie să le transmiţi cititorilor. Fii rece în singurătatea ta dacă vei, fii fericit dacă aşa te simţi bine, important este însă să reuşeşti să le transmiţi căldură celor care te citesc. Pentru a îi apropia pe aceştia nu ai nevoie de trăiri personale reale, ci de construcţii opulente. Impresionează-ţi cititorii, construieşte edificii viabile, bazează-te pe aparenţe.
   Pentru a reuşi să se aproprie de public, criticul literar trebuie să fie un profesionist. Nu scrii dintr-o chemare înaltă, nu eşti dator faţă de nimeni, nu trebuie să te răzbuni, nu trebuie să construieşti sisteme imuabile. Singurul tău scop trebuie să fie impactul asupra publicului, singura ta dorinţă trebuie să fie dorinţa de a impresiona, de a oferi senzaţii intense. Singurul motiv pentru care trebuie să scrii este transmiterea mesajului cât mai departe. Iar pentru a reuşi asta, mesajul trebuie să se potrivească cu profilul publicurilor tale.
   A rămâne închistat în vechile tradiţii înseamnă pentru un critic începutul sfârşitului. Oamenii nu vor să vadă dinozauri decât la muzeu, pentru că doar acolo poate fi apreciat farmecul acestora. Criticul trebuie să fie la curent cu noutăţile şi să facă pe baza acestora profilul psihologic al publicului său. Informaţia are valoare temporală, pentru că informaţia se degradează foarte repede, se transformă într-un element inutil. Dacă nu afli lucrurile imediat, dacă nu şti să foloseşti canalele media aflate la dispoziţia ta, vei pierde un tempo, vei ajunge să scrii despre antichităţi. Astăzi lumea se mişcă prea repede. Nu mai avem timp nici măcar să ne relaxăm, de aceea vorbăria inutilă ne plictiseşte. Încearcă să îi vorbeşti unui om obosit, care vrea să se bucure de puţinele momente de relaxare ale unei zile, despre teorii literare complexe şi despre cât de desăvârşit şi-a conceput autorul X romanul. Vei primi mai mult ca sigur o înjurătură în loc de răspuns, sau poate o invitaţie călduroasă de a te duce cât mai repede să te întâlneşti cu făuritorii tăi.
   A îl condamna pe cititor este absurd, este ca şi cum i-ai spune unui om că nu trebuie să-şi dorească să aibă succes. Oamenii sunt obosiţi pentru că vor să facă foarte multe, de aceea criticul literar trebuie să găsească modalitatea potrivită pentru a ajunge la ei în timpul redus pe care îl au la dispoziţie. Trebuie să îi distrezi pe oameni, să îi faci să se simtă bine. Prezentările de carte pot să îi plictisească pe cititori sau să îi facă curioşi. Prima posibilitate înseamnă pierdea oamenilor, iar a doua înseamnă fidelizarea lor. Un critic literar modern ştie că nu există în absenţa cititorilor, de aceea încearcă de fiecare dată să scrie pentru ei, satisfăcându-le nevoile şi renunţând pe parcurs la “ifosele” de intelectual ratat.
   Limbajul folosit în critica literară trebuie să evite pe cât posibil termenii seci. Nu avem nevoie de diagnostice medicale, pentru că acestea nu produc nicio emoţie. Spune-i unui pacient că abnormalităţi în ADN-ul său generează mutaţii ale genelor care controlează înmulţirea celulelor şi acesta va rămâne nepăsător, te va privi cruciş, însă spune-i că asta înseamnă cancer şi s-ar putea să leşine. Iată diferenţa între modalităţile de exprimare. Aceeaşi informaţie poate fi ambalată în forme total diferite, fiind capabilă să genereze reacţii surprinzătoare. În critica literară se întâmplă din păcate acelaşi lucru. În loc să vorbească pe înţelesul publicului ţintă, criticii se întrec în teorii complicate, care nu interesează pe nimeni. Nu ne vom simţi niciodată atraşi de o istorie literară, de conceptul de generaţie, de procedeele artistice folosite de autori. Acestea sunt lucruri pe care suntem obligaţi să le învăţăm la şcoală şi nimic mai mult. Istoria ne interesează foarte puţin. O speculăm, o căutăm în cărţi atunci când avem nevoie de ea, însă atât. Ea nu are strălucirea necesară pentru a deveni un simbol modern, decât în cazuri foarte rare. Critica literară scorţoasă este o relicvă istorică depăşită de mult. Ea nu mai are ce căuta în mileniul progresului, în mileniul tehnicii, în mileniul în care omul a înţeles că e liber să trăiască exact aşa cum îi convine.
   Nu are rost să citeşti zeci de pagini pentru a te întreba la sfârşit despre ce era vorba, nu are rost să îţi pierzi timpul cu o recenzie care nu îţi spune nimic despre carte şi nu te face să vrei să o descoperi la rândul tău. Ziarele occidentale au înţeles foarte bine această lecţie şi fac recenzii adresate exclusiv cititorului. Nu contează toate detaliile, exhaustivitatea nu mai impresionează de mult pe nimeni. Să extragem lucrurile care pot intriga, să scriem mai bine două rânduri decât două pagini. Trebuie să găsim elemente atractive, trebuie să căutăm exprimări emoţionante. Să nu ne temem de un anume soi de patetism, pentru că folosirea patetismul pozitiv este una dintre cele mai vechi tehnici de marketing.
   Pentru a reuşi să se impună, cartea trebuie transformată într-un produs cât mai strălucitor. Dacă nu oferim strălucire, nu vom putea concura. Literatura există pe o piaţă deja suprasaturată. Există nenumărate posturi de televiziune, există o ofertă foarte largă de filme, există Internetul unde poţi găsi absolut orice. Cu acestea trebuie să concureze cartea, la asta trebuie să se gândească criticul literar atunci când scrie. De ce este mai bun volumul decât o seară petrecută în faţa televizorului, de ce merită citită acea carte.
   Oamenii sunt prin excelenţă entităţi individuale. Criticul literar nu trebuie să uite asta şi trebuie să se axeze pe unicitatea sa. Scriem pentru a impresiona, scriem pentru a convinge. Nu contează cum reuşim să o facem, nu contează ce mijloace folosim. Astăzi iluzia este o parte importantă a realităţii, pe care se bazează multe dintre simbolurile noastre. Nu avem cum să contestăm asta, pentru că ne bazăm la rândul nostru pe iluzii. Acţiunile noastre nu pot fi fundamentate întotdeauna pe logică, de multe ori ducem lipsă de aceasta. Nu suntem maşini, nu acţionăm după nişte tipare prestabilite. Criticul literar trebuie să analizeze atent contextul, să încerce să identifice posibilii factori aleatori şi să ţină seama de schimbările pe care aceştia le vor induce. Nu poţi acţiona în orb, nu poţi acţiona la întâmplare, pentru că inevitabil vei greşi. Lumea modernă aparţine profesioniştilor.
   De foarte multe ori, criticii literari români acuză Occidentul. Ne izolăm într-un naţionalism ridicol care nu ne aduce decât deservicii, ascunzându-ne în spatele unei idei vag definite de mândrie. Nu suntem neapărat mai buni dacă suntem diferiţi, pentru că s-ar putea ca ceilalţi să aibă dreptate. Nu trebuie să ne încrâncenăm, trebuie să rămânem detaşaţi, pentru că doar astfel vom reuşi să îi facem pe cei din jurul nostru să se simtă bine. Criticul literar trebuie să îi facă pe oameni să se simtă bine, să îi facă să îşi dorească să citească. Nu vociferând, nu aruncând cu noroi vei face asta. Oamenii nu au nevoie de maniaci, oamenii nu au nevoie de indivizi frustraţi care nu ştiu să trăiască şi încearcă să îi supere pe cei din jurul lor. Avem nevoie de poveşti frumoase, avem nevoie de momente pe care să ni le amintim cu plăcere. Lumea vrea să îşi construiască albume frumoase, lumea vrea să trăiască intens, iar criticul literar nu trebuie să conteste aceste dorinţe, pentru că va fi automat respins. Dacă vrem să fim apreciaţi, trebuie să îi respectăm pe cei din jur şi să le înţelegem dorinţele.
   Critica literară nu mai aparţine astăzi intelectualilor, ci profesioniştilor. Vocile scolastice sunt ignorate, pentru că nu oferă nimic. Ne-am plictisit de discursuri greoaie, ne-am plictisit de o mulţime de cuvinte inutile, care nu reuşesc să ne incite. Critica literară este valoroasă atunci când te face să vrei să citeşti o carte, critica literară este făcută bine atunci când te face să zâmbeşti. Da, vrem să descoperim elemente inedite, vrem să obţinem informaţii. Însă nu suntem dispuşi să renunţăm la plăcere pentru asta. Omul modern vrea să fie informat, însă nu este dispus să ofere prea mult timp pentru asta. Accentul trebuie să se pună astăzi pe utilitatea unui produs. Ce îţi oferă o carte? Asta trebuie să explice criticul, în jurul acestui punct central trebuie el să-şi ordoneze discursul. Să ne concentrăm asupra elementelor pozitive, să ne concentrăm asupra promisiunilor care se pot materializa. Nu avem nevoie de himere, avem nevoie de realităţi atrăgătoare.
   Orgoliile nu au ce căuta în critica literară. Nu trebuie să încerci să stabileşti sau să răstorni ierarhii, pentru că numai cititorii pot face asta. Întreaga activitate a unui critic nu înseamnă nimic dacă el nu reuşeşte să ajungă la cititori, vorbeşti degeaba dacă nimeni nu te ascultă. Oamenii nu au nevoie de produse inutile, oamenii vor să descopere lucruri folositoare. Nu vrem să ne irosim timpul, pentru că nu putem dispune de el. Clipele sunt limitate, de aceea nu le putem irosi inutil.
   Cărţile se vând astăzi ca produse media. Publicitatea este foarte importantă, pentru că doar ea poate asigura vizibilitatea necesară. În absenţa publicităţii, o carte nu poate fi cunoscută, iar dacă nu este cunoscută, o carte nu există. Nu putem vorbi de forţa unor mesaje care nu ajung departe, iată de ce autorii de succes ştiu că imaginea este foarte importantă.
   Criticul literar nu poate evita aceste realităţii. Nici măcar nu se poate pune problema să respingem publicitatea. Absenţa publicităţii înseamnă un impact redus, care nu poate aduce decât impact negativ. Nu mai apreciem produsele de nişă, pentru că acelea ne constrâng, ne izolează. Astăzi individul mizează pe comunicare, care este liantul mileniului trei. Nu existăm dacă nu comunicăm, iată de ce dorinţa de izolare a criticilor echivalează cu o sinucidere socială. Nu vrem să vedem oameni retraşi care ne bombardează cu sentinţe, avem nevoie de personaje joviale care ştiu să convingă.
   Pentru a influenţa cu adevărat alegerile oamenilor, criticul literar trebuie să renunţe la bigotism. Nu contează numai părerea ta, martirii nu mai sunt de mult apreciaţi. Demonstrează-le oamenilor că ţii cont de părerea lor şi ei te vor aprecia, învaţă să îi asculţi pe cei din jurul tău şi ei te vor asculta pe tine. Nu trebuie să prezinţi produse construite în afara sistemului, pentru că acesta le va respinge. Dacă vrei să te impui, încearcă întâi să analizezi fiecare segment, încearcă să descoperi ce vor oamenii să audă. Dacă vei reuşi să faci asta, mesajul critic va ajunge acolo unde trebuie.
   Relaţia dintre autori şi critici este foarte importantă, la fel cum este importantă relaţia dintre autor şi cititorii să. Nu poţi impresiona dacă nu eşti plăcut, nu te poţi apropia de cititorii tăi dacă ei te consideră enervant. Nu vorbi în numele tău, vorbeşte în numele lor.
   România trebuie să se alinieze la standardele occidentale, pentru că doar acestea pot asigura o adaptare a autorilor la piaţa viitorului. Nu mai suntem aceeaşi ca în urmă cu 10 ani, nu mai suntem aceeaşi ca în urmă cu 50 de ani. Ne-am schimbat foarte mult, în fiecare clipă personalitatea noastră se modifică. Astăzi mobilitatea contează foarte mult. Vrem să vedem modele flexibile, vrem să descoperim o lume în metamorfoză. Criticul literar, dacă se închide într-un turn de fildeş, va fi respins de publicul său. Vrem ca simbolurile să fie la îndemâna noastră, vrem să le putem atinge. Oamenii care refuză tangibilitatea sunt învinşi foarte uşor. Să nu trăim într-o lume a iluziilor, să ne concentrăm asupra realităţii care ne înconjoară.
   Critica literară trebuie făcută pentru publicul mainstream. Dacă nu ne adresăm acestora, riscăm să ne izolăm într-o nişă obscură. Fireşte, nu toţi oamenii sunt interesaţi, însă vei reuşi să te impui doar atunci când vei descoperi un mesaj în faţa cărora foarte mulţi vor rămâne impresionaţi. Dacă te adresezi unei mulţimi, s-ar putea să descoperi foarte mulţi indivizi interesaţi, dacă te adresezi unui grup mic, şansele se diminuează.
   Să facem critică literară pentru a îi oferi cititorului un punct de plecare, să facem critică literară gândindu-ne la argumente în favoarea cărţii. Dacă vrem să contestăm, să dărâmăm, nu are rost să ne pierdem timpul. Sunt foarte multe lucruri mult mai folositoare pe care am putea să le facem. Critica literară nu trebuie să fie făcută cu ură, ci cu înţelegere, nu cu disperare, ci cu calm. Să fim relaxaţi şi îi vom insufla asta şi cititorului nostru.
   Haosul este foarte important pentru un critic literar. O capcană în care alunecă foarte mulţi specialişti este artificializarea excesivă a discursului. Când citeşti, nu te concentrezi asupra imaginii de ansamblu, te laşi furat de amănunte. Aşa trebuie să scrii, pe moment, fără a construi înainte edificii false. Cititorul citeşte şi vrea să se regăsească în critică. Nu avem nevoie de teorii pe care nu le putem înţelege, avem nevoie de o realitate în care să ne regăsim.
   Omul se comportă de foarte multe ori imprevizibil, bazându-se pe impulsuri de moment. Cu toţii ne uităm la televizor, unii dintre noi citesc, unii dintre noi folosesc calculatorul. Facem toate aceste lucruri pentru a reuşi să găsim modele, pentru a ne regăsi în ceea ce vedem. Ne place să credem că şi alţii fac greşelile noastre, ne place să vedem că şi noi reuşim să ne impunem. Cu toate astea, suntem dispuşi de foarte puţine ori să facem sacrificiile aferente. Vrem gloria, însă nu vrem să muncim pentru ea. De asta apreciem imaginile strălucitoare, de asta vrem să fim minţiţi frumos.
   Ne uităm la filme şi vedem cu eroii trec prin toate pericolele fără a avea o zgârietură. Ştim că noi nu vom face niciodată asta, însă ne place să ne amăgim că am putea. La fel, privim cum alpiniştii urcă pe Everest şi ne bucurăm de peisaje, ştiind că noi nu vom ajunge acolo. Strălucirea telenovelelor ne atrage într-o lume de basm, în care diferenţele sunt minore. Da, am vrea şi noi să trăim în vile de lux fără a munci pentru asta, am vrea şi noi să nu facem nimic şi totuşi să obţinem totul. Imaginile prezentate sunt foarte importante, pentru că ele reprezintă puncte spre care tindem. În absenţa lor, viaţa noastră nu ar putea fi definită. Chiar dacă nu ne dăm seama, stabilim întotdeauna puncte ideale. Vrem o casă care să arate ca în filme, vrem un corp care să rivalizeze cu ceea ce am văzut odată pe stradă. Nu este nimic negativ în a căuta elemente în care să te regăseşti. Aceasta este natura umană, iar criticul literar nu trebuie să o ignore.
   Marketingul literar este soluţia viitorului. Oamenii nu mai cumpără astăzi realităţi, ci imagini. Singurele nevoi vitale sunt nevoile primare. Avem nevoie de apă să surpravieţuim, însă doar publicitatea se face vinovată pentru că alegem Coca Cola. Publicitatea este cea care ne aduce în atenţie elementele lumii care ne înconjoară, iar cărţile nu pot evita aceste tipare. Valoarea este inutilă atâta timp cât nu este cunoscută. Ceea ce se petrece în spatele cortinei nu are nicio relevanţă pentru individ. Simţim nevoia să fim recunoscuţi, simţim nevoia să ne asumăm meritele, de aceea poziţia retrasă nu ne va mulţumi niciodată.
   Criticul literar, dacă vrea să se impună, trebuie să devină o figură publică populară. Dacă nu eşti cunoscut, vorbeşti în gol, pentru că nimeni nu te ascultă. Iată de ce, înainte de a emite opinii, trebuie să câştigi respectul şi aprecierea celor din jurul tău.
   Oamenii pendulează între extreme. Fiinţa noastră nu poate rămâne în concordanţă cu propriile opinii. Haosul este foarte important, pentru că doar haosul ne poate caracteriza. Ne schimbăm părerea foarte repede, trecem de la o stare la alta în funcţie de evenimentele din jurul nostru. Criticul literar trebuie să scrie gândindu-se la momentul în care oamenii vor citi, încercând să le anticipeze reacţiile. Nu contează viitorul îndepărtat, pentru că nu trăim pentru a deveni statui. Să ne gândim la impactul pe care îl vor avea acum cuvintele noastre, să ne gândim la ce va spune cititorul prezentului, singurul care contează cu adevărat.
   Nu trebuie să spui ceea ce a vrut să spună autorul, trebuie să spui ceea ce crezi că vor înţelege cititorii. Oamenii care se regăsesc în critica literară o apreciază, pentru că astfel comportamentul lor este justificat. Nu este o ruşine să căutăm justificări. Criticul literar este la rândul lui om şi caută de multe ori justificări. Iată de ce, înainte de a scrie, trebuie să doreşti să-ţi impresionezi cititorii.
   Nu te adresa oamenilor ascunşi, pe care îi intuieşti. Vorbeşte cu persoanele pe care le ai în faţă. Aşa zisa superficialitate nu trebuie să ascundă nimic, pentru că oamenii mileniului trei au înţeles de mult că au tot dreptul să fie superficiali. Vrem să fim aşa cum simţim nevoia să o facem, vrem să fim liberi, să putem să spunem da şi nu în acelaşi timp, fără probleme de conştiinţă. Omul modern se detaşează din ce în ce mai mult de teorie şi învaţă să trăiască, să se bucure. Nu avem nevoie de cărţi pentru a face asta, de aceea criticul literar trebuie să îşi cunoască foarte bine statutul. Este un profesionist care încearcă să îi convingă pe oameni să îi acorde timpul lor, şi nu un geniu care trebuie ascultat. Clientul nostru stăpânul nostru! Criticul literar trebuie să scrie pentru cititorii săi, încercând în fiecare moment să îi facă să se simtă bine. Restul este teorie inutilă, restul este iluzie.
   Dacă vrem să facem critică literară, să o facem din perspectiva cititorului. AceÅŸtia nu se tem de cuvintele mari, pentru că ÅŸtiu că nu sunt obligaÅ£i niciodată să aducă argumente. Noi de ce ar trebui să fim? Libertatea este adevărata comoară, ÅŸi doar libertatea ne permite să dărâmăm miturile ÅŸi să ne aÅŸezăm pe noi înÅŸine în loc. Poate că, până la urmă, vom învăţa ÅŸi noi să tratăm viaÅ£a cu o doză de superficialitate atât de necesară. Cuvintele vor ieÅŸi atunci mult mai uÅŸor la iveală ÅŸi noi nu vom mai fi ÅŸocaÅ£i de propriile idei. Până la urmă, orice e posibil, totul s-ar putea să fie adevărat: “Cea mai bună carte scrisă vreodată… ar merita să fie vândută în mai multe exemplare decât Biblia.!” (Rebel, Inc. despre Trainspotting).

   Să mai zici tu că nu mint frumos!

3. librarie online zice pe August 2nd, 2012 la ora 10:17 am :
   

   O biblioteca plina cu carti intr-o incapere, reprezinta o adevarata valoare, mai ales daca sunt carti vechi. Este pacat sa le aruncati.

Minte-ma! Minte-ma frumos!