[Povestea ce urmeaza a fost amanata pentru ca toti editorii de la www.in-cult.info au fost in concediu neplatit. Text de studenta provinciala eminenta corespondenta, Oana, si editat de redactor sef incult, Jorjel.]

Sa continuam de unde am ramas. Am facut cautari arheologice si am gasit o urma de viata preistorica: viata de student din provincie!

Si hai sa nu fim drastici, are si asta farmecul ei. Cum vom putea povesti cu lacrimi in ochi de la atata ras peste ani si ani: “Mai tii minte cand ni s-a facut foame si cand sa mancam am realizat ca painea era mucegaita si am spart pusculita, am mers la magazin sa luam paine cu un pumn de monede, dar pana la urma am luat bere si tigari?”.
Da, probabil ca vor fi amintiri frumoase, dar hai sa ne concentram asupra prezentului. Si ce poate fi mai interesant de discutat acum decat marea problema internationala? Nu, nu gripa porcina. Pe asta o tratam cu alta ocazie. Ei bine, da, este vorba de marea vrajeala cu criza financiara.

Sa analizam putin situatia. S-a gandit un mare destept sa arunce un zvon: “E de rau, frate!”. Zvonul a ajuns la urechea unor fraieri care s-au panicat, nu au mai dormit noaptea, nu s-au mai alimentat corespunzator si uite asa nu au mai avut grija de banii si firmele lor care, ati ghicit, au intrat in faliment. Ca prin miracol si pentru ca “spiritul de turma” e pa trend i-au mai urmat si alti panicati. Toate ca toate, problema lor… niste speriati. Sa mearga la o terapie la psiholog, la o reorientare profesionala… solutii sunt.

Revenim la ale noastre… adica la ale mele, care este.
Cum m-a afectat pe mine criza? Pai pot sa ma laud ca nu m-a afectat, ci doar ma ajuta. Cum adica ma ajuta cand toti ceilalti plang, falimenteaza si apoi se sinucid? Pai aia nu au stiut sa vada partea frumoasa a problemei. Eu, da, chiar eu incet, dar sigur, voi ajunge sa cunosc Bucurestiul mai ceva decat un bastinas care nu isi cunoaste nici propriul buzunar sau decat un nene cu taxi la super pretul de 5 Ron pe centimetrul parcurs.

De cand m-am mutat in micul meu paradis am inceput sa aplic pentru diverse posturi in domeniul studiat sau in domenii adiacente care imi plac: resurse umane, educatie.
Sunt de aproape 4 luni in Bucuresti si abia mi-am gasit un loc de munca decent. Ar fi dragut sa imi aduc aminte toate interviurile la care am fost, dar cert e ca am ajuns sa cunosc Bucurestiul numai din plimbarile astea. Pentru ca pana la urma la asta s-a ajuns: un du-te-vino de acasa pana in alt colt al orasului. Si mie imi plac plimbarile! Ar mai fi fost dragut sa pastrez toate anunturile de angajare la care am trimis un CV si o scrisoare de intentie dar nu avea Jorjel indeajuns spatiu sa le expuna.

Criteriile de selectie s-au schimbat: nu mai trebuie sa stii multe si sa fii platit bine pentru ceea ce stii. Trebuie sa stii multe, sa ai o gramada de diplome si alte hartii, eventual si o trusa intreaga de pile, si vei ajunge sa fii sclav pe plantatie si, mai presus de toate, vei fi platit al naibii de prost, la limita penibilului. Cand iti cauti un loc de munca incerci mai intai acolo unde iti place „ceva”. Vrei sa faci ceva placut pentru tine, sa fie un mediu in care sa te simti bine si, daca se poate, sa fie un „ceva” in care ai si studiat.

Imi plac copiii, imi place sa ii vad cum alearga de bezmetici pe langa mine, imi place sa ma traga de par doar pentru ca este distractiv pentru ei, iar pentru mine dureros. Am facut o facultate care se implica foarte mult in educatia noii generatii. Asa ca am zis: “Vreau sa fiu educatoare!“.
Si ce daca vreau?! Si ce daca am o diploma de licenta?! Si ce daca am niste cursuri?! Imi lipseste o hartie, una care e net inferioara celorlalte si, daca as avea-o, nu mi-ar mai trebui celelalte. Ciudat. Interesant. Si eu pentru ce am facut facultatea aia? Da, de placere, dar nimic, nimic?
Bun… Oricum copiii erau prea galagiosi, prea ar fi facut pe ei si trebuia sa le schimb scutecele si as fi fost tinta lor cand, in loc sa manance, ar fi folosit lingurile pe post de catapulte.

Imi mai plac oamenii, adica nu mi-e frica de ei. Relatii cu publicul, relatii cu clientii, resurse umane… STOP! Alta problema: aici nu imi mai trebuie o hartie din sertarul vechi al bunicii (liceu), aici imi trebuie alte hartii fara de care nu se poate. Mai sa fie! Cum asa? Pentru ca asa vor muschii lor! Bineee… Mai bine ma duc la Universitate si o fac pe ghidul prin Bucuresti ca deh, am experienta in a ma plimba degeaba pe strazile capitalei.

Si eu ce fac? Imi caut de munca pentru ca nu am bani, nu pentru ca am prea multi de dat… Am facut o facultate ca sa mi se ceara diploma de la liceu sau am facut o facultate ca sa mi se ceara adeverinte de la niste cursuri pe care ar fi trebuit sa le fac prin diverse insitutii, predate de tipi dubiosi? Si diploma aia de licenta la ce imi foloseste? Aaa… sta frumos in rama, asezata la rang de cinste pe peretele: „Astea nu imi folosesc!”. Oare de ce am fost fraiera sa ma inscriu la un master? Bine, intrebarea este retorica… Frecventez cursurile unui master ca sa mai obtin o diploma care va triumfa deasupra diplomei de licenta!

Update: de putina vreme sunt telefonista! Am luat-o pe urmele lui Jorjel, desi nu la aceeasi companie.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 22 Comentarii

Decedato, sa faci bine sa platesti! Ce, daca te-ai mutat la garsoniera de lemn crezi ca ai scapat aici? Nu, nu! Nimeni nu scapa de vigilenta mea!“. Ciudat e ca decedata are mai putin de plata decat primii doi… O fi primit vreo subventie de la cel de sus? Multumiri studentei eminente corespondente, Oana. In curand o sa trebuiasca sa incep sa te platesc…NOT!

Decedata

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii

O sa ti se usuce si o sa cada, hotule care esti hot! Multumiri studentei corespondente, Oana.

Blestemul

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 1 Comentarii

“In kiriez camra la bl. 1,2 fete conditi bune” Fetile, va bagati?

Inkiriez

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 4 Comentarii

Situatia actuala a populatiei RomanieiRahat! Alaturarea inspirata a titlurilor din sectiunea Actualitate a unui cotidian local ne arata exact situatia in care ne aflam: suntem multi si saraci. Facem sex ca sa ne incalzim, neprotejat pentru ca nu avem bani de prezervative, apoi traim din alocatia copiilor deoarece am ramas fara slujba. Sa ne fie de bine!

Si ca o observatie “fina”, nu e oarecum logic ca din moment ce scade numarul angajatilor, creste numarul somerilor? Nu era mai simplu sa incadreze ambele statistici intr-un singur articol? Zic si eu, na, nu fac jurnalism…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii

[Ca raspuns la intamplarile studentei provinciale, un fan al Oanei ne relateaza din experientele sale. Zi-le, Misule!]

Nu esti singura care a avut probleme cu chiria. Suntem mai multi. Iaca si povestea mea:

Eram odata, mai demult, la prima mea garsoniera in Bucuresti. Proprietarul, altfel om de gasca, avea si el o boala. Cand eram plecati de acasa (eu si co-garsonieristul), el mai venea pe la noi „in vizita” cu pretextul ca umbla hotii si asa se stie el mai sigur ca nu fura nimeni nimic din garsoniera. De parca avea ce… Eu aveam pe mine tricoul, inca 3 intr-o plasa… Si cam atat.

Ma rog, ne certam odata pe faza asta, promite ca doar mai vine in vizita cand plecam mai mult de 2 zile de acasa, vine momentul, plecam de acasa.. siii… surpriza, se termina totul in seara aia. Ne intoarcem mai devreme decat stabilit, ajungem acasa, pac, cheia in usa, intram si dam peste propitarul care statea in chiloti in pat la mine. Ala masca, pai sa vedeti baieti ca car, ca mar, ca cichi-cichi, etc… Pana la urma stam noi, povestim, bem din petul de vin negru pe care il adusese pentru noi (sanchi, aveam sa aflam dupa), se imbraca si pleaca pe la 10. Il tot vedeam noi incurcat, dar nu stiam ce are. Pana la urma, cand pleaca, ne arunca repede un „baieti, vedeti ca s-ar putea sa vina fata administratorului pe aici, are sa imi dea ceva, dar ziceti-i voi ca am plecat. Si pleaca in momentul doi. Noi, masca.

Ma rog, trece timpul, amandoi stateam in pat franti de oboseala. La ora 12 punct, ding-dong! Suna la usa. Ma duc eu sa vad cine e, mai curios din fire fiind. Ma uit pe vizor, ce sa vezi? Fata era in clasa a 12-a (am aflat ulterior), si probabil facea si ea un ban cinstit. A vazut ca e privita pe vizor, a zambit si si-a aranjat decolteul lasciv. Eu, abia abtinandu-ma sa nu ma pis pe mine de ras, deschid usa. Aia ma vede, inlemneste… si… in pana de inspiratie imi cere o tigara. Eu, nefumator ii zic ca n-am dar pot face rost daca vrea. Ea nu, mersi, face 180 de grade si pleaca.

Deci trebuia vazuta la fata, fardata ca un curcubeu, asteptandu-se sa dea de apropitar (avea 55 de ani parca) si cand colo, hop, s-a dus sursa de bani… Ce sa iti mai zic, am ras de ne-am stricat amandoi, si cat de repede ne-a permis situatia ne-am mutat de acolo. Oricum, de fiecare data cand nimeream in lift cu ea, ne lua rasul pe infundate.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 2 Comentarii

[A venit momentul sa aflam cum s-au incheiat cautarile Oanei, studenta provinciala, relatate aici. Liniste, incepe episodul 2!]

O, vis frumos, vis frumos… Garsoniera mobilata, utilata, eventual mai prin buricul targului si pret de periferie… Unde esti tu, vis frumos?!

Mai are rost sa spun ca deja sunasem la jumatate din agentiile imobiliare din Bucuresti si, daca ma suparam, sunam si la cele matrimoniale? Mana destinului sau ochi de soim, nu stiu ce a fost, dar fu binevenit: in statia de autobuz mi-a atras atentia un batut de soarta, zgribulit si amarat anunt, candva frumos si stralucitor. Cu toate ca nu mai credeam in minuni, am zis sa pun la incercare ultima farama de noroc.

Ora 7, seara – ca doar cine se trezeste devreme e obosit toata ziua. Astrele mi-au suras, cum zice tanti Neti, si am purces sa verific garsoniera-loz in plic. Am lesinat urcand 6 etaje, intr-un bloc parca bombardat in timpul primului razboi mondial si pastrat in aceeasi stare ca amintire a acelor vremuri. Vorba mea – si plagiata de multi: “Trist, dar adevarat!”. Dupa aceasta ascensiune anevoioasa, am avut parte de o surpriza placuta: nu e usa din stanga! Yeeey! Tovarasul proprietar deschide usa, iar eu pasesc sfioasa in micul meu paradis. Un paradis pe cale sa se destrame pentru ca era putintel cam scump, cu mult peste bugetul meu de somer profesionist cu atestat de libera practica si drept de autor.

In aceste conditii, a trebuit sa ma folosesc de vastele mele cunostinte din domeniul psihologiei si sa aplic tehnici de negociere infailibile: ochi mari si cersetori, zambet subtil si decolteu generos. Am adaugat faptul ca trebuie sa suport mirosul de coliva care domneste in bloc si sa particip la toate inmormantarile de acum incolo si astfel am semnat contractul pentru o suma ce mi-a convenit si mie.

Am plecat fericita, dar tremurand de frica mai rau ca un morcov in mixer: ai mei iubiti sponsori nu fusesera informati cu privire la tranzactia efectuata si inca mai sperau ca mutarea mea in capitala sa fie doar un vis de-ale mele, neimplinit. Asadar, m-am oprit la prima biserica ce mi-a iesit in cale. Milostenii, matanii, rugaciuni pentru izbavirea sufletului meu ratacit si luminarea mintii tuturor celorlalti.

A venit si ziua fatidica in care trebuia sa ma mut in noua mea “casa, dulce casa!”. Nu am mers decat cu o geanta si un tricou cu Irina Loghin. Bagajele serioase au ajuns a doua zi, cu bunavointa celor de la Familia & Prietenii S.A., cu sediul central in [scuze Oana, reclama se plateste!]. Multumesc inca o data sponsorilor si celor care m-au ajutat in demararea acestui proiect menit sa imi ofere o sansa in plus pentru cultivarea inteligentei sclipitoare pe care o detin.

Cu patru cutii in brate, trei in spate si doua legate de picioare, incercam sa descui usa cand… la un semn deschisa-i calea si se-apropie de usa, un batran cam impotent, vorba aia, e pe tusa!

– Tu esti chiriasa?
– Da, chiar ea.
– Am venit sa-mi arati casa. De nu,
Te torturez pana vine doamna cu coasa.
– Orice gand ai, mosu’, si oricat ai fi de gras,
Nu ma retrag din business atata timp cat platesc cash.
Despre partea torturarii insa, nea’ asta, sa ma ierti,
Dar acu’ vei vrea cu stiri si OTV ca sa ma certi…
Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe acuma a ta cale,
Pana nu incepem sa urlam ca niste animale!
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru mine,
Bucuroasa oi duce toate, preferabil, fara tine.
– Cum? Cand usa ti-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Sa ratez aceasta sansa de-a vedea apartamentul tot?

N-apucai sa fac un pas, si inamicul navali in casa. Si apoi au urmat cei trei “V” ai vecinilor:
Vestitul:Vaaai, ce frumos e aicea la tine!” – Nu mai bine pui mana pe o cutie si ma ajuti, in loc sa stai si sa casti gura, daca tot ai intrat pe teritoriul meu?
Vesnicul:Vreau sa imi fac la fel in casa, sparg peretele asta, fac un mic barulet si da senzatia de mai mult spatiu!” – Serios? Vai cat ma bucur pentru tine, ar fi totusi mai interesant de analizat procesul cognitiv prin care ai ajuns la aceasta decizie.
Vai de capul meu:Vezi tu, fetita, eu sunt administratorul blocului.” – La dracu’!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 11 Comentarii

[Urmatoarea intamplare este narata pe messenger de o prietena, fana infocata a blogului in-cult. Oana a furnizat materialul, eu l-am editat si pus in scena. Lumini, camera, actiune!]

Dupa ce am absolvit facultatea, ca o fata silitoare ce sunt, am lenevit trei luni de zile si apoi m-am indreptat spre un master in Bucuresti. M-am pus pe cautat ceva de inchiriat, in anunturile de mica publicitate. Sa vedeeem:

Tanar, prezentabil, caut colega de garsoniera, sensibila, draguta. Chirie simbolica: 8 Euro/luna“. Cei 8 Euro sunt pentru a acoperi cheltuielile cu prezervativele, probabil. Asta e al meu, clar… NOT! Urmatorul:

Garsoniera proaspat renovata, complet mobilata si utilata, chirie 200 Euro, zona linistita” – sper ca nu in loc cu verdeata, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin. Trimit mail, primesc raspuns ca nu mai este de actualitate, desi fusese postat pe internet cu 5 minute mai inainte. Eh, zona linistita oricum nu e de mine. Mai departe:

Calea Mosilor, utilata, mobilata complet, pretul zonei“. Sun. “Si unde ziceai ca ai facultatea? Aaa, acolo, pai e usor de ajuns. iei troleul 666 pana acolo, dupa aia metroul 13 statii si mai mergi 69 de minute pe jos. Vino sa vezi garsoniera, dar vii la mine, ca eu stau la etajul 1 si garsoniera e la 8.” Ah, pe langa faptul ca ajung iiimediat la facultate, nu cred ca o sa fie problema nici ca o sa ma urmariti toata ziua si ca o sa veniti sa verificati daca depasesc limita decibelilor si o sa imi contorizati vizitele, eventual sa ma taxati suplimentar pentru fiecare ora petrecuta de musafir. Nu, multumesc.

Popa Nan, utilata, mobilata, [bla bla bla]“. Interesant, sun. “Da, e mobilata si utilata racnet, feng shui, cichi-cichi bum-bum. Ce? E prea scump? Domnisoara draga, sa stiti ca s-au inventat caminele…“. Subtil, n-am ce zice. Next:

Eroii revolutiei, zona curata, linistita, 200 Euro, mobilata si utilata, au stat in ea 2 studente“. Ce studente? Eminente! Anuntul e de actualitate. Yupii! Merg sa vada si ochiu’ meu.

Ajung la punctul de intalnire, o sun pe cucoana care imi spune ca mai intarzie 10 minute, asa ca imi aprind o tigara. Gandindu-ma ca poate o fi vreo persoana antifumat, mai trag un fum si sting tigara. Vine doamna, cam “bronzata”, si spune ca de abia a venit din concediu. Bine ca nu e rrr…rrr…rrr… rau, ratusca, ramurica.

Urcam in masina si constat ca stingerea tigarii a fost o idee proasta. Tapiteria era arsa de n ori la patrat, scrumiera dadea eroare de preaplin. In fine, nu conteaza. “E aproape de bulevard“, spune tovarasa de drum. La dreapta, la stanga, la stanga, la dreapta, la stanga, fa un pas in fata, da usor din coate, ca asa-i in viata, nu ramane-n spate – pana se infunda strada.

E blocul de acolo“, insa nu a si indicat, iar “blocul” erau doua: cel din dreapta era frumusel, aranjat, termopane; cel din stanga… vai steaua lui! Bineinteles, e ala din stanga. Clasic. Poate macar garsoniera e draguta, de ce sa judecam dupa aparente? In fata blocului avea loc o sedinta adhoc a partidului rrrau, ratusca, ramurica, unde era dezbatuta teoria spartului semintelor si elaborau un proiect de lege referitor la modificarea vitezei legale cu care pot circula Mertzanele minoritatilor nationale. “Ooo, gagica, te fac o plimbare?“. Neah, lasam pe mai tarziu, dar tu poti sa-ti iei zborul intre timp.

Urcam, ultimul etaj – sigur o sa fie o placere iarna. Pe drum am admirat colectia de mileuri si bibelouri din fiecare casa – stateau cu usile deschise, am mai aflat cateva ingrediente secrete ale tocanitei de cartofi – faceau mancare pe hol. Ajungem la capatul holului, unde erau doua usi. Cea din dreapta era metalica, frumoasa, varuit in jurul ei; cea din stanga era din lemn, sparta in 10 locuri – doar in ultima saptamana, cimentul sarit in jurul ei, ce sa mai vorbim si de var. Faptul ca era capat de drum, ca si in cazul blocurilor, nu ma deranja, insa daca aflu ca mai e si pe stanga… Da, e cea din stanga. La dracu’!

Intram in zona crepusculara. In dreapta, de pe un pat ma salutau vesel niste pureci, langa pat se afla un sifonier cu un sistem inteligent de deschidere: un holsurub cu o ata rosie – vorba unui prieten, sa nu se deoache deoarece s-a deschis fara sa cada pe mine. La geam stateau zgribuliti doi porumbei, cu care ma gandeam sa impart chiria pe durata iernii. Intr-un colt, un frigider mic si jegos, bazaia insistent; nu am avut curajul sa il deschid, un cadavru pus la pastrare ar fi prea mult pentru mine. Gazda, binevoitoare, ma indeamna mandra spre baie. Proasta alegere, mai bine ma invita sa ies. Baia, ca o baie modesta de garsoniera: cadita de dus, vas de wc, chiveta. Gresit! Era mai rau decat intr-o baie de tren: cadita de dus neagra, plina de jeg, wc-ul infestat cu microbi care inca nu au fost descoperiti de oamenii de stiinta, iar chiuveta, ah, chiuveta… nici macar o mana nu incapea in ea.

Incantata pana peste masura de aceasta bijuterie imobiliara, ii spun doamnei ca trebuie sa vorbesc cu parintii, care ma sponsorizeaza, si sa ii conving ca acea garsoniera (NU) este pentru mine! Cautarea continua…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 13 Comentarii

Aici puteti citi rezumatul meciului amical Ungaria – Romania, varianta In-Cult.

Preludiu: un moment de reculegere in memoriam Marian Cozma, handbalistul roman ucis in februarie in Ungaria, la Veszprem. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Soundtrack: Imnul Romaniei a fost primul intonat, si spre surprinderea tuturor nu a fost huiduit, decat spre sfarsit. Ne trebuie un imn mai scurt, clar. Insa imnul ungurilor e mai plictisitor.
Minutul 30: Booooooriiiing! Ma duc pana la buda.
Minutul 41: GOOOL, Tiberiu Ghioane! Ungaria 0 – 1 Romania [de ce mereu dau ai nostri gol cand sunt la toaleta? e un semn ca ar trebui sa beau mai multa bere inainte de meci?]
Minutul 45+3: Sfarsitul primei reprize. Romania conduce la un gol diferenta. Bravo, baieti!
Minutul 46: Ungurii s-au afiliat, si ne-au inconjurat! Gaborii si armata s-au adunat sa-nvarta roata!
Minutul 59: Goian si Codrea intra in teren. Pe ei, pe mama lor!
Minutul 80: Chivu iese dupa ce, chiar si accidentat, a respins atacul ungurilor. Respect! Paseaza banderola de capitan lui Goian.
Minutul 89: Lovitura libera pentru maghiari. Coafura rezista!
Minutul 90+2: Fluier final. Romania castiga! Ardealul e al nostru iarasi!

BONUS:
Un roman in avion in zbor spre Paris. Se relaxeaza omu’, isi scoate pantofii, cand observa in scaunul din stanga un ungur, in scaunul din dreapta un ungur. Dupa juma’ de ora de la decolare, romanu’ politicos catre unguri:
– Eu ma duc sa iau o bere, voi vreti ceva?
Unguru din stanga:
– Da, o cola fara gheata.
Dupa ce pleaca sa ia bauturile, unguru’ din stanga ii ia un pantof si trage o flegma sanatoasa in el, dupa care-l pune la loc. Aduce romanu’ bauturile, dupa juma’ de ora ii intreaba din nou. Unguru’ din dreapata:
– Mie adu-mi o cola cu gheata.
Romanu pleaca dupa bauturi, unguru’ din dreapta trage o flegma in celalalt pantof. Avionul se pregatea de aterizare, romanu’ isi pune pantofii si isi da seama de ce are in pantofi, dupa care politicos li se adreseaza:
– Ma intreb oare cand o sa inceteze cu ura asta intre romani si unguri, cand o sa putem sa ne purtam si noi civilizat, fara sa tragem flegme in pantofi, fara sa ne pisam in cola…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 2 Comentarii

Vineri, 15 Mai 2009, a avut loc in Constanta actiunea “Viata pe scuter“, organizata de Politia Romana impreuna cu revista Scooter Fun si Asociatia Motociclistilor din Romania. Trebuia sa fie un mars pentru sensibilizarea participantilor la trafic, dar si pentru responsabilizarea conducatorilor de scuter. Am o vaga impresie ca primul scop a fost eradicat, si cel de-al doilea nu a fost atins…

Pai cum sa nu ne injure soferii, motociclistii si pietonii cand scuteristii se comporta ca o adunatura de [pune insulta aici] si cand la marsuri pentru siguranta in trafic se apuca si fac stunturi?! Sau cum sa transmiti, in cadrul interviului, mesajul ca mersul pe scuter inseamna “sa simt adrenalina, viteza, sa depasesc, sa plec primul de la semafor, sa fiu in frunte”… Nimic legat de faptul ca e un mijloc de transport simplu si util in aglomeratia din traficul urban, si ca e de asemenea si ieftin. Reporterii au folosit si ei cam aceiasi termeni ca si la marsul motociclistilor: adrenalina, teribilism. Ntz ntz.
» » » nu rade, citeste-nainte!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 4 Comentarii

Dupa ce l-ati urmarit pe idiotul Steve in actiune in unul, doua, trei filmulete si ati vazut ce a patit, inchipuiti-va ce s-ar fi intamplat cu doamna care vrea sa vada “daca Politia are dreptul sa ceara actele la oameni pe strada” de ar fi incercat ceva asemanator in SUA. Nu merita ea sa conduca vreo cateva sute de mii de volti prin muschi, decat sa conduca un Mitsibushu? » » » nu rade, citeste-nainte!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii

Stiam ca jocurile de pe miniclip par atat de reale, dar chiar sa se si miste scaunul cu mine cand joc “Monster Trucks Nitro” si dau boost?! Trebuie sa ma las de Cola, am inceput sa devin cam sperios. A fost doar un cutremur mic!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 4 Comentarii

888 Vizitatori888 Comentarii
Ati vazut filmul “The Number 23”? Ei bine, eu ma simt acum exact ca personajul interpretat de Jim Carrey. Doar ca numarul ce ma urmareste este 888.

Minunandu-ma de statistici, am observat ca aveam 888 de vizitatori pe saptamana asta. Intru in panoul de control al administratorului si aflu ca am in total 888 de comentarii aprobate, din 888 totale. Deocamdata era doar ciudat. Primesc un email, si deschid cu Internet Explorer, ca sa descopar printre favoritele mele siteul de jocuri de noroc 888.com, pe care nu l-am accesat niciodata! Deschid torrentul si filmul piratat ultima distributie de ubuntu se copia cu 88.8 kb/s

Si atunci m-a lovit: toata viata mea am fost urmarit de acest numar diabolic: 888. Suma dintre numarul strazii pe care locuiesc, numarul blocului si cel al apartamentului este 48, adica de doua ori suma cifrelor secventei 888. Daca adunam cifrele din adresa: strada, bloc, scara, etaj, apartament rezulta 24=8+8+8.

In clasa intai am terminat cu media 10.00, ceea ce daca ar fi transformat din binar in zecimal, fara virgula, inseamna 8. In a doua si a treia am terminat cu aceeasi medie, deci 888 in primii trei ani de scoala. Daca facem o alta conversie, 888 in hexazecimal inseamna 2184: 21 – varsta mea si 84 – anul absolvirii cresei de catre fratele meu. Diferenta de ani dintre mine si acest frate este de 8 ani. Diferenta dintre el si sora mea este de 8 ani. Diferenta de varsta dintre parintii mei este de, ati ghicit, 8 ani.

Suma cifrelor CNP-ului este 42, din care daca scadem cifrele ce contin data nasterii obtinem iarasi 24, de trei ori 8. Codul de inregistrare fiscala al operatorului meu de cablu si internet contine la mijloc 888. In luna a 8-a, in jurul orei 8 seara, si la distanta de 8 hectometri de casa am cazut cu scuterul. Peste 8 ore de la eveniment m-am trezit pentru ca la ora 8 sa fiu la serviciu, unde am lucrat 8 ore. Dupa 8 luni, in a 8-a ora de cand e aprins calculatorul si la 8 minute distanta de vizionarea filmului piratat testarea ubuntu, am descoperit toate aceste lucruri despre numarul care imi guverneaza existenta… Buhuhuu!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 9 Comentarii

Stiam ca paginile mele sunt vizitate de oameni din toata tara, ba chiar si de peste hotare (proxy-urile, bata-le vina!), dar nu ma mai uitasem de mult la raspandire.

Free Gigi!

Free GIGI!


Asadar baietii inculti de la Jilava vor sa se culturalizeze de pe blogul incult. Buna alegere, buna!

Update: Nu, stati, alarma falsa. Doar au facut testul in-cult si… ghiciti ce? Au picat cu brio! De notat totusi ca au luat punctaj mai mare decat diversi patroni…

P.S.: Intrebarea cu Moise a fost pusa aseara la “Te pui cu blondele?”, si concurentul a gresit… Pai daca nu iti pierzi timpul pe net cu prostii, ce sa-ti fac, nene?!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 3 Comentarii

A venit primavara, copacii au inflorit, raspandindu-si mireasma dulceaga in atmosfera scaldata de razele caldute ale soarelui si mangaiata de adierea usoara a brizei marii… Parintii au iesit la plimbare in parc cu bebelusii, pe plaja indragostitii se perinda agale, imbratisati, razand si bucurandu-se de frumusetea neprihanita a naturii…

Hapciu! Ma scuzati, sunt alergic la rahat!

» » » nu rade, citeste-nainte!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 2 Comentarii
Pagini
 
E criza
 
Am si sponsori
 
Taguri
 
Articole inculte, cele mai...
©2011 In-cult.Info | Tema de: Elegant Wordpress Themes & data moca de Promo Items | WordPress