Dupa cum ar spune multi: “Incredibil, dar adevarat!“. Acum chiar se fac doua ore si jumatate de la mare la bucale, sau invers. Exact la fel ca acum 20 ani, dar pentru ca atunci eram prea mic ca sa apreciez acest lucru, acum pot zice ca sunt multumit.

Am cumparat biletul cu cardul, de la ghiseul virtual din gara, fara stat la coada. Tren rapid, fara opriri pana la destinatie, chiar si fara din acelea neprevazute, in mijlocul pustietatii, unde si telefonul refuza sa receptioneze semanlul. Silentios, aer conditionat, scaune confortabile si priza pentru laptop. Toaleta functionala si curata. Si am specificat ca se fac 2 ore si jumatate?

Cat? 60 lei, putin cam piperat pentru gustul meu. Insa pot sa accept ca diferenta de 5 lei intre autocare si tren consta in economie de timp, energie pentru laptop si toaleta pentru vezica. In plus, poti sa-ti cumperi si o cafea in tren! Happy, happy, joy, joy!

Dezavantaje: oamenii sunt aceeasi. Multi inca nu stiu sa citeasca un bilet, multi nu stiu sa citeasca, altii sunt lenesi si incorigibili. Adaugam si cocalarul de tren care asculta, si ingana, melodii la moda. Dar nu ma plang, compania a fost net superioara fata de ce intalnesti in trenul personal.

Recomand cu incredere sa folositi trenurile rapide ale CFR, cel putin pe ruta aceasta merita investitia.

O prietena virtuala mi-a facut o invitatie la un eveniment caritabil, uitand probabil ca eu nu locuiesc in Iasi. E de inteles, nu am mai discutat de mult despre persoanele noastre, ci doar despre interesele comune, cum ar fi arta. Si acest eveniment imbina cele mai dinamice manifestari artistice: teatrul, dansul si muzica.

The Beat of (he)Art cuprinde trei momente artistice ce vor fi prezentate de către actorul Pavel Bartoş. Primul dintre acestea este teatrul, susţinut de trupa Ludic prin spectacolul Poem irlandez pentru vioară şi suflet, o adaptare după dramaturgul irlandez John Kendrick şi in regia lui Aurel Luca, alături de o mişcare scenică şi o coregrafie de Vera Pantea. Cel de-al doilea moment al spectacolului este cel de dans susţinut de trupa Quasar Dance (dans modern, break dance, street dance), şi va consta într-un duel a două stiluri de dans diferite. Ultimul moment al evenimentului va fi cel de muzică, unde vor colabora Adzyro şi Basic Form cu orchestra Liber Artis pentru a crea o atmosferă unică.

Asadar, daca nu pentru a va distra, macar pentru o cauza nobila, mergeti Marti, 17 Mai, ora 18:00, la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi si spuneti ca eu v-am trimis. Mai multe detalii pe BeatOfArt.

Incultii traiesc printre noi, ne cotropesc, ne coplesesc si se-nmultesc. Ii gasim in toate paturile sociale, in toate zonele tarii si chiar si in afara. O sa ma limitez acum doar la o scurta povestire auzita la radio, in microbuz, in miezul zilei.

Era o emisiune intelectuala, se pare, unde erau invitati niste doctori. Se ajunsese cu discutia la faptul ca multi medici prefera sa plece sa lucreze in strainatate pentru ca se plateste mai bine. In momentul acela, unul din doctori a intervenit si a lamurit lucrurile. De vina pentru plecarea celor mai buni dintre ei nu este doar castigul extrem de multumitor, ci si conditiile mult mai bune in care isi desfasoara activitatea si oamenii cu care au de-a face. A exemplificat cu marturisirile unui coleg ce se saturase de jegul de la noi din tara.

Din intamplare, era medic ginecolog si lucra la un spital mare. Povestea ca in noptile in care facea de garda, aducea pe lume si cate 5-6 copii de rromi. Si i s-a acrit. Nu, nu de copii, ca ei nu aveau nicio vina, ci de mizeria si de jegul unora dintre tiganci, lasand la o parte scandalul cu care intra in spital toata satra. Ajunsese sa i se faca scarba si, la un moment dat, nu a mai suportat mirosul si i-a spus unei nespalate:

- Femeia lui Dumnezeu, mai spala-te si tu in vagin!
- Haoleo, manca-ti-as ochii, frumosule, da’ daca n-am vagin pot sa ma spal in lighean?

Aho, aho, voi inculţi fraţi,
Staţi puţin şi nu vă-mbătaţi,
Lângă monitor v-alăturaţi
Şi urarea-mi ascultaţi!

Mulţumesc cititorilor mei,
Tuturor celor trei,
Pentru părerile împărţite
Şi culturile îmbogăţite.

Şi în anul care vine,
Să vă faceţi milă de mine,
Să mai daţi câte-un comment,
Nu rataţi niciun moment!

Iar acum, ca de final,
Vă urăsc subliminal
Să aveţi de toate-n coş,
Un An Nou fericit si La Multi Ani Frumoş!

Centrul de distractii Lake View Constanta, deschis recent pe Bdul. Mamaia – partea cu Lacul Tabacariei, vizavi de Hotel Bulevard, e perfect pentru o seara de jocuri cu prietenii. Totul e nou, frumos, aranjat cu gust si, din momentul in care am intrat noi pe usa, decorat pentru sarbatori. La intrare te intampina receptionera tanara si draguta, cu un zambet larg si o privire calda, gata sa te indrume catre modul de petrecere a timpului liber preferat: restaurant italian, sala de jocuri arcade, sala de jocuri “sportive” sau centrul de fitness si wellness.

Am mers prima oara sambata seara, cu scopul precis de a testa jocurile arcade. Sala e maricica si oferta pentru toate varstele. Nu stiu insa cati trecuti de pubertate mai apreciaza Pinball ca fiind distractiv. Drept dovada, singurii clienti din sala eram noi – o gasca de sapte tineri – si cativa parinti cu pustii. La Pinball:Pirates of the Caribbean faceam cu randul. Mai era un tatic ce parea la fel de entuziasmat ca si noi si, cand se elibera, mai baga si el o fisa. Ne-am mai jucat baschet, Guitar Hero, simulatoarele moto si hochei de masa, preferatul meu. Asta si pentru ca sunt foarte bun la acest din urma sport. In plus, de mult imi doream sa vad undeva la noi Dance Dance Revolution, mi se parea atat de fun cand il vedeam in filme. Din pacate, am fost un pic dezamagit. O sa raman la Just Dance 2 pentru Wii, unde pe I Feel Good dobor recorduri. Nu ca mi-ar fi rusine si cu Rasputin…

Dupa ce am terminat toate jetoanele, nu putine la numar, am mers la etaj ca sa aruncam o privire, eventual sa jucam un biliard. Spre deosebire de sala arcade, aici era plin. De la adolescenti la cupluri cu bebelusi in brate, de la studenti la pensionari, toti se simteau bine. Biliard, bowling, darts, halbere si iarasi Pinball. Agitatie la fel de mare ca preturile din weekend.

Da, am zis-o, preturile mi se par mari! Poate nu sunt tocmai asa, insa pentru niste studenti cu siguranta nu sunt mici. Am fi putut sa nu cheltuim o gramada de bani la parter, dar cum ne-am mai fi adus aminte de vremurile bune de altadata? Strict cu titlu informativ, preturile pentru serile de weekend:

Preturi Lake View Constanta:

• Biliard: 25 lei/ora
• Bowling: 80 lei/ora
• Darts: 2 lei/joc
• Arcade: 2 lei/jeton

Restaurantul de la parter era ocupat cu un majorat si nu am intrat, iar pentru a ma mentine in forma prefer dansul sportiv, asa ca nu am vizitat nici ultimul etaj. Una peste alta, e un loc frumos, vesel, distractiv si era nevoie de el in Constanta, mai ales ca CD Europa s-a inchis “pentru renovari”.

PS: Ma provoaca cineva la Air Hockey?

Surprinzator, DA! Spre deosebire de ultima experienta teatrala, cea din acest weekend a fost de nota zece pe linie.

A inceput cu – ori suntem studenti, ori nu mai suntem?! – pretul redus al biletului, doar 10 lei. A continuat cu prestatia excelenta a actorilor Teatrului de Stat Constanta si comportamentul publicului, culminand cu ropotul de aplauze in picioare. Comedia “Sa ne razbunam, iubito!” se pare ca a atras foarte mult tineret constantean, lucru remarcat si de spectatorii cu mai multa experienta de viata.

Ma tem insa ca stagiunea din aceasta toamna se va incheia cu “Bolnavul inchipuit“. Pentru cei care apreciaza arta si vor o seara sau mai multe de relaxare, mai au la dispozitie si Festivalul International al Muzicii si Dansului (sau Festivalul International de Opera si Balet) de la Constanta. Programul il puteti citi pe ConstantaBlog, si doar informativ va pot spune ca preturile sunt intre 15 si 25 lei, iar cu reducere 8-10 lei. De asemenea, Teatrul Agon – situat in Piata Ovidiu – pune in scena spectacole ocazional.

Asadar, scena culturala constanteana nu este moarta. Ba mai mult, bucuria de a urmari un spectacol cuprinde si generatia clubbing. Sa existe speranta sa mai culturalizam din inculti?

Dupa constatare si esecul Misiunii Lingurita, am testat o ultima ipoteza.

Desi eram deja in intarziere la curs, nu am rezistat tentatiei unei cafele cu gust intens, savurata de la parter pana la etajul doi. Si pentru ca orice intalnire cu automatul Nescafe de pe holul universitatii este prilej de o noua intamplare inculta sau revelatie divina, am descoperit cine e di vina. De fapt, in ce conditii are loc privarea de lingurita, ca cine e responsabil probabil nu o sa aflam niciodata.

Astazi am decis sa schimb bautura, comandand o Cafea cu lapte, in loc de 3in1. Cantitatea maxima de zahar am pastrat-o. Dupa ce am asteptat cumintel sa imi prepare licoarea magica, am primit paharul gri promotional plin si… si… linguritaaa! Apoi, de bucurie, mi-am comandat si 3in1 cu cantitate moderata de zahar, care a venit, ca intotdeauna, neinsotit.

Ocazie cu care am scos lingurita din primul pahar, am turnat continutul paharului la chiuveta, in afara de o gura, pe care… am baut-o. Am pus lingurita in al doilea pahar, am amestecat continutul, am lins lingurita si am aruncat paharele, in afara de un pahar… pe care l-am baut!

Concluzia: Daca vreti sa primiti lingurita de la automatele Nescafe, comandati orice alta bautura in afara de Nescafe 3in1.

PS: Acum au si pahare inculte!

Astazi m-am hotarat sa testez vigilenta automatului Nescafe si astfel am purces catre facultate.

Misiunea lingurita
Deghizat in inginer – parul ravasit, ochelari geeky, ceas IBM, camasa bleu cu dungi albastre, pulover vesta, blugi negri, pantofi sport negri si cu geanta laptopului pe un umar – ma indrept cu pasi atent calculati spre tinta nesuspicioasa. Nu e nimeni in jur care sa ma poata da de gol. “Suntem singuri, in sfarsit, dracie!“. Unicul martor este camera de supraveghere, dar cum portarul este prea ocupat cu Farmville nu poate face nimic.

Ma opresc in fata automatului, scot bancnota si mana incepe sa imi tremure. “Revino-ti, incultule!” imi spun in minte, incercand sa imi reglez respiratia si sa imi controlez miscarile. Ma calmez si continui operatiunea. Introduc bancnota in fanta special destinata. Imi refuza banii. “La naiba, m-a descoperit!“. Nu ma pierd totusi cu firea si mai incerc, de data aceasta cu succes. “Pfiu!“. Selectez cantitatea maxima de zahar si apoi aleg bautura 1, 3in1.

Nimic dubios pana in acest moment. Pune paharul, toarna licoarea magica in el, pe ecran imi arata ca munceste si cand ajunge la final, bipaie. “A venit momentul adevarului…“. Ridic clapeta si scot atent paharul gri promotional, doar ca sa observ ca… nu am lingurita!

Fii blestemat, parsive!

Dupa ce am scris despre promotia Nescafe in care marketingul nu s-a sincronizat cu oamenii de pe teren, am observat o chestie ciudata atunci cand imi beau cafeaua la facultate. Nu, nu am gasit gandaci crocanti ca in spital, si nici nu avea un gust dubios.

Automatul Nescafe pur si simplu refuza sa imi dispenseze si o lingurita de plastic, un bat cu care sa amestec zaharul. Veti spune ca a ramas fara lingurite, o varianta plauzibila de altfel, dar nu si in situatia in care persoana din fata mea si persoanele din spatele meu au primit toate! Da, am stat inca cinci cafele langa masinarie si afurisita dadea tuturor lingurita. Numai mie nu, nici dimineata, nici la pranz, nici seara. Nu, nu, nu si nu!

E unul dintre acele mistere care nu pot fi elucidate, un fenomen inexplicabil, menit sa puna omenirea pe jar secole de acum incolo. Pana si Stephen Hawking va lasa deoparte extraterestrii si se va concentra pe rezolvarea acestei probleme pamantesti. Nu ne vom opri pana nu aflam adevarul!

…Noroc cu prietenii ca sunt indeajuns de buni sa imi imprumute lingurita lor inainte sa o linga, insa asa nu se mai poate!

Invataturile pe care le pot oferi bunicii in zilele noastre ar trebui sa fie limitate la cele morale, de comportare in societate, si nu sa se intersecteze cu cele de cunoastere didactica. Intr-adevar, intelepciunea vine cu trecerea timpului, dar dupa o varsta incepe sa o ia la vale. In plus, nemaiavand capacitate de memorare si, de foarte multe ori, nici chef sa inteleaga noile reguli, metode, tehnologii, descoperiri, acestia mai mult bulverseaza mintile copiilor in loc sa le limpezeasca.

Drept exemplu o sa va povestesc ce mi-au vazut ochii si auzit urechile in tren, intr-unul din drumurile mult prea lungi pana la Bucuresti. Eram intr-un compartiment de 8 locuri, ocupat integral, dupa cum urmeaza: doua doamne unguroaice, o tanara cititoare, un baiat cititor, eu pseudocititor, si doi bunici cu nepotica de clasa a 2-a. Bineinteles, bunica s-a plictisit rapid si cu prima ocazie de a vocifera ceva legat de Romania, de institutiile statului si de bani, a facut-o. Pentru ca nu a bagat-o nimeni in seama prima oara, a continuat, urmatoarea data alegandu-si o tinta mai clara, una din unguroaice. Si a avut succes.

Dupa ce au comentat de CFR, Guvern, Presedinte si cat de bine era pe vremea raposatului, au dat-o pe invatamant. Cat de greoi e, cat de prost se misca, ce incompetenti sunt profesorii – dar ca e normal, ca sunt prost platiti – si ca trebuie sa te ocupi acasa de educatia copiilor. Si atunci a venit momentul sa se laude cu nepotica cea inteligenta si talentata, crescuta si educata chiar de dumneai, ca parintii muncesc la capitala ca sa ii asigure un trai bun. Fetita era pianista, cu premii nationale si internationale care sa dovedeasca asta. Era si isteata si se vedea ca ii place sa invete, sa cunoasca, sa se informeze. Tot de plictiseala, fetita a intrerupt discutiile elevate ale adultilor cu un joc: bunica spunea un substantiv si fata ii gasea pluralul. Zis si facut!

- Om?
- Oameni!
- Caine?
- Caini!
- Farfurie?
- Farfurii!
[...]
- Soare?
[Fetita sta putin pe ganduri, dupa care spune nehotarata:]
- Sori…
- Vai, draga mea copila, “soare” nu are plural! Te-am prins!
- Nu are?..
- Nu, este doar un soare, e unic! La fel cum e si “univers”, “Dumnezeu” sau… sau “luna”.
- …Luni?
- Da, atunci cand “luna” este aia a anului, sunt mai multe luni, dar cand e vorba de luna de pe cer, e una singura, ti-am zis, ca si “soare” si “Dumnezeu”.

In tot acest timp, mi-am ridicat ochii din carte de vreo cateva ori, cu gandul sa imi cer scuze si sa o corectez pe madama, ca mi-era mila de saraca fetita. Deja o vedeam dezamagita de lucrarea de control in care a scris ca nu exista mai multi sori, nici conceptul de universuri, ca desi cred intr-unul Dumnezeu, nu ma opreste nimic sa-l injur de dumnezeii ma-sii p-ala care mi-a taiat azi calea, iar ca Pamantul are o singura luna iarasi e adevarat, insa lunile lui Jupiter “e” mai multe si nu se masoara in zile.

Daca adaugam la toate astea si conjugarea incorecta a verbului “a placea“, fetita va ramane doar cu talentul…

Hotarati-va, e moca sau nu? Nu ma intereseaza ce scrie pe site, ci ma intereseaza ce mesaj transmite reclama.

Din varful sulitei intelepciunii mele:

• Turta dulce mult aduce.
• Vrabia… Mihai Viteazu!
• Daca minti pe altul… fa-o bine!
• Cel ce are ochi caprui… isi ia lentile de contact albastre.
• Cainele care latra… raguseste!
• Calul de dar nu… se primeste fara factura si garantie.
• Cand ne-o fi mai rau sa ne fie… tarana usoara.
• Cand pisica nu-i acasa… e la motanu’ de vizavi.
• Cine fura azi un ou maine va fura… doi cai frumosi! Maxim sase…
• Semeni vant, culegi miresme.

Tot respectul pentru actorul ce il interpreta pe Vadim la Cronicuta si al carui nume intreg era stiut doar de echipa si prieteni, iar pentru cel care a primit bani sa scrie minunatii pe un site de stiri cu nume de ora matinala: cumpara-ti prin achizitie un dictionar lexicografic DEX sau cauta prin “search” pe net cand mai ai vreo nedumerire nelamurita!

Si daca tot suntem la capitolul “libertate, frate, si viata dupa moarte!“, o firma din Busteni are o oferta foarte atragatoare pentru dumneavoastra in momentele de grea incercare: personal calificat adept serviciilor. Mai exact, ajutorul va este oferit de niste zombie care au trecut prin chestia asta cu moartea si stiu ce si cum e mai bine pentru mort. Daca sunteti pensionar si va gandeati sa va mutati intr-o locuinta mai mica, nu mai stati pe ganduri si puteti beneficia de reducerea de 10% pentru o garsoniera de 2 metri patrati, la demisol! Grabiti-va pana nu decedati din viata si puteti achita si in rate!

Insa daca ar fi metrul unitatea de masura pentru inteligenta, n-am avea indeajunsi submultipli pentru a evalua cunostintele indivizilor de clasa a 11-a care au debitat cu creta ineptiile urmatoare. Unul singur a fost in stare sa scrie corect. Am precizat cumva ca sunt elevi de liceu? Dar ce sa le mai ceri lor cand diriginta scrie caznica si ponpieri…
PS: Multumesc din nou profesoarei ce a fost pe faza.

Ultima poza e bonus.

[Povestea ce urmeaza a fost amanata pentru ca toti editorii de la www.in-cult.info au fost in concediu neplatit. Text de studenta provinciala eminenta corespondenta, Oana, si editat de redactor sef incult, Jorjel.]

Sa continuam de unde am ramas. Am facut cautari arheologice si am gasit o urma de viata preistorica: viata de student din provincie!

Si hai sa nu fim drastici, are si asta farmecul ei. Cum vom putea povesti cu lacrimi in ochi de la atata ras peste ani si ani: “Mai tii minte cand ni s-a facut foame si cand sa mancam am realizat ca painea era mucegaita si am spart pusculita, am mers la magazin sa luam paine cu un pumn de monede, dar pana la urma am luat bere si tigari?”.
Da, probabil ca vor fi amintiri frumoase, dar hai sa ne concentram asupra prezentului. Si ce poate fi mai interesant de discutat acum decat marea problema internationala? Nu, nu gripa porcina. Pe asta o tratam cu alta ocazie. Ei bine, da, este vorba de marea vrajeala cu criza financiara.

Sa analizam putin situatia. S-a gandit un mare destept sa arunce un zvon: “E de rau, frate!”. Zvonul a ajuns la urechea unor fraieri care s-au panicat, nu au mai dormit noaptea, nu s-au mai alimentat corespunzator si uite asa nu au mai avut grija de banii si firmele lor care, ati ghicit, au intrat in faliment. Ca prin miracol si pentru ca “spiritul de turma” e pa trend i-au mai urmat si alti panicati. Toate ca toate, problema lor… niste speriati. Sa mearga la o terapie la psiholog, la o reorientare profesionala… solutii sunt.

Revenim la ale noastre… adica la ale mele, care este.
Cum m-a afectat pe mine criza? Pai pot sa ma laud ca nu m-a afectat, ci doar ma ajuta. Cum adica ma ajuta cand toti ceilalti plang, falimenteaza si apoi se sinucid? Pai aia nu au stiut sa vada partea frumoasa a problemei. Eu, da, chiar eu incet, dar sigur, voi ajunge sa cunosc Bucurestiul mai ceva decat un bastinas care nu isi cunoaste nici propriul buzunar sau decat un nene cu taxi la super pretul de 5 Ron pe centimetrul parcurs.

De cand m-am mutat in micul meu paradis am inceput sa aplic pentru diverse posturi in domeniul studiat sau in domenii adiacente care imi plac: resurse umane, educatie.
Sunt de aproape 4 luni in Bucuresti si abia mi-am gasit un loc de munca decent. Ar fi dragut sa imi aduc aminte toate interviurile la care am fost, dar cert e ca am ajuns sa cunosc Bucurestiul numai din plimbarile astea. Pentru ca pana la urma la asta s-a ajuns: un du-te-vino de acasa pana in alt colt al orasului. Si mie imi plac plimbarile! Ar mai fi fost dragut sa pastrez toate anunturile de angajare la care am trimis un CV si o scrisoare de intentie dar nu avea Jorjel indeajuns spatiu sa le expuna.

Criteriile de selectie s-au schimbat: nu mai trebuie sa stii multe si sa fii platit bine pentru ceea ce stii. Trebuie sa stii multe, sa ai o gramada de diplome si alte hartii, eventual si o trusa intreaga de pile, si vei ajunge sa fii sclav pe plantatie si, mai presus de toate, vei fi platit al naibii de prost, la limita penibilului. Cand iti cauti un loc de munca incerci mai intai acolo unde iti place „ceva”. Vrei sa faci ceva placut pentru tine, sa fie un mediu in care sa te simti bine si, daca se poate, sa fie un „ceva” in care ai si studiat.

Imi plac copiii, imi place sa ii vad cum alearga de bezmetici pe langa mine, imi place sa ma traga de par doar pentru ca este distractiv pentru ei, iar pentru mine dureros. Am facut o facultate care se implica foarte mult in educatia noii generatii. Asa ca am zis: “Vreau sa fiu educatoare!“.
Si ce daca vreau?! Si ce daca am o diploma de licenta?! Si ce daca am niste cursuri?! Imi lipseste o hartie, una care e net inferioara celorlalte si, daca as avea-o, nu mi-ar mai trebui celelalte. Ciudat. Interesant. Si eu pentru ce am facut facultatea aia? Da, de placere, dar nimic, nimic?
Bun… Oricum copiii erau prea galagiosi, prea ar fi facut pe ei si trebuia sa le schimb scutecele si as fi fost tinta lor cand, in loc sa manance, ar fi folosit lingurile pe post de catapulte.

Imi mai plac oamenii, adica nu mi-e frica de ei. Relatii cu publicul, relatii cu clientii, resurse umane… STOP! Alta problema: aici nu imi mai trebuie o hartie din sertarul vechi al bunicii (liceu), aici imi trebuie alte hartii fara de care nu se poate. Mai sa fie! Cum asa? Pentru ca asa vor muschii lor! Bineee… Mai bine ma duc la Universitate si o fac pe ghidul prin Bucuresti ca deh, am experienta in a ma plimba degeaba pe strazile capitalei.

Si eu ce fac? Imi caut de munca pentru ca nu am bani, nu pentru ca am prea multi de dat… Am facut o facultate ca sa mi se ceara diploma de la liceu sau am facut o facultate ca sa mi se ceara adeverinte de la niste cursuri pe care ar fi trebuit sa le fac prin diverse insitutii, predate de tipi dubiosi? Si diploma aia de licenta la ce imi foloseste? Aaa… sta frumos in rama, asezata la rang de cinste pe peretele: „Astea nu imi folosesc!”. Oare de ce am fost fraiera sa ma inscriu la un master? Bine, intrebarea este retorica… Frecventez cursurile unui master ca sa mai obtin o diploma care va triumfa deasupra diplomei de licenta!

Update: de putina vreme sunt telefonista! Am luat-o pe urmele lui Jorjel, desi nu la aceeasi companie.