Atractie irezistibila!

Pisicutele ar cumpara Mercedes!

Pisicutele ar cumpara Mercedes! Sau ar convinge fraierii sa le cumpere unul.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 8 Comentarii

Lake View ConstantaCentrul de distractii Lake View Constanta, deschis recent pe Bdul. Mamaia – partea cu Lacul Tabacariei, vizavi de Hotel Bulevard, e perfect pentru o seara de jocuri cu prietenii. Totul e nou, frumos, aranjat cu gust si, din momentul in care am intrat noi pe usa, decorat pentru sarbatori. La intrare te intampina receptionera tanara si draguta, cu un zambet larg si o privire calda, gata sa te indrume catre modul de petrecere a timpului liber preferat: restaurant italian, sala de jocuri arcade, sala de jocuri “sportive” sau centrul de fitness si wellness.

Playing Guitar Hero @ Lake View ConstantaAm mers prima oara sambata seara, cu scopul precis de a testa jocurile arcade. Sala e maricica si oferta pentru toate varstele. Nu stiu insa cati trecuti de pubertate mai apreciaza Pinball ca fiind distractiv. Drept dovada, singurii clienti din sala eram noi – o gasca de sapte tineri – si cativa parinti cu pustii. La Pinball:Pirates of the Caribbean faceam cu randul. Mai era un tatic ce parea la fel de entuziasmat ca si noi si, cand se elibera, mai baga si el o fisa. Ne-am mai jucat baschet, Guitar Hero, simulatoarele moto si hochei de masa, preferatul meu. Asta si pentru ca sunt foarte bun la acest din urma sport. In plus, de mult imi doream sa vad undeva la noi Dance Dance Revolution, mi se parea atat de fun cand il vedeam in filme. Din pacate, am fost un pic dezamagit. O sa raman la Just Dance 2 pentru Wii, unde pe I Feel Good dobor recorduri. Nu ca mi-ar fi rusine si cu Rasputin

Dupa ce am terminat toate jetoanele, nu putine la numar, am mers la etaj ca sa aruncam o privire, eventual sa jucam un biliard. Spre deosebire de sala arcade, aici era plin. De la adolescenti la cupluri cu bebelusi in brate, de la studenti la pensionari, toti se simteau bine. Biliard, bowling, darts, halbere si iarasi Pinball. Agitatie la fel de mare ca preturile din weekend.

Da, am zis-o, preturile mi se par mari! Poate nu sunt tocmai asa, insa pentru niste studenti cu siguranta nu sunt mici. Am fi putut sa nu cheltuim o gramada de bani la parter, dar cum ne-am mai fi adus aminte de vremurile bune de altadata? Strict cu titlu informativ, preturile pentru serile de weekend:

Preturi Lake View Constanta:

  • Biliard: 25 lei/ora
  • Bowling: 80 lei/ora
  • Darts: 2 lei/joc
  • Arcade: 2 lei/jeton

Restaurantul de la parter era ocupat cu un majorat si nu am intrat, iar pentru a ma mentine in forma prefer dansul sportiv, asa ca nu am vizitat nici ultimul etaj. Una peste alta, e un loc frumos, vesel, distractiv si era nevoie de el in Constanta, mai ales ca CD Europa s-a inchis “pentru renovari”.

PS: Ma provoaca cineva la Air Hockey?

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 10 Comentarii

Surprinzator, DA! Spre deosebire de ultima experienta teatrala, cea din acest weekend a fost de nota zece pe linie.

A inceput cu – ori suntem studenti, ori nu mai suntem?! – pretul redus al biletului, doar 10 lei. A continuat cu prestatia excelenta a actorilor Teatrului de Stat Constanta si comportamentul publicului, culminand cu ropotul de aplauze in picioare. Comedia “Sa ne razbunam, iubito!” se pare ca a atras foarte mult tineret constantean, lucru remarcat si de spectatorii cu mai multa experienta de viata.

Ma tem insa ca stagiunea din aceasta toamna se va incheia cu “Bolnavul inchipuit“. Pentru cei care apreciaza arta si vor o seara sau mai multe de relaxare, mai au la dispozitie si Festivalul International al Muzicii si Dansului (sau Festivalul International de Opera si Balet) de la Constanta. Programul il puteti citi pe ConstantaBlog, si doar informativ va pot spune ca preturile sunt intre 15 si 25 lei, iar cu reducere 8-10 lei. De asemenea, Teatrul Agon – situat in Piata Ovidiu – pune in scena spectacole ocazional.

Asadar, scena culturala constanteana nu este moarta. Ba mai mult, bucuria de a urmari un spectacol cuprinde si generatia clubbing. Sa existe speranta sa mai culturalizam din inculti?

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 7 Comentarii

Azi, pe la ora 1 AM, treceam cu masina – nu va ingrijorati, nu conduceam eu – prin intersectia bulevardelor Aurel Vlaicu si Tomis, la iesire din Constanta. Si cum ne apropiam de intersectie discutam despre faptul ca unii soferi nici cu catadicsesc sa incetineasca si sa acorde prioritate celor de pe Tomis, atunci cand ei circula pe varianta.

La 12 ore dupa discutie, citesc urmatoarea stire:

Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, Bodo, aflat la volanul unui autoturism Peugeot, se deplasa pe Bulevardul Aurel Vlaicu, iar la intersecţia cu Bulevardul Tomis nu a respectat semnificaţia indicatorului “Oprire”. El a pătruns în intersecţie şi a lovit un autoturism Dacia, condus de Cornel Bulac, ce se deplasa pe drumul cu prioritate.

Daca intarziam cateva minute poate apucam sa ii cer un autograf lui Bodo…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 2 Comentarii

Insa daca ar fi metrul unitatea de masura pentru inteligenta, n-am avea indeajunsi submultipli pentru a evalua cunostintele indivizilor de clasa a 11-a care au debitat cu creta ineptiile urmatoare. Unul singur a fost in stare sa scrie corect. Am precizat cumva ca sunt elevi de liceu? Dar ce sa le mai ceri lor cand diriginta scrie caznica si ponpieri
PS: Multumesc din nou profesoarei ce a fost pe faza.

Ultima poza e bonus.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 3 Comentarii

Pantaloni! Ah, stai, ai facut-o deja!

Iubiti si cainii vagabonzi? Nu, nu, gata cu iubirea ca s-au invatat. Melodia nu mai e in ton cu realitatea, cum ca maidanezii ar fi “mai cinstiti si mai lorzi”, ba dimpotriva, sunt niste javre jegoase si parsive ce trebuie adunate de pe strazi si, intr-un mod total european, injectate letal prin impuscare cu toporul pe scaunul electric. Asadar Taxi spunea bine ce spunea: “Castrati-ma, castrati-ma! Sau, daca vreti, eutanasiati-ma!”. Da, vrem!

Buuun, acum sa va explic si schimbarea mea brusca de opinie. Azi, pe la ora pranzului, frig mare, ieseam dintr-o scoala si ma indreptam spre casa. Aveam mainile in buzunar, priveam in jos si faceam pasii mici ca sa nu alunec si sa imi rup gatul. Nu am apucat sa merg 20 de metri si ma trezesc cu un caine agatat de picior. Impropriu spus “caine”, mai degraba un urs, ca nu avea nici coada.

Da, al dracului, m-a muscat, miseleste, pe la spate! Fara motiv, fara sa il intarat, fara sa latre si el inainte, fara sa apuc sa iau pozitia de sut in bot si privirea de “Ma musti, te musc si eu!”. Nu, s-a repezit direct la picior! La piciorul meu frumos de dansator, de iubitor de animale si de aparator al drepturilor acestora. M-a muscat, pe mine, cel care cand mergea cu prietenul al carui nume nu-l voi scrie (da, Cara, despre tine este vorba) il linistea si asigura ca nu o sa ii faca nimic rau cainii, ca numa’ gura-i de ei, ca latra sa se incalzeasca, ca din acelasi motiv umbla si in haite de cate sapte. Sa nu te sperii, ca nu musca! Uite ca nu e asa, a trebuit sa aflu pe pielea si pe pantalonul meu! E bine ca nu mi-a dat sangele, mi-ar fi fost teama sa nu turbeze…

Eh, gata cu bunatatea, sprayul paralizant cred ca poate fi folosit la nevoie si pe ei, nu doar pe talhari, tarfe si martorii lui Iehova.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 4 Comentarii

In fiecare perioada a anului trebuie sa iti dai seama ca e momentul sa faci sau sa incetezi sa faci anumite lucruri. Primavara oferi floricele fetelor frumoaselor si mamicilor, vara mai renunti la haine si cresti numarul dusurilor – spre binele tuturor, toamna ar trebui sa porti cu tine umbrela mai des – stii ca exact atunci cand o uiti acasa o sa ploua cel mai tare, si iarna… eh, iarna, ar fi cazul sa realizezi ca trebuie sa renunti la a mai merge cu scuterul!

Da, stiu, George, ca te-ai obisnuit sa mergi cu el peste tot, ca te urci si ai plecat, ca te strecori prin trafic – cu speranta ca nu o sa se strecoare un gipan peste tine – si ca il parchezi usor. Sari de pe el, armezi alarma (ha!), jefuiesti banca si imediat sari inapoi pe el si demarezi in tromba. Da, e foarte util si practic. Ai mers toata vara cu el. Ai avut si o toamna blanda in care ai putut sa te bucuri de libertate, frate, si viata de noapte. Ai putea, totusi, la 0 grade Celsius, sa il lasi pe scuterica sa hiberneze? Eventual sa il mai pornesti din gand in gand ca sa nu ii moara? Bateria, care este.

Nu, nu pot. Asa ca ieri, intr-o zi uscata cu 2 grade la soare, m-am hotarat sa economisesc niste bani si timp si sa plec cu furia rosie sa rezolv treburile pe la banci, casierii si patiserii. Aveam pe mine blugi subtiri, o bluza subtire, o vesta si geaca de baiat rau, adidasi in picioare, casca ce de mult nu mai e etansa, manusile de piele si oole in stomac – de frig ce era. Si am pornit… si rau am facut! Vantul mi-a terminat genunchii si dupa 5 ore de stat in plapuma tot reci erau. Spatele mi-a intepenit, desi de el am avut grija cat de cat. Am intrat in banca si am vrut sa salut o cunostinta, insa nu puteam sa articulez deloc cuvintele. Aveam un zambet tamp si, pe masura ce se dezgheta fata, muschii mi se contractau involuntar. Persoana cu care comunicam nu prea intelegea ce spuneam, desi eu ma straduiam sa fiu coerent, astfel ca s-a incheiat repede conversatia.

Update: Drept dovada ca ieri a fost un pic cam frigulet, astazi a inceput sa ninga. Nu, nu m-am mai incumetat sa ies azi cu scuterica sa fac drifturi pe sosea. Are si inconstienta mea limitele ei.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 4 Comentarii

Am plecat astazi de acasa cu gandul sa platesc o factura Vodafone. Cea mai apropiata banca este BRD, asa ca m-am indreptat intr-acolo. Cand am intrat, o batranica pleca suparata si tot vocifera, dar nu am inteles exact care ii era pasul, oricum nu era treaba mea. Scot factura si nici nu am apucat “Buna ziua!” sa zic ca angajata m-a sagetat cu privirea si cu o fata acra si pe un ton scarbit imi zice: “Nu ati auzit ca nu mai acceptam facturi? Ati vazut vreun semn pe aici cu facturi?!”.

Interludiu. Eu am lucrat la relatii cu clientii, norocul meu ca prin telefon. Am invatat multe in perioada aceea, si, zice mintea mea in gandul ei, am facut o treaba buna tocmai pentru ca in general sunt calm si vorbesc frumos, politicos, argumentat. Unul din lucrurile de baza atunci cand te inhami la un job in care ai legatura directa cu publicul este sa tratezi clientul exact asa cum ai pretentia sa fii tratat, si sa tii minte “clientul nostru, stapanul nostru”. Ca il injuri pe la spate este altceva, insa in fata clientului trebuie sa vorbesti respectuos, oricat de mult te-ar deranja sau enerva. Sfarsitul interludiului.

– Poftim? Puteti sa repetati, va rog?
– Da, ati auzit, nu mai incasam facturi, nu vedeti ca nu e niciun semn cu Vodafone pe aici?
– Nu, doamna, nu am observat. Acum doua luni am platit factura aici, fara nicio problema. Si nici atunci nu m-am uitat pe pereti dupa afise. Si intre atatea oferte la credite, cursul valutar si pauza de masa intre 13:30 si 14:00, zau ca nu as fi stat sa caut un semn micut cu Vodafone, mai ales ca era liber ghiseul si dumneavoastra pentru asta sunteti angajata.
– Ce tupeu! Nu sunt angajata sa repet ca papagalul pentru toata lumea, doar ce-i spusesem batranei.
– Ma scuzati ca nu trag cu urechea la ce vorbiti cu alti clienti sau ca nu am intrat cu 30 de secunde mai devreme. Si ba da, sunteti angajata sa repetati informatii oricui le cere, si cu zambetul pe buze, nu sa imi faceti mie grimase si sa ma certati ca nu am stiut o astfel de informatie. V-as ruga sa va revizuiti atitudinea si pe viitor sa va comportati cu toti clientii la fel de respectuos, indiferent daca sunt patroni de firma, batrani sau studenti nebarbieriti. Ca probleme poate sa va faca intocmai cine nu va asteptati, si pe buna dreptate, dupa modul in care v-ati comportat. De mistery shopper ati auzit? Nu sunt eu, dar era posibil. Asa ca aveti mai multa grija. Va multumesc, o zi buna!

Postludiu. Nu, nu sunt tipologia clientului vesnic nemultumit si recalcitrant. Pentru ca ma pun in situatia angajatului, sunt mai tot timpul intelegator si incerc sa ii fac si pe ceilalti sa accepte ca omul mai greseste si faptul ca a adus Pepsi in loc de Beck’s e ceva minor. Dar tocmai pentru acelasi motiv consider ca a fi tratat cu sictir cand eu nu te-am deranjat cu nimic, sau chiar daca te-am deranjat, e gresit si patetic. Dar cand n-ai cu cine, n-ai cu cine! Nu stiu ce au invatat domnisoarele “banchere” in timpul trainingului…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 1 Comentarii

Situatia actuala a populatiei RomanieiRahat! Alaturarea inspirata a titlurilor din sectiunea Actualitate a unui cotidian local ne arata exact situatia in care ne aflam: suntem multi si saraci. Facem sex ca sa ne incalzim, neprotejat pentru ca nu avem bani de prezervative, apoi traim din alocatia copiilor deoarece am ramas fara slujba. Sa ne fie de bine!

Si ca o observatie “fina”, nu e oarecum logic ca din moment ce scade numarul angajatilor, creste numarul somerilor? Nu era mai simplu sa incadreze ambele statistici intr-un singur articol? Zic si eu, na, nu fac jurnalism…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii

De la intamplarea cu sapunul nu am mai auzit prea multe despre cautatorii de fraieri. Insa ieri, in timp ce asteptam – putin retras la umbra – un microbuz, ma abordeaza un bisnitar tinerel.

Era la o distanta de 3 metri de mine. Pe muteste scoate din buzunar o husa si din ea se iveste un iPhone, mi-l arata, apoi il baga la loc. Fac semn ca nu ma intereseaza si schimb directia privirii. Se mai apropie un metru de mine, scoate din nou minunea tehnica si o flutura putin. Nu il bag in seama. Atunci se hotaraste sa vina langa mine sa imi arate ce stie sa faca bijuteria.

– Hai sa iti dau un telefon. Uite, iPhone – si imi arata sigla originala, are 16 giga.
– Nu, mersi.
– Hai, ca e ieftin.
– Nu, multumesc.
– Stii cat e asta in magazine?
– Da.
– 27 de milioane, sa moara mama. Eu ti-l dau ieftin.
– Nu, multumesc, nu imi place.
– Hai ca e bun, e destept – moment in care incepe sa intre in meniu, sa se joace pe acolo, sa dea paginile smechereste, ca la o carte, umezindu-si mai intai degetul.
– Nu, e un telefon prost. Multumesc.
– Hai ca ti-l dau la 3 milioane.
– Nu, multumesc. Nu am nevoie.
– Nu mai gasesti o asa oferta. Accept si schimburi, imi dai ce ai tu si o diferenta si ti-l dau pe asta.
– Hmm, sa ma gandesc. Nu, mersi.
– Hai, frate, 16 giga, 3 milioane, ce mai vrei?
– Nu am nevoie, multumesc.

Si am plecat de acolo. Stiu, cu astia nu trebuie sa vorbesti, dupa primul “nu” te indepartezi. Dar nu am vrut sa fiu nepoliticos si sa plec in timpul unei conversatii asa de interesanta. Daca puneam mana pe telefon sunt sigur ca nu mai scapam de acolo. Ba ma mai acuza si ca i-am furat aifonul si inca vreo doua telefoane. Eventual banii de mancare pentru puradei – ce se aflau, banii, nu puradeii, in portofelul cu actul meu de identitate – si cheile de la casa. Ar fi convins pe oricine ca i-am furat si adresa si ca nu vreau sa i-o dau inapoi, si daca nu are adresa nu are cum sa foloseasca acea cheie.

Inscrieri pentru Noua Dreapta se mai fac? Astia se ocupa si de alte specimene, sau doar cu ungurii au probleme? Daca nu, ramane sa il votez pe Vadim. Unde esti tu, Tepes Doamne?

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 5 Comentarii

Pentru ca e criza, toti se gandesc cum sa fure mai mult, cum sa faca un ban usor pe spinarea altora.

Am fost la o partida de bowling, joi seara, la Centrul de Distractie Europa, din Constanta-Mamaia. Intotdeauna mi-a placut acolo pentru ca e spatiul mare si preturile sunt acceptabile, si niciodata nu am avut probleme cu servirea sau plata. Insa aseara a fost o exceptie, sau poate ca asa urmeaza de acum incolo sa se desfasoare activitatea lor.

Dupa ce ca nu aveau decat un singur fel de bere la rece – probabil ca au scos celelalte frigidere din priza ca sa mai faca economie de energie si sa te faca sa o cumperi pe cea mai scumpa, a durat si o gramada de timp pana a venit sa ne ia comanda, dupa care inca o gramada pana a si adus-o. Lasand servirea deoparte si faptul ca nu am iesit pe primul loc, ca de obicei, la plecare am avut parte de o surpriza si mai neplacuta.

La pretul de 40 lei/ora, pentru o durata de 90-95 de minute, dom’soara – cam acra in seara cu pricina – ne-a cerut 74 lei, cu peste 10 lei mai mult. Si probabil nu am fi zis nimic daca nu ne uitam la contor inainte sa plecam de la pista si nu vedea cineva din grup pe ecranul casieritei suma de 62 de lei. In momentul in care i s-a atras atentia a devenit recalcitranta. I-am cerut sa ne arate undeva ca aia este intr-adevar suma, si cica nu poate. Era ca fetita care l-a luat pe “nu” in brate, in ciuda insistentelor noastre de a ne arata o dovada.

Dupa aceea a inceput sa insinueze ca ne zgarcim, sau ceva de genul. Intr-adevar, nu era o suma foarte mare, dar aici e voba de corectitudine si respect pentru client. Si dupa ce i s-a mai atras atentia si ca se repede la client, a zis pe un ton de sictir: “Hai, dati cat vreti!“, si a dat in retragere. Nu stiu daca banii aia ajungeau la ea in buzunar sau e o chestie impusa de manageri, dar e de tot rahatul. Asa ca de acum incolo sa fiti atenti la ce si cat consumati, ca sa stiti dinainte cam cat ar trebui sa platiti.

Si pentru cei de la CD Europa: Huooo, saracieee!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 7 Comentarii

Dupa ce am abordat stereotipia maghiara si stereotipia americana, urmeaza o intamplare scurta si cuprinzatoare despre cocalarul romanesc.

Carrefour Constanta, ora 14:00. Pentru ca nu sunt genul care sa las scuterul cat mai aproape de locul in care am treaba, m-am oprit pe un loc de parcare si nu chiar in fata usilor. Mi-am facut cumparaturile si m-am intors. In timp ce le aranjam in portbagaj, un specimen din cocalarul de trafic mergea cu viteza de croaziera cautand un loc de parcare. Era exact conform descrierii din atlas: BMW negru, model mai vechi – probabil luat din Germania, par foarte scurt spre chel, ochelari de soare desi era innorat, ceafa de porc, cu o mana pe geam, lant de aur cat o zgarda la gat, tricou fara maneci de culoare stridenta, bermude cu floricele, slapi. Cand trece pe langa mine urla in gura mare, chipurile catre prietenul din masina – desi era pe jumatate afara: “Ha, ha! Uite-l ma si p-asta si-a parcat scuterul! Hăhăhăhăăă!“. Asa, si?!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 5 Comentarii

Dupa spectacolul sangeros la care am asistat, si scandalul ce i-a urmat, asistentele si in special infirmierele erau si mai tafnoase. A trebuit sa mai indur vreo doua zile caldura si toanele acestora.

In a cincea zi de spitalizare am aflat cu bucurie ca o sa imi scoata si furtunul din sarpe, dupa ce imi scosesera deja doua tuburi din burta. Asistenta mi-a spus ca o sa usture putin. A mintit! A durut ca dracu’! Abia apoi mi-a spus ca o sa mai simt usturimea vreo cateva zile, mai ales cand o sa mictionez. Si cum nu mai aveam un furtun prin care sa imi dau drumul cand vreau, a trebuit sa incerc sa merg pana la toaleta. A fost un chin sa ma ridic si sa ma tin pe picioare, dar eram bucuros ca pot iesi din salonul ala imputit.

In aceeasi zi trebuia sa dau si examenul de admitere la facultate, desi aveam locul deja rezervat. Am zis sa imi incerc norocul, cu toate ca nu eram tocmai in cea mai buna forma. Universitatea a fost receptibila problemelor mele si imediat a organizat o comisie speciala de testare. Au trimis la spital doi profesori cu un plic, insotiti de doi politisti. Credeam ca au venit sa ma intrebe ce e cu iarba din rucsacul meu, si am dat sa fug, dar m-au prins – nici nu apucasem sa ma ridic din pat. In fine, mi-au explicat cum va decurge, au discutat si cu cei de la spital, mi-au scos branula, mi-am luat ultima punga de scurgere la subrat si am mers intr-o incapere gen sala de consiliu.

M-am asezat pe un scaun, dar abia puteam sa stau, pixul ma ustura si mana dreapta mi-era amortita inca de la branula, asadar gandul numai la matematica nu mi-era. Norocul meu ca examenul era grila, insa tot trebuia sa fac calcule ca sa pot da un raspuns. Dupa jumatate de ora spatele ma omora, am mai rezolvat ce era pe acolo si am predat foaia. Dupa inca o ora a venit un profesor cu o macheta de notare si mi-a dat verdictul: “Esti bun!“. Nu stiam inca ce inseamna, trebuia comparat si cu restul notelor. Mai tarziu am aflat ca am fost bun, dar nu excelent: al 11-lea din vreo 60. Exact sub linia de fara taxa. Nu-i rau tinand cont de conditiile in care s-au dat examenele si de faptul ca cei de la facultate au si schimbat litere intre ei. Eu sa fiu sanatos…

Trecand deja de doua examene, venise timpul sa plec pe acasa, cu 10 kg mai usor decat venisem. Mi-au scos si ultimul furtun si dupa alte cateva proceduri, eram liber. Casa, dulce casa! Nu puteam inca sa ma misc bine, asa ca tot prizonier eram, dar barem aveam alt confort. Aveam voie sa mananc doar chestii usor digerabile si inca luam pastile. Am stat in casa vreo doua saptamani, cu uitat la televizor si chatuit pe net.

Intr-una din zile a trebuit sa merg la prima facultate la care depusesem dosarul, ca sa imi iau diploma de bac deoarece nu voiau sa i-o inmaneze mamei, desi le explicase situatia mea. Regulile sunt reguli, dar parca uneori mai trebuie indoite. Motivatia lor era ca a existat un scandal din cauza unui parinte ce retrasese dosarul baiatului fara ca acesta sa fie de acord. Si dupa ce am ajuns acolo si m-au vazut in ce stare eram, tot faceau pe inabordabilele. Asa iti dai seama in ce universitate urmeaza sa iti investesti timpul si daca merita. Imediat dupa ce am luat dosarul am fost la cea la care dadusem examenul ca sa depun diploma in original. Aici toata lumea ma trata frumos, stiau toate secretarele de situatie, ma intrebau cum ma simt si nu ma puneau sa ma misc de colo-colo. Dupa trei ani situatia nu mai e chiar aceeasi, dar cu siguranta e mai buna decat in rest.

Am mai trecut pe la spital sa imi schimbe pansamentele, apoi sa imi scoata firele si asta a fost. De atunci nu am mai calcat in acel loc de tortura si sper sa nu o mai fac. Nu doresc nici dusmanilor mei – daca or exista si oricine ar fi ei – sa treaca prin ce am trecut eu. Nu sunt neaparat de acord ca cel mai bun medic din Constanta este trenul de Bucuresti deoarece stiu ca si acolo sunt destule probleme, insa fereasca Sfantul sa ai vreo simptoma in plus sau in minus, ca i-ai bagat pe doctorii nostri in ceata…

Va multumesc ca ati indurat alaturi de mine aceasta aducere aminte si imi pare rau ca i-am plictisit pe cei ce stiau deja povestea, dar trebuia sa existe si “la dosar” pentru ca nepotii mei sa citeasca peste ani si ani. Totul e bine cand se termina cu bine!

V-am pupat pe portofele,
SERIALUL S-A-NCHEIAT!

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 4 Comentarii

Despre sistemul medical si cum merg treburile in spitale am auzit cu totii, insa unii mai norocosi am avut ocazia sa testam pe propria piele ce au patit altii. Pe durata spitalizarii mele am vazut si auzit multe, dar unele cred ca le-am sters din memorie, spre binele meu. Ce a mai ramas va povestesc in continuare.

Spitalul inca arata jalnic acum trei ani: mobilier vechi – locuit de carcalaci, saltele incomode, geamuri care vara nu asigura aerisirea si iarna incalzirea. Asta in majoritatea saloanelor, pentru ca erau si atunci cateva sponsorizate, insa accesibile doar celor cu diferite afectiuni, si prin “afectiune” ma refer la simpatie/prietenie/cardasie. Cu unul dintre aceste saloane imparteam toaleta – nu eu personal, ca eu aveam linie directa. Era cu doar doua paturi, o masa, un scaun, un dulapior si noptiere, toate noi. Pe jos avea gresie si geamurile se deschideau. Unul dintre paturi era liber de la inceput – si asa a stat pana la sfarsit – insa Doamne fer’ sa puna pe cineva “necunoscut” sau necotizant, cum ar fi un tanar ce se sufoca intr-un salon cu alte trei persoane si basini non-stop. Nu, lasa-l sa vada ce inseamna chin!

Atentiile sunt o ciuma. Nu doar a angajatilor, ci si a pacientilor, in teama de lor – deloc nefireasca – de a fi ignorati. Doi lei la asistenta sa aibe mana usoara la injectie, un leu la infirmiera sa mai schimbe plosca, o suma cu trei cifre pentru anestezist sa nu te lase cu paralizie si o alta suma celui care executa operatia pentru a nu uita ceva inauntru sau sa nu scoata ceva de care inca mai aveai nevoie. Unii vorbesc frumos si fara sa le dai, la altii se cunoaste schimbarea abia dupa ce sunt recompensati. Nu cred ca e pentru faptul ca o sa ia o inghetata copiilor din banii aia, ci mai mult o obisnuinta, o dovada de recunoastere a eforturilor supraomenesti ale acestor eroi moderni.

Trebuie sa precizez totusi ca doctorul care m-a operat nu a acceptat niciun fel de atentie baneasca, si cu greu a cedat presiunilor mele de a ii oferi o icoana cadou. Sa fi fost din cauza ca mi-au pus diagnostic gresit prima oara si m-au tratat superficial? Neah…

In alta ordine de idei, m-au vizitat colegi, prieteni si familie. Colegii au aflat intamplator atunci cand unul dintre ei m-a sunat sa ma intrebe daca vin la plaja. M-as fi dus, zau, dar eram cam indisponibil. Asa ca au venit ei la mine. O colega s-a facut alba dupa cateva minute de stat in salon si s-a scuzat ca trebuie sa plece, dar nu se simtea prea bine. Am inteles si am scuzat-o, nici eu nu ma simteam extraordinar. Altcineva imi facea aer cu un ziar, ca nu mai puteam respira. Mai spuneau cate ceva amuzant si eu dadeam sa rad, dar tinand cont ca muschii mei abdominali erau taiati, nu puteam decat sa zambesc usor si sa le spun sa inceteze pana nu imi sar intestinele pe afara. Si totusi cata nevoie aveam atunci de zambete si vorbe bune… si inca un calmant!

Intr-una din zile, mosulica din dreapta mea a fost dus la operatie. Cu putin inainte ajunsesera la spital niste rude de-ale sale, un batranel, o femeie si un baiat, ca sa il asiste dupa ce termina medicii cu el. Ei bine, batranelul l-a asistat asa de minunat incat i-a smuls acul prin care i se pompa sange in corp si a inceput sa tasneasca peste tot, ca o fantana arteziana colorata in rosu de niste minti bolnave. Asistentele si infirmierele nu au fost foarte multumite…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 6 Comentarii

Prima noapte a fost una foarte luuunga si deloc odihnitoare, si nu doar pentru mine. Mama a stat tot timpul pe un scaun, la capatul patului meu si nu a inchis un ochi. Dimineata a venit cu o noua portie de lichide hranitoare si calmante puternice, comandate special pentru mine – dupa cum m-a asigurat doctorul anestezist.

Tot dimineata vin si asistentele si lasa pe pat fisa pacientului, pentru ca mai apoi sa vina un stol de doctori si sa se informeze despre cum a evoluat/involuat fiecare. Daca tot aveam ocazia, mi-am studiat putin fisa. Pacient mascul, varsta 18 ani, potent, bla bla, caucazian, 1.80m, 65 kg, simptome, bla bla, analize, bla bla, diagnostic, bla bla… Hopa! Stai, diagnostic: peritonita generalizata veche prin apendicita acuta gangrenoasa perforata. Ha, va provoc sa spuneti asta de cinci ori repede! O denumire pe masura durerilor.

In timpul vizitei medicilor, ai mai mici le explicau alor mai mari ce s-a intamplat, ce au facut si cum a decurs. Urma o intrebare simpla “Cum te simti?” din partea celor smecheri si pana sa le zici “Bine, doar ca…“, te intrerupeau cu “Bun, urmatorul!“. Am inteles, era o vizita de curtoazie, ca pentru probleme existau asistentele si doctorul tau.

Nu o sa continui serialul povestind fiecare zi in parte pentru simplul motiv ca nu mai tin minte exact in ce ordine s-au intamplat diferitele evenimente. Insa pe scurt, am stat in spital 5 zile, cu 3 tuburi in burta, imi faceam nevoia printr-un alt furtun despre care nu voi mai aminti deoarece inca imi provoaca fiori pe sina spinarii, nu puteam sa tusesc, sa stranut, sa rad, sa respir adanc, sa mananc, sa ma misc din pat. Pe langa asta, sufeream de o maaare plictiseala.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 2 Comentarii
Pagini
 
E criza
 
Am si sponsori
 
Taguri
 
Articole inculte, cele mai...
©2011 In-cult.Info | Tema de: Elegant Wordpress Themes & data moca de Promo Items | WordPress