Am ajuns acasa in jurul orei 6, cu taxiul. La ora 8 trebuia sa merg sa imi depun dosarul la o facultate, asa ca mai aveam putin timp sa inchid ochii – speram nu definitiv. Durerea se mai calmase si am atipit. Din fericire, m-am trezit, mi-am luat dosarul si mama si iarasi taxiul catre universitate, unde ma astepta un coleg. Cu chiu, cu vai, reusesc sa fac si asta.

Fiindca abia imi taram picioarele dupa mine, mama a propus sa mai cerem niste pareri de doctori. Cu deja obisnuitul taxi plecam spre medicul de familie. Doamna doctor parea afectata de ceea ce mi se intampla, m-a palpat si incerca sa puna cap la cap diversele date ale problemei. Sugereaza cumva si dumneaei ca ar fi apendicita, dar daca cei de la Urgente nu au depistat asa ceva, cine este dumneai sa ii contrazica? Pentru a elimina toate celelalte posibilitati, ne mai trimite si la Spitalul de Boli Infectioase. Alta doctora, alta asistenta, aceeasi poveste, aceeasi atingere care imi placea atat de mult, bonus: o proba rectala. Nu voi mai fi niciodata acelasi… Rezultatul ultimelor doua vizite nu a contat prea mult. Fusese vehiculata enterocolita, dar nefiind ceva sigur, mi s-a spus ca antibioticele prescrise de cei de la Spitalul Judetean sunt indeajuns, si daca mai am probleme, atunci sa revin.

Asadar m-am urcat in taxi si am plecat acasa.

Cititi si:

1. Operatiunea Peritonita, Episodul 2: Asteptarea
2. Operatiunea Peritonita, Episodul 8: Internarea
3. Operatiunea Peritonita, Episodul 14: Despre toate
4. Operatiunea Peritonita, Episodul 11: Macelul
5. Operatiunea Peritonita, Episodul 9: Amanarea moarte n-are?