Despre sistemul medical si cum merg treburile in spitale am auzit cu totii, insa unii mai norocosi am avut ocazia sa testam pe propria piele ce au patit altii. Pe durata spitalizarii mele am vazut si auzit multe, dar unele cred ca le-am sters din memorie, spre binele meu. Ce a mai ramas va povestesc in continuare.

Spitalul inca arata jalnic acum trei ani: mobilier vechi – locuit de carcalaci, saltele incomode, geamuri care vara nu asigura aerisirea si iarna incalzirea. Asta in majoritatea saloanelor, pentru ca erau si atunci cateva sponsorizate, insa accesibile doar celor cu diferite afectiuni, si prin “afectiune” ma refer la simpatie/prietenie/cardasie. Cu unul dintre aceste saloane imparteam toaleta – nu eu personal, ca eu aveam linie directa. Era cu doar doua paturi, o masa, un scaun, un dulapior si noptiere, toate noi. Pe jos avea gresie si geamurile se deschideau. Unul dintre paturi era liber de la inceput – si asa a stat pana la sfarsit – insa Doamne fer’ sa puna pe cineva “necunoscut” sau necotizant, cum ar fi un tanar ce se sufoca intr-un salon cu alte trei persoane si basini non-stop. Nu, lasa-l sa vada ce inseamna chin!

Atentiile sunt o ciuma. Nu doar a angajatilor, ci si a pacientilor, in teama de lor – deloc nefireasca – de a fi ignorati. Doi lei la asistenta sa aibe mana usoara la injectie, un leu la infirmiera sa mai schimbe plosca, o suma cu trei cifre pentru anestezist sa nu te lase cu paralizie si o alta suma celui care executa operatia pentru a nu uita ceva inauntru sau sa nu scoata ceva de care inca mai aveai nevoie. Unii vorbesc frumos si fara sa le dai, la altii se cunoaste schimbarea abia dupa ce sunt recompensati. Nu cred ca e pentru faptul ca o sa ia o inghetata copiilor din banii aia, ci mai mult o obisnuinta, o dovada de recunoastere a eforturilor supraomenesti ale acestor eroi moderni.

Trebuie sa precizez totusi ca doctorul care m-a operat nu a acceptat niciun fel de atentie baneasca, si cu greu a cedat presiunilor mele de a ii oferi o icoana cadou. Sa fi fost din cauza ca mi-au pus diagnostic gresit prima oara si m-au tratat superficial? Neah…

In alta ordine de idei, m-au vizitat colegi, prieteni si familie. Colegii au aflat intamplator atunci cand unul dintre ei m-a sunat sa ma intrebe daca vin la plaja. M-as fi dus, zau, dar eram cam indisponibil. Asa ca au venit ei la mine. O colega s-a facut alba dupa cateva minute de stat in salon si s-a scuzat ca trebuie sa plece, dar nu se simtea prea bine. Am inteles si am scuzat-o, nici eu nu ma simteam extraordinar. Altcineva imi facea aer cu un ziar, ca nu mai puteam respira. Mai spuneau cate ceva amuzant si eu dadeam sa rad, dar tinand cont ca muschii mei abdominali erau taiati, nu puteam decat sa zambesc usor si sa le spun sa inceteze pana nu imi sar intestinele pe afara. Si totusi cata nevoie aveam atunci de zambete si vorbe bune… si inca un calmant!

Intr-una din zile, mosulica din dreapta mea a fost dus la operatie. Cu putin inainte ajunsesera la spital niste rude de-ale sale, un batranel, o femeie si un baiat, ca sa il asiste dupa ce termina medicii cu el. Ei bine, batranelul l-a asistat asa de minunat incat i-a smuls acul prin care i se pompa sange in corp si a inceput sa tasneasca peste tot, ca o fantana arteziana colorata in rosu de niste minti bolnave. Asistentele si infirmierele nu au fost foarte multumite…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 6 Comentarii

6 Comentarii la “Operatiunea Peritonita, Episodul 14: Despre toate”

  1. Alexa zice pe :

    Mda, te-au vizitat colegi, prieteni, familie si moartea. Dar ai zis ca mai stai un pic. Coborati la prima? 😀

  2. Jorjel zice pe :

    Alexa, Alexa, mai zi-ne cu moartea!!! 😛

  3. Alexa zice pe :

    V-am zic ca e telenovela? Ai ajuns ca Curvette, Jorjele!:))) 😛 Hai ca esti haios cu peritonita ta.

  4. Jorjel zice pe :

    N-ai zis tu, eu am zis! Si alte cititoare au zis, tu doar ai repetat ca papagalita! 😀

    PS: Nu cred ca mai stie cineva de pe aici cine e curvette, si eu nu am mai intrat pe acolo de atunci cand mi-ai dat linkul. Aia e fake, la mine e adevarat. 😛

  5. Alexa zice pe :

    U’re faking it! We all know it!

  6. Jorjel zice pe :

    Ai dreptate! Cicatricea aia o am din Vietnam… 😀

Minte-ma! Minte-ma frumos!

Pagini
 
E criza
 
Am si sponsori
 
Taguri
 
Articole inculte, cele mai...
©2011 In-cult.Info | Tema de: Elegant Wordpress Themes & data moca de Promo Items | WordPress