[Povestea ce urmeaza a fost amanata pentru ca toti editorii de la www.in-cult.info au fost in concediu neplatit. Text de studenta provinciala eminenta corespondenta, Oana, si editat de redactor sef incult, Jorjel.]

Sa continuam de unde am ramas. Am facut cautari arheologice si am gasit o urma de viata preistorica: viata de student din provincie!

Si hai sa nu fim drastici, are si asta farmecul ei. Cum vom putea povesti cu lacrimi in ochi de la atata ras peste ani si ani: “Mai tii minte cand ni s-a facut foame si cand sa mancam am realizat ca painea era mucegaita si am spart pusculita, am mers la magazin sa luam paine cu un pumn de monede, dar pana la urma am luat bere si tigari?”.
Da, probabil ca vor fi amintiri frumoase, dar hai sa ne concentram asupra prezentului. Si ce poate fi mai interesant de discutat acum decat marea problema internationala? Nu, nu gripa porcina. Pe asta o tratam cu alta ocazie. Ei bine, da, este vorba de marea vrajeala cu criza financiara.

Sa analizam putin situatia. S-a gandit un mare destept sa arunce un zvon: “E de rau, frate!”. Zvonul a ajuns la urechea unor fraieri care s-au panicat, nu au mai dormit noaptea, nu s-au mai alimentat corespunzator si uite asa nu au mai avut grija de banii si firmele lor care, ati ghicit, au intrat in faliment. Ca prin miracol si pentru ca “spiritul de turma” e pa trend i-au mai urmat si alti panicati. Toate ca toate, problema lor… niste speriati. Sa mearga la o terapie la psiholog, la o reorientare profesionala… solutii sunt.

Revenim la ale noastre… adica la ale mele, care este.
Cum m-a afectat pe mine criza? Pai pot sa ma laud ca nu m-a afectat, ci doar ma ajuta. Cum adica ma ajuta cand toti ceilalti plang, falimenteaza si apoi se sinucid? Pai aia nu au stiut sa vada partea frumoasa a problemei. Eu, da, chiar eu incet, dar sigur, voi ajunge sa cunosc Bucurestiul mai ceva decat un bastinas care nu isi cunoaste nici propriul buzunar sau decat un nene cu taxi la super pretul de 5 Ron pe centimetrul parcurs.

De cand m-am mutat in micul meu paradis am inceput sa aplic pentru diverse posturi in domeniul studiat sau in domenii adiacente care imi plac: resurse umane, educatie.
Sunt de aproape 4 luni in Bucuresti si abia mi-am gasit un loc de munca decent. Ar fi dragut sa imi aduc aminte toate interviurile la care am fost, dar cert e ca am ajuns sa cunosc Bucurestiul numai din plimbarile astea. Pentru ca pana la urma la asta s-a ajuns: un du-te-vino de acasa pana in alt colt al orasului. Si mie imi plac plimbarile! Ar mai fi fost dragut sa pastrez toate anunturile de angajare la care am trimis un CV si o scrisoare de intentie dar nu avea Jorjel indeajuns spatiu sa le expuna.

Criteriile de selectie s-au schimbat: nu mai trebuie sa stii multe si sa fii platit bine pentru ceea ce stii. Trebuie sa stii multe, sa ai o gramada de diplome si alte hartii, eventual si o trusa intreaga de pile, si vei ajunge sa fii sclav pe plantatie si, mai presus de toate, vei fi platit al naibii de prost, la limita penibilului. Cand iti cauti un loc de munca incerci mai intai acolo unde iti place „ceva”. Vrei sa faci ceva placut pentru tine, sa fie un mediu in care sa te simti bine si, daca se poate, sa fie un „ceva” in care ai si studiat.

Imi plac copiii, imi place sa ii vad cum alearga de bezmetici pe langa mine, imi place sa ma traga de par doar pentru ca este distractiv pentru ei, iar pentru mine dureros. Am facut o facultate care se implica foarte mult in educatia noii generatii. Asa ca am zis: “Vreau sa fiu educatoare!“.
Si ce daca vreau?! Si ce daca am o diploma de licenta?! Si ce daca am niste cursuri?! Imi lipseste o hartie, una care e net inferioara celorlalte si, daca as avea-o, nu mi-ar mai trebui celelalte. Ciudat. Interesant. Si eu pentru ce am facut facultatea aia? Da, de placere, dar nimic, nimic?
Bun… Oricum copiii erau prea galagiosi, prea ar fi facut pe ei si trebuia sa le schimb scutecele si as fi fost tinta lor cand, in loc sa manance, ar fi folosit lingurile pe post de catapulte.

Imi mai plac oamenii, adica nu mi-e frica de ei. Relatii cu publicul, relatii cu clientii, resurse umane… STOP! Alta problema: aici nu imi mai trebuie o hartie din sertarul vechi al bunicii (liceu), aici imi trebuie alte hartii fara de care nu se poate. Mai sa fie! Cum asa? Pentru ca asa vor muschii lor! Bineee… Mai bine ma duc la Universitate si o fac pe ghidul prin Bucuresti ca deh, am experienta in a ma plimba degeaba pe strazile capitalei.

Si eu ce fac? Imi caut de munca pentru ca nu am bani, nu pentru ca am prea multi de dat… Am facut o facultate ca sa mi se ceara diploma de la liceu sau am facut o facultate ca sa mi se ceara adeverinte de la niste cursuri pe care ar fi trebuit sa le fac prin diverse insitutii, predate de tipi dubiosi? Si diploma aia de licenta la ce imi foloseste? Aaa… sta frumos in rama, asezata la rang de cinste pe peretele: „Astea nu imi folosesc!”. Oare de ce am fost fraiera sa ma inscriu la un master? Bine, intrebarea este retorica… Frecventez cursurile unui master ca sa mai obtin o diploma care va triumfa deasupra diplomei de licenta!

Update: de putina vreme sunt telefonista! Am luat-o pe urmele lui Jorjel, desi nu la aceeasi companie.

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 22 Comentarii

22 Comentarii la “Goana dupa un loc de munca”

  1. Oana zice pe :

    ….voi reveni cu memoriile unei telefoniste:P:))

  2. Jorjel zice pe :

    Macar tu, daca eu nu am fost in stare! 😀

  3. Matrioska zice pe :

    Bine macar ca nu ai fost intrebata la interviu ce note ai avut la facultate, cu ce se ocupa parintii tai si cat de bine stii sa stergi praful….Auziti doamna k tot e gratis apelul la relatii clienti…imi spuneti si mie cat am de plata ca imi e lene sa mai deskid plicul cu factura :D……..

  4. raych zice pe :

    cum zice si Vali “Suna telefoanele, ca dracii. Curge milioanele ….”
    sau “azi am bani am milioane maine pot sa mor de foame”

  5. Motanu zice pe :

    Sclav pe plantatie. Exact ce-mi doream sa fiu cand ajung mare ca mama si ca tata.
    Ma scol dimineata si ma duc la scoala, trag tare … trag tare 15, 16 -20 de ani din viata mea. Sunt prezent, invat pentru examene, imi dau silinta, nopti nedormite, stres, renunt la distractii, sunt in top, sunt tocilar, sunt cel mai tocilar, pana si tocilarii ma considera tocilar.
    Vine timpul sa ma intretin singurel 😀 si sunt mandru de asta. Imi fac un dosarel cu toate diplomele, premiile, recomandarile si alte cac… scuze, alte chestii gasite prin sertare asezate in ordine alfabetica sub un CV. Ma duc la interviu si sunt acceptat … yeeeyy. De acum incolo multi ani din viata mea voi eticheta produsele de pe raftul unui supermarket. Imi fac o familie si mor cu un salar de 12 milioane.

    Da mai Oana imi place ce scrii.
    Daca un singur sclav de pe plantatia asta din Romania se trezeste din somn si realizeaza ca daca face ce il face fericit in loc sa faca ce fac altii in urma articolului tau, ai contribuit la o lume mai buna.

    Succesul in viata nu-l masuram in trofeele cu litere aurite printate pe hartie fotografica asezate in rama pe pereti si nici in contul din banca. Adevarul e ca 90% din romani se nasc si raman sclavi pe plantatie doar pentru ca fac ce fac altii, adica traiesc in mediocritate. Efectul de turma.

    M-a luat melancolia.

  6. Valentin zice pe :

    Adevarul gol-golutz…super tare,imi place ca e si adevarat cea ce ai relatat mai sus:D

  7. GABITZA zice pe :

    ar fii drastic daca am calcula cat ne-au costat diplomele astea pe care le avem: banii, timp pierdut, stres, pentru ca am ajunge la concluzia ca ce am ,,investit” nu putem recupera asa cum visam. iti dedici timpului sa faci facultate si ca sa te angajezi iti cer experienta…..oana felicitari pt ca ne ai impartasit povestea ta…poveste in care multi ne regasim.

  8. Marius zice pe :

    Iti propun sa le faci o oferta celor de la Catavencu:P

  9. Catalin de la Constanta zice pe :

    Aspru impresionat . Felicitarile mele, daca ar trebui sa te punctez cred ca o nota de 10 ar fii mult prea putin !

    Va saluta baiatu si la mai mare 🙂

    ps. nu cumva la upc in call center ??? :)))

  10. Oana zice pe :

    @motanul: poate noi reusim sa fim altfel, sa schimbam ceva
    @gabitza si valentin: va multumesc
    @marius: aia de la Catavencu sunt copii mici pe langa Jorjel al nostru 😛
    @catalin: multumesc si tie, dar nu, nu la UPC 🙂

    De fapt va multumesc tuturor, in numele meu si al lui Jorjel pentru aprecieri!
    Sa aveti o viata cat mai frumoasa:)

  11. eu_lex78 zice pe :

    Interesant articol , dar nu trebuie sa disperi . Problema locurilor de munca este ca in momentul de fata nimeni nu mai scoate posturi , nimeni nu isi mai schimba locul de munca . Sfatul meu este sa incerci sa cauti un post la banci sau din ce stiu eu ,Avon Cosmetics aveau niste posturi de Call center , multa bafta si fruntea sus.
    http://www.avoncosmetics.ro/PRSuite/careers.page

  12. Oana zice pe :

    @eu_lex78: Nu e vorba de “disperare” ci de “tristete” …ne intristam cand vedem ce e in jurul nostru dar nu facem nimic diferit de teama sa nu se arunce cu pietre in noi…Cum zicea si Motanu, efectul de turma…toti facem aceleasi lucruri dar fara sa facem ce ne place!

  13. mircead zice pe :

    Oanaaa !!! mai scrie tu mult prin blog’uri sau altele si imi e ca o sa te vad redactor sef la ziarul “@#$%^&*” avand articole scrise de tine pe prima pagina, cu un tiraj de n’spe sute de mii de exemplare pe zi.
    te felicit pt articolul/ele scris/e si asteptam urmatoarele povesti.

  14. Oana zice pe :

    Multumesc mult Mircea, dar nu o sa fac din scrisul pe blogul lui Jorjel un mod de a ma hrani. Raman la a scrie ca metoda de supravietuire in jungla urbana.

  15. blitzblitz zice pe :

    felicitari oana!

    iti dedic o melodie 🙂 :

    http://www.youtube.com/watch?v=6-KQ1tp_qOQ

  16. Oana zice pe :

    @Blitzblitz: multumesc atat pentru felicitari cat si pentru melodie…

    Ar fi dragut totusi daca s-ar semna toooooti cu nume relativ cunoscute mie pt a sti cui ma adresez 😛 :)))

  17. Motanu zice pe :

    @eu_lex78
    Da bah … fugiti dupa posturi in banci, la avon, call center si alte (inserati injuratura), ca acolo gasiti fericirea si cainii cu gogosi americane cu gem in coada.

    Oamenii fug dupa bani ca dupa pisica.
    Pisica speriata fuge de rupe si nu o prinde nimeni niciodata. Cei ce au realizat ceva in viata s-au asezat si au luat un soarece in mana pentru a face pisica sa vina la ei.

    Asa vad eu lucrurile.

    Am lucrat intr-o banca si mi-am dat demisia de plictiseala.
    (numai eu sunt capabil de asa ceva)

  18. tarantino zice pe :

    1. daca pe timpul studentiei ai stat degeaba sau ti-ai imaginat ca daca ai zece pe linie or sa stea angajatorii la coada in fata usii tale, cred si eu ca nu iti gasesti un job acum

    2. daca prin “relatii cu publicul” te refereai la altceva decat la un ghiseu de unde sa le explici oamenilor ca dosarul x trebuie depus in biroul y, prima usa pe dreapta la etajul doi – adica la “relatii publice” – atunci nu ai ce cauta in domeniul asta.

  19. Jobul anului 2010 « Chrome Angel zice pe :

    […] prea mici si mult prea putini sunt cei multumiti de jobul pe care il au. O sa ma leg iar de “goana dupa un loc de munca” doar ca intr-o alta maniera. Zilele trecute pierdeam vremea in locuinta unei prietene cand, aceasta […]

  20. Elisabeta zice pe :

    Mă cam luă somnul.Nu mai spui nimic interesant.

  21. Jorjel zice pe :

    @Elisabeta: Inspiratia e de vina. Cu expiratia nu am probleme. 😛

  22. Elisabeta zice pe :

    Atunci să spun eu.Bine aici aș mai avea ceva interesant de spus,dar sunt prea obosită acum.

    Munca si satisfactiile ei

    Dintre toate tipurile de activitãti, munca ocupã locul cel mai important în viata omului: un calcul sumar aratã cã dacã socotim viata activã a individului ca având o duratã de 40 de ani, fiecare cu câte 48 de sãptãmâni lucrãtoare a 40 de ore, rezultã 76.800 de ore ocupate de muncã (din totalul de 349.440 de ore ale acelorași ani), adicã 21,9 %. Numai somnul ocupã mai mult timp… Dar nu este o activitate formativã.
    Formarea personalitãții începe cu prima zi de viațã, continuã pe tot parcursul educaîției realizate în școalã și în afara ei, în copilãrie și adolescențã, dar nu se oprește odatã cu începerea activitãții profesionale. Alegerea profesiei și adaptarea la cerințele ei presupun continuarea unei direcții de dezvoltare a personalitãții care sã permitã dezvoltarea priceperilor și a aptitudinilor, exprimarea unor valori și atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, în ultimã instanțã, o rezultantã a interacțiunii dintre structura de personalitate și mediul ocupațional. Personalitatea și identitatea de sine a adultului sunt strâns legate de principala sa activitate – munca. Devenirea personalitãții, ca proces continuu, depinde. de o serie de factori, care ar putea fi grupați în trei categorii: ciclurile de viațã, alegerile pe care le facem mai mult sau mai puțin întâmplãtor și automodelarea. Aceste alegeri, printre care și cea a profesiei, exercitã o influențã modelatoare: un post înalt solicitant sub aspect intelectual își pune amprenta nu numai asupra dezvoltãrii aptitudinilor și capacitãþilor, ci și asupra intereselor, motivației, nivelului de aspirație, manifestãrilor Eului (imagine de sine, respect de sine); o muncã monotonã și subsolicitantã poate deveni calea unei adevãrate alienãri de sine.
    În viața cotidianã este larg rãspânditã sintagma “deformație profesionalã”, care are semnificaþia de efect modelator al muncii asupra personalitãþii, fie în sens pozitiv, de îmbogãþire și dezvoltare a personalitãþii, fie negativ, de îngustare a preocupãrilor prin specializare excesivã, de evoluție spre “omul unidimensional”. Individul se poate identifica cu profesia practicatã, lãsându-se complet “aculturalizat profesional” de mediul și cultura muncii, sau, dimpotrivã, poate dezvolta o duplicitate structuralã”. El își va dezvolta un Eu profesional exterior și oarecum separat de Eul sãu intim, pentru a se apãra de presiunile unui mediu cu imperative excesive și rigide. Eul intim rãmâne astfel o “redutã interioarã” în faþa acestor presiuni, cu rolul de a contrabalansa artificialitatea Eului profesional.
    Performanþa în muncã depinde atât de variabilele interne ale persoanei (vârstã, sex, aptitudini, interese și motivaþii, sistem de valori, trãsãturi de personalitate, experiențã), cât și de variabile externe, de naturã fizicã – ambientalã (spațiu de lucru, echipamente, metode de lucru) și organizaþional – socialã (caracterul și politica organizației, ambianță socialã).

    Comportament profesional și adaptare performantã

    Definind succesul profesional ca pe o adaptare performantã la cerințele muncii, caracterul relativ al fenomenului pune în discuție problema criteriului de evaluare a performanței, a standardului la care se raporteazã performanța. Criteriile de evaluare pot fi subiective (intra sau interpersonale), dar și obiective (cantitative), pe termen scurt sau lung. Fiecare dintre aceste criterii are o valabilitate relativã la natura profesiei, la tipul de organizație, la societate în ansamblul sãu.
    Competiția, în orice domeniu, pune problema eficienței personale, responsabilitãþii pentru gestiunea resurselor proprii: individul este propriul sãu manager, el trebuie sã-și “conducã” propria persoanã ca pe o întreprindere rentabilã, adicã sã-și evalueze resursele cu realism, sã-și stabileascã obiective ți sã elaboreze proiecte existenþiale pe termen lung, mediu și scurt, sã se foloseascã de oportunitãți, sã fie flexibil și sã-și urmãreascã atingerea unor obiective de etapã, adevãrate zone succesive ale proximei dezvoltãri personale. În aceste condiții, succesul profesional este nu numai un succes – reușitã, ci și un succes – izbândã, un succes-recunoaștere, ba chiar un “succesimpunere”.
    Supraevaluarea resurselor proprii, direcþionatã spre menținerea momentanã a unei imagini și a stimei de sine, ca și subevaluarea, având ca scop autoprotejarea în caz de eșec, sunt puncte de plecare neproductive pentru o strategie de reușitã. Numeroasele cazuri de persoane cu dotare intelectualã peste medie, conștiente de potenþialul lor, dar cu realizãri profesionale modeste, dovedesc cã evaluarea realistã a resurselor proprii, fãrã un nivel de asnirații pe mãsurã și fãrã eforturi, nu constituie o condiție absolutã a reușitei profesionale. Valorificarea dotãrii intelectuale depinde de o categorie aparte de resurse interne – trãsãturile de personalitate – care sã favorizeze afirmarea de sine (aspecte ale Eului, interese, motivații, atitudini) și relaționarea cu mediul socio – organizațional al succesului (competența socialã).
    Chiar dacã persoana se autoevalueazã realist și este capabilã de o gestiune eficientã a resurselor proprii, evoluția sa profesionalã va fi condiționatã de tipul de organizaþie în care muncește, de condițiile economice, de alți factori conjuncturali. Organizația este, prin definiție, un mediu succesual: rostul ei este de a folosi resursele de care dispune – umane, materiale, financiare, informaționale – pentru atingerea unor scopuri într-un mod eficient. Ca atare, orice organizație va cãuta sã stimuleze eficiența individualã și va promova un sistem de valori succesuale și de sancțiuni premiale care sã constituie pentru individ valori de asimilat, scopuri de atins, recompense de dorit, modele comportamentale de urmat. În viață profesionalã, succes nu înseamnã numai performanțã în sine, ci și performanþã care este concordantã cu scopurile comune ale celor care alcãtuiesc organizația.
    Succesele culminale sunt rezervate unor elite, pe când succesul profesional este accesibil tuturor. Dar el nu este un rezultat spontan al unor merite personale sau al unor împrejurãri favorabile, ci rezultatul unei adevãrate “tehnologii de fabricație”, pe care fiecare dintre noi o învãțãm observând cu atenție conduitele succesuale ale altora (modele), citind cãrți de autoperfecționare – atât de multe în ultimul timp – încercând și greșind, învãțând din greșelile noastre și ale altora.
    Pentru personalitãțile publice existã “consilieri de imagine” ale cãror atribuții sunt tocmai de a gãsi cea mai bunã strategie de promovare a imaginii publice, existã echipe manageriale care le asigurã eficiența. În cazul carierelor mai puțin spectaculare, fiecare este propriul sãu consilier de imagine, șef de campanie promoționalã, manager.

Minte-ma! Minte-ma frumos!

Pagini
 
E criza
 
Am si sponsori
 
Taguri
 
Articole inculte, cele mai...
©2011 In-cult.Info | Tema de: Elegant Wordpress Themes & data moca de Promo Items | WordPress