Priviti-ne pe mine si partenera mea, dupa care luati lectii de la toti concurentii. O poza face cat o mie de cuvinte, o secunda de filmare cat vreo 20 de poze, asa ca va las sa faceti calculele despre cat valoreaza in cuvinte urmatoarele filmulete si ma opresc aici din palavragit.

Tot respectul pentru actorul ce il interpreta pe Vadim la Cronicuta si al carui nume intreg era stiut doar de echipa si prieteni, iar pentru cel care a primit bani sa scrie minunatii pe un site de stiri cu nume de ora matinala: cumpara-ti prin achizitie un dictionar lexicografic DEX sau cauta prin “search” pe net cand mai ai vreo nedumerire nelamurita!

Si daca tot suntem la capitolul “libertate, frate, si viata dupa moarte!“, o firma din Busteni are o oferta foarte atragatoare pentru dumneavoastra in momentele de grea incercare: personal calificat adept serviciilor. Mai exact, ajutorul va este oferit de niste zombie care au trecut prin chestia asta cu moartea si stiu ce si cum e mai bine pentru mort. Daca sunteti pensionar si va gandeati sa va mutati intr-o locuinta mai mica, nu mai stati pe ganduri si puteti beneficia de reducerea de 10% pentru o garsoniera de 2 metri patrati, la demisol! Grabiti-va pana nu decedati din viata si puteti achita si in rate!

[Povestea ce urmeaza a fost amanata pentru ca toti editorii de la www.in-cult.info au fost in concediu neplatit. Text de studenta provinciala eminenta corespondenta, Oana, si editat de redactor sef incult, Jorjel.]

Sa continuam de unde am ramas. Am facut cautari arheologice si am gasit o urma de viata preistorica: viata de student din provincie!

Si hai sa nu fim drastici, are si asta farmecul ei. Cum vom putea povesti cu lacrimi in ochi de la atata ras peste ani si ani: “Mai tii minte cand ni s-a facut foame si cand sa mancam am realizat ca painea era mucegaita si am spart pusculita, am mers la magazin sa luam paine cu un pumn de monede, dar pana la urma am luat bere si tigari?”.
Da, probabil ca vor fi amintiri frumoase, dar hai sa ne concentram asupra prezentului. Si ce poate fi mai interesant de discutat acum decat marea problema internationala? Nu, nu gripa porcina. Pe asta o tratam cu alta ocazie. Ei bine, da, este vorba de marea vrajeala cu criza financiara.

Sa analizam putin situatia. S-a gandit un mare destept sa arunce un zvon: “E de rau, frate!”. Zvonul a ajuns la urechea unor fraieri care s-au panicat, nu au mai dormit noaptea, nu s-au mai alimentat corespunzator si uite asa nu au mai avut grija de banii si firmele lor care, ati ghicit, au intrat in faliment. Ca prin miracol si pentru ca “spiritul de turma” e pa trend i-au mai urmat si alti panicati. Toate ca toate, problema lor… niste speriati. Sa mearga la o terapie la psiholog, la o reorientare profesionala… solutii sunt.

Revenim la ale noastre… adica la ale mele, care este.
Cum m-a afectat pe mine criza? Pai pot sa ma laud ca nu m-a afectat, ci doar ma ajuta. Cum adica ma ajuta cand toti ceilalti plang, falimenteaza si apoi se sinucid? Pai aia nu au stiut sa vada partea frumoasa a problemei. Eu, da, chiar eu incet, dar sigur, voi ajunge sa cunosc Bucurestiul mai ceva decat un bastinas care nu isi cunoaste nici propriul buzunar sau decat un nene cu taxi la super pretul de 5 Ron pe centimetrul parcurs.

De cand m-am mutat in micul meu paradis am inceput sa aplic pentru diverse posturi in domeniul studiat sau in domenii adiacente care imi plac: resurse umane, educatie.
Sunt de aproape 4 luni in Bucuresti si abia mi-am gasit un loc de munca decent. Ar fi dragut sa imi aduc aminte toate interviurile la care am fost, dar cert e ca am ajuns sa cunosc Bucurestiul numai din plimbarile astea. Pentru ca pana la urma la asta s-a ajuns: un du-te-vino de acasa pana in alt colt al orasului. Si mie imi plac plimbarile! Ar mai fi fost dragut sa pastrez toate anunturile de angajare la care am trimis un CV si o scrisoare de intentie dar nu avea Jorjel indeajuns spatiu sa le expuna.

Criteriile de selectie s-au schimbat: nu mai trebuie sa stii multe si sa fii platit bine pentru ceea ce stii. Trebuie sa stii multe, sa ai o gramada de diplome si alte hartii, eventual si o trusa intreaga de pile, si vei ajunge sa fii sclav pe plantatie si, mai presus de toate, vei fi platit al naibii de prost, la limita penibilului. Cand iti cauti un loc de munca incerci mai intai acolo unde iti place „ceva”. Vrei sa faci ceva placut pentru tine, sa fie un mediu in care sa te simti bine si, daca se poate, sa fie un „ceva” in care ai si studiat.

Imi plac copiii, imi place sa ii vad cum alearga de bezmetici pe langa mine, imi place sa ma traga de par doar pentru ca este distractiv pentru ei, iar pentru mine dureros. Am facut o facultate care se implica foarte mult in educatia noii generatii. Asa ca am zis: “Vreau sa fiu educatoare!“.
Si ce daca vreau?! Si ce daca am o diploma de licenta?! Si ce daca am niste cursuri?! Imi lipseste o hartie, una care e net inferioara celorlalte si, daca as avea-o, nu mi-ar mai trebui celelalte. Ciudat. Interesant. Si eu pentru ce am facut facultatea aia? Da, de placere, dar nimic, nimic?
Bun… Oricum copiii erau prea galagiosi, prea ar fi facut pe ei si trebuia sa le schimb scutecele si as fi fost tinta lor cand, in loc sa manance, ar fi folosit lingurile pe post de catapulte.

Imi mai plac oamenii, adica nu mi-e frica de ei. Relatii cu publicul, relatii cu clientii, resurse umane… STOP! Alta problema: aici nu imi mai trebuie o hartie din sertarul vechi al bunicii (liceu), aici imi trebuie alte hartii fara de care nu se poate. Mai sa fie! Cum asa? Pentru ca asa vor muschii lor! Bineee… Mai bine ma duc la Universitate si o fac pe ghidul prin Bucuresti ca deh, am experienta in a ma plimba degeaba pe strazile capitalei.

Si eu ce fac? Imi caut de munca pentru ca nu am bani, nu pentru ca am prea multi de dat… Am facut o facultate ca sa mi se ceara diploma de la liceu sau am facut o facultate ca sa mi se ceara adeverinte de la niste cursuri pe care ar fi trebuit sa le fac prin diverse insitutii, predate de tipi dubiosi? Si diploma aia de licenta la ce imi foloseste? Aaa… sta frumos in rama, asezata la rang de cinste pe peretele: „Astea nu imi folosesc!”. Oare de ce am fost fraiera sa ma inscriu la un master? Bine, intrebarea este retorica… Frecventez cursurile unui master ca sa mai obtin o diploma care va triumfa deasupra diplomei de licenta!

Update: de putina vreme sunt telefonista! Am luat-o pe urmele lui Jorjel, desi nu la aceeasi companie.

Nu stiu daca are rost sa ne mai intrebam de ce sunt elevii atat de inculti si ignoranti atunci cand unii profesori se afla cam la acelasi nivel. Mai jos aveti o monstra de incultura, autoarea fiind profesoara de liceu. Asadar, diriginta unor elevi de clasa a 11-a stie ca mamele de stau acasa si au grija sa nu se puna praful pe televizor sunt caznice, iar un tatic este subofiter la ponpieri. Probabil concediul si-l face in Istambul si mananca numai bonboane fine, de egzemplu alea care au nume de personaj din Testoasele Ninja.
P.S. : Multumesc pentru poza unei alte profesoare, cu spirit de observatie si cunostinte de limba romana.

Pantaloni! Ah, stai, ai facut-o deja!

Iubiti si cainii vagabonzi? Nu, nu, gata cu iubirea ca s-au invatat. Melodia nu mai e in ton cu realitatea, cum ca maidanezii ar fi “mai cinstiti si mai lorzi”, ba dimpotriva, sunt niste javre jegoase si parsive ce trebuie adunate de pe strazi si, intr-un mod total european, injectate letal prin impuscare cu toporul pe scaunul electric. Asadar Taxi spunea bine ce spunea: “Castrati-ma, castrati-ma! Sau, daca vreti, eutanasiati-ma!”. Da, vrem!

Buuun, acum sa va explic si schimbarea mea brusca de opinie. Azi, pe la ora pranzului, frig mare, ieseam dintr-o scoala si ma indreptam spre casa. Aveam mainile in buzunar, priveam in jos si faceam pasii mici ca sa nu alunec si sa imi rup gatul. Nu am apucat sa merg 20 de metri si ma trezesc cu un caine agatat de picior. Impropriu spus “caine”, mai degraba un urs, ca nu avea nici coada.

Da, al dracului, m-a muscat, miseleste, pe la spate! Fara motiv, fara sa il intarat, fara sa latre si el inainte, fara sa apuc sa iau pozitia de sut in bot si privirea de “Ma musti, te musc si eu!”. Nu, s-a repezit direct la picior! La piciorul meu frumos de dansator, de iubitor de animale si de aparator al drepturilor acestora. M-a muscat, pe mine, cel care cand mergea cu prietenul al carui nume nu-l voi scrie (da, Cara, despre tine este vorba) il linistea si asigura ca nu o sa ii faca nimic rau cainii, ca numa’ gura-i de ei, ca latra sa se incalzeasca, ca din acelasi motiv umbla si in haite de cate sapte. Sa nu te sperii, ca nu musca! Uite ca nu e asa, a trebuit sa aflu pe pielea si pe pantalonul meu! E bine ca nu mi-a dat sangele, mi-ar fi fost teama sa nu turbeze…

Eh, gata cu bunatatea, sprayul paralizant cred ca poate fi folosit la nevoie si pe ei, nu doar pe talhari, tarfe si martorii lui Iehova.

Am plecat astazi de acasa cu gandul sa platesc o factura Vodafone. Cea mai apropiata banca este BRD, asa ca m-am indreptat intr-acolo. Cand am intrat, o batranica pleca suparata si tot vocifera, dar nu am inteles exact care ii era pasul, oricum nu era treaba mea. Scot factura si nici nu am apucat “Buna ziua!” sa zic ca angajata m-a sagetat cu privirea si cu o fata acra si pe un ton scarbit imi zice: “Nu ati auzit ca nu mai acceptam facturi? Ati vazut vreun semn pe aici cu facturi?!”.

Interludiu. Eu am lucrat la relatii cu clientii, norocul meu ca prin telefon. Am invatat multe in perioada aceea, si, zice mintea mea in gandul ei, am facut o treaba buna tocmai pentru ca in general sunt calm si vorbesc frumos, politicos, argumentat. Unul din lucrurile de baza atunci cand te inhami la un job in care ai legatura directa cu publicul este sa tratezi clientul exact asa cum ai pretentia sa fii tratat, si sa tii minte “clientul nostru, stapanul nostru”. Ca il injuri pe la spate este altceva, insa in fata clientului trebuie sa vorbesti respectuos, oricat de mult te-ar deranja sau enerva. Sfarsitul interludiului.

- Poftim? Puteti sa repetati, va rog?
- Da, ati auzit, nu mai incasam facturi, nu vedeti ca nu e niciun semn cu Vodafone pe aici?
- Nu, doamna, nu am observat. Acum doua luni am platit factura aici, fara nicio problema. Si nici atunci nu m-am uitat pe pereti dupa afise. Si intre atatea oferte la credite, cursul valutar si pauza de masa intre 13:30 si 14:00, zau ca nu as fi stat sa caut un semn micut cu Vodafone, mai ales ca era liber ghiseul si dumneavoastra pentru asta sunteti angajata.
- Ce tupeu! Nu sunt angajata sa repet ca papagalul pentru toata lumea, doar ce-i spusesem batranei.
- Ma scuzati ca nu trag cu urechea la ce vorbiti cu alti clienti sau ca nu am intrat cu 30 de secunde mai devreme. Si ba da, sunteti angajata sa repetati informatii oricui le cere, si cu zambetul pe buze, nu sa imi faceti mie grimase si sa ma certati ca nu am stiut o astfel de informatie. V-as ruga sa va revizuiti atitudinea si pe viitor sa va comportati cu toti clientii la fel de respectuos, indiferent daca sunt patroni de firma, batrani sau studenti nebarbieriti. Ca probleme poate sa va faca intocmai cine nu va asteptati, si pe buna dreptate, dupa modul in care v-ati comportat. De mistery shopper ati auzit? Nu sunt eu, dar era posibil. Asa ca aveti mai multa grija. Va multumesc, o zi buna!

Postludiu. Nu, nu sunt tipologia clientului vesnic nemultumit si recalcitrant. Pentru ca ma pun in situatia angajatului, sunt mai tot timpul intelegator si incerc sa ii fac si pe ceilalti sa accepte ca omul mai greseste si faptul ca a adus Pepsi in loc de Beck’s e ceva minor. Dar tocmai pentru acelasi motiv consider ca a fi tratat cu sictir cand eu nu te-am deranjat cu nimic, sau chiar daca te-am deranjat, e gresit si patetic. Dar cand n-ai cu cine, n-ai cu cine! Nu stiu ce au invatat domnisoarele “banchere” in timpul trainingului…

In ultimele cateva luni am cochetat cu toate retelele de telefonie mobila, dupa cum batea vantul. DIGI a ramas mereu de baza, folosind abonamentul pentru apeluri pe fix, in special, si pentru sunat in toate retelele, indiferent de palierul orar, de optiunile sau serviciile activate, marimea de la sutien, numarul de la pantofi si ocupatia persoanei.

Si tot cautam eu ofertele si bonusurile, sa nu imi reincarc precum vitelul si apoi sa imi dau copite in cap ca am pierdut ocazia de a primi 10 eurocenti in plus ori megabonusul de o vacanta in Irak alaturi de un terorist sinucigas. Ofertele apareau peste tot, la tv, pe net, panouri publicitare: combinatii, mii de minute, sute de smsuri si megi de net pentru cativa amarati de euroi. Ramanea doar sa ma decid in ce retea voi vorbi minutele alea, ca doar astea ma interesau cu adevarat.

Vodafone
Trebuie sa recunosc ca sunt un fan al Campusului si in toti anii de cand vodafonesc pe asta m-am putut baza, avand multi prieteni in retea. Am intrat pe site sa vad cu ce ma momesc sa reincarc. Nu prea ma intereseaza sa ma combin la cartela, prefer sa fie la o sticla de Alexandrion, asa ca trec repede peste oferta asta. Chiar in timp ce navigam, primesc un sms in care scria ca daca reincarc cu minim 5 Euro primesc 10 Euro bonus! Uau, super! Totusi, am intrat pe adresa indicata pentru mai multe detalii. Si ia uite ce am gasit: bonusul este valabil 7 zile si se consuma ultimul, dupa ce consumi minutele/sms-urile din extraoptiuni sau creditul tau, mai exact. Adica iti dam 10 Euro cu conditia ca tu sa vorbesti timp de o saptamana de 15 Euro, ca sa fie rentabil. Pai si restul lunii ce fac? Pai, reincarci si alegi o extraoptiune, ca de astia 10 oricum beneficiezi doar o data. Simplu!

Orange
Aflasem eu ceva de o oferta cu 1800 de minute in retea, numai bune de consumat in noptile pustii. Intru sa citesc detaliile, ca si asta suna prea frumos ca sa fie cum credeam eu. Extraoptiunea costa 5 Euro, insa dupa ce o activezi trebuie sa iti mai ramana minim 50 eurocenti credit, asa ca daca nu ai rest de altadata, trebuie sa reincarci cu minim 6. Bun, mai departe! Cele 1800 de minute in retea se aloca astfel: cate 60 de minute pe zi, timp de 30 zile, si nu se reporteaza de pe o zi pe alta. Hopa, Penelopa! Adicatelea daca eu vreau sa vorbesc intr-o zi trei ore, nu pot sa consum decat 60 din minutele alea, restul din credit, daca am. Eh, hai ca m-ati suparat!

Cosmote
Peste tot vedem si auzim de Cosmote si sutele de mii de minute gratuite, cu cea mai mica suma de reincarcare. Primesti 2000 de minute bonus, dar valabile doar 7 zile si se consuma ultimele, dupa extraoptiunea pe care o ai activata, clar. Sa zicem ca am ales extraoptiunea cu 800 minute si 800 smsuri in retea, plus 150 minute nationale pentru 5 Euro. Suna bine, dar trebuie sa stiti ca se iau 3 minute la inceputul apelului, indiferent de cat vorbesti, dupa care incepe taxarea la secunda. Am impresia ca au modificat dupa ce au fost reclamati ca faceau taxarea numai din 3 in 3 minute, la o oferta pentru suporterii unei echipe de fotbal, desi eu tin minte ca parca asa scria si pe site. Nu sunt sigur, pot sa ma insel, dar oricum au avut niste tactici de informare si taxare la fel de miselesti ca si ceilalti doi operatori.

In final, eu… eu cu cine reincarc?

[Ca raspuns la intamplarile studentei provinciale, un fan al Oanei ne relateaza din experientele sale. Zi-le, Misule!]

Nu esti singura care a avut probleme cu chiria. Suntem mai multi. Iaca si povestea mea:

Eram odata, mai demult, la prima mea garsoniera in Bucuresti. Proprietarul, altfel om de gasca, avea si el o boala. Cand eram plecati de acasa (eu si co-garsonieristul), el mai venea pe la noi „in vizita” cu pretextul ca umbla hotii si asa se stie el mai sigur ca nu fura nimeni nimic din garsoniera. De parca avea ce… Eu aveam pe mine tricoul, inca 3 intr-o plasa… Si cam atat.

Ma rog, ne certam odata pe faza asta, promite ca doar mai vine in vizita cand plecam mai mult de 2 zile de acasa, vine momentul, plecam de acasa.. siii… surpriza, se termina totul in seara aia. Ne intoarcem mai devreme decat stabilit, ajungem acasa, pac, cheia in usa, intram si dam peste propitarul care statea in chiloti in pat la mine. Ala masca, pai sa vedeti baieti ca car, ca mar, ca cichi-cichi, etc… Pana la urma stam noi, povestim, bem din petul de vin negru pe care il adusese pentru noi (sanchi, aveam sa aflam dupa), se imbraca si pleaca pe la 10. Il tot vedeam noi incurcat, dar nu stiam ce are. Pana la urma, cand pleaca, ne arunca repede un „baieti, vedeti ca s-ar putea sa vina fata administratorului pe aici, are sa imi dea ceva, dar ziceti-i voi ca am plecat. Si pleaca in momentul doi. Noi, masca.

Ma rog, trece timpul, amandoi stateam in pat franti de oboseala. La ora 12 punct, ding-dong! Suna la usa. Ma duc eu sa vad cine e, mai curios din fire fiind. Ma uit pe vizor, ce sa vezi? Fata era in clasa a 12-a (am aflat ulterior), si probabil facea si ea un ban cinstit. A vazut ca e privita pe vizor, a zambit si si-a aranjat decolteul lasciv. Eu, abia abtinandu-ma sa nu ma pis pe mine de ras, deschid usa. Aia ma vede, inlemneste… si… in pana de inspiratie imi cere o tigara. Eu, nefumator ii zic ca n-am dar pot face rost daca vrea. Ea nu, mersi, face 180 de grade si pleaca.

Deci trebuia vazuta la fata, fardata ca un curcubeu, asteptandu-se sa dea de apropitar (avea 55 de ani parca) si cand colo, hop, s-a dus sursa de bani… Ce sa iti mai zic, am ras de ne-am stricat amandoi, si cat de repede ne-a permis situatia ne-am mutat de acolo. Oricum, de fiecare data cand nimeream in lift cu ea, ne lua rasul pe infundate.

E toamna, ploua, e vremea sa fiu putin mai prapastios. Fac o incercare.

Multa lume ma intreaba de ce sunt asa de pesimist, cand viata e atat de frumoasa? E simplu, dragii mei, atunci cand se intampla ceva bun, la care nu ma asteptam, sunt mult mai bucuros decat sunt suparat cand se intampla ceva nasol. In schimb, un optimist simte o bucurie mai mica pentru lucrul frumos ce oricum avea sa se intample – dupa mintea lui, si e mult mai daramat daca lucrurile nu merg conform planului. Ce se intampla atunci cand umbli cu capul in nori, si viata iti pune piedica?

Mai intai te doboara, apoi te taraste prin noroiul societatii si prin baltile imoralitatii, ipocriziei si coruptiei, si in final te arunca intr-o groapa de gunoi. Te trezesti brusc la realitate, singur, infrigurat, cu sufletul calcat in picioare si neputinta de a intelege ceea ce tocmai s-a intamplat. Iti pui vesnica intrebare: “De ce eu?”. De ce ti se intampla tocmai tie toate astea? Te adresezi unei divinitati, in speranta primirii unui raspuns care intarzie sa apara. Cu ultimele puteri, te uiti in sus catre semenii tai care o duc mai bine, si cauti intelegere, compasiune ori ajutor sa te pui pe picioare. Nimeni nu se uita la tine, toti au problemele lor, ce rost are sa adauge pe umeri si poverile altora? De ce sa se apropie cineva de marginea gropii, sa iti intinda o mana? E prea periculos acolo, nu se stie cum il apuca stranutul si imediat ajunge langa tine. Nu, e mai sigur sa mearga inainte, sa isi urmareasca propriul scop, trecand nepasatori pe langa cei ce au ajuns la fund.

Si atunci apelezi la ultima persoana care, speri tu, nu te va lasa balta: tu insuti. Iti faci un nou scop in viata, asa cum te-a invatat filmul “The Secret”, si anume sa te ajuti pe tine insuti si sa gandesti pozitiv. Iti spui ca o sa iesi din groapa aia nenorocita, ca o sa te cureti si vei ajunge iar sa mergi pe cararea spre succes, spre implinire, pe care ai mers candva cu capul in nori, doar ca de data aceasta vei fi cu picioarele pe pamant. Incepi urcarea, facand slalom printre ceilalti ajunsi in situatii similare cu a ta. Nu poti sa stai de vorba acum cu ei, esti prea ocupat sa iti atingi scopul. Calci pe mainile intinse, faci o scara din ele si le zdrobesti in drumul tau. Te agati de margine si cand apare primul om cu suflet bun, care voia sa te ajute sa te ridici, il apuci de picior si il trimiti la fund. De ce? Pentru ca merita! Unde a fost el cand tu strigai dupa ajutor? De ce nu a trecut atunci pe cararea ta si a vrut doar sa iti rapeasca satisfactia de a fi reusit tu singur sa te ridici la suprafata?

Murdar si zdrenturos, dar cu un tel de atins, te indrepti spre ceea ce cunosteai drept acasa. Nu te asteapta nimeni, nu iti sare cainele in brate, nu toarce pisica pe langa picioarele tale, nu te saruta iubita, nu te asteapta mancarea calda pregatita de mama si berea rece cumparata de tata, filmul downloadat de frate si cartea aleasa cu talc de sora. Ai ramas singur, ai uitat? Oricum nu iti mai pasa de toate astea, unde erau ei cand tu aveai nevoie de salvare? Nici lor nu le-a pasat de tine, nici tie nu iti mai pasa de nimeni in afara de tine. Ceea ce nu stii este ca ei erau langa tine, dar tu priveai doar in sus, nu si imprejur. Si i-ai abandonat, i-ai indepartat, le-ai rupt mainile intinse inspre ajutorarea ta. Asadar, esti singur. Mare scofala!

Te duci la baie si faci un dus, te cureti de toate cele ce arata ca ai calcat pe cadavre ca sa ajungi unde esti acum. Imbraci costumul nou si iesi afara. In drumul tau spre mai bine, treci pe langa groapa din care te-ai ridicat. Auzi rugamintile alor tai, strigatele apropiatilor si suspinul omului bun. Nu te uiti in jos, ca nimeni nu a catadicsit sa priveasca inspre tine. Dar omul bun? Eh, sigur nici el nu era bine intentionat, da-l incolo, voia doar apreciere pentru ceea ce ai facut singur. Mergi pe cararea spre succes, te agati de oricine e putin mai sus decat tine si il tragi inapoi, mai impingi pe cate unul de pe margine, iti repeti in minte mottoul egoist si ajungi oriunde vrei. Si ce daca ai frant destine, ai calcat si tu suflete bune? La fel au facut si altii cu tine! Si nepasator ajungi acasa, te speli pe maini de toti si toate si, pentru ca umbli cu nasul asa de sus, nu simti nici macar ca ai calcat, pe langa suflete nevinovate, si in rahat…

De la intamplarea cu sapunul nu am mai auzit prea multe despre cautatorii de fraieri. Insa ieri, in timp ce asteptam – putin retras la umbra – un microbuz, ma abordeaza un bisnitar tinerel.

Era la o distanta de 3 metri de mine. Pe muteste scoate din buzunar o husa si din ea se iveste un iPhone, mi-l arata, apoi il baga la loc. Fac semn ca nu ma intereseaza si schimb directia privirii. Se mai apropie un metru de mine, scoate din nou minunea tehnica si o flutura putin. Nu il bag in seama. Atunci se hotaraste sa vina langa mine sa imi arate ce stie sa faca bijuteria.

- Hai sa iti dau un telefon. Uite, iPhone – si imi arata sigla originala, are 16 giga.
- Nu, mersi.
- Hai, ca e ieftin.
- Nu, multumesc.
- Stii cat e asta in magazine?
- Da.
- 27 de milioane, sa moara mama. Eu ti-l dau ieftin.
- Nu, multumesc, nu imi place.
- Hai ca e bun, e destept – moment in care incepe sa intre in meniu, sa se joace pe acolo, sa dea paginile smechereste, ca la o carte, umezindu-si mai intai degetul.
- Nu, e un telefon prost. Multumesc.
- Hai ca ti-l dau la 3 milioane.
- Nu, multumesc. Nu am nevoie.
- Nu mai gasesti o asa oferta. Accept si schimburi, imi dai ce ai tu si o diferenta si ti-l dau pe asta.
- Hmm, sa ma gandesc. Nu, mersi.
- Hai, frate, 16 giga, 3 milioane, ce mai vrei?
- Nu am nevoie, multumesc.

Si am plecat de acolo. Stiu, cu astia nu trebuie sa vorbesti, dupa primul “nu” te indepartezi. Dar nu am vrut sa fiu nepoliticos si sa plec in timpul unei conversatii asa de interesanta. Daca puneam mana pe telefon sunt sigur ca nu mai scapam de acolo. Ba ma mai acuza si ca i-am furat aifonul si inca vreo doua telefoane. Eventual banii de mancare pentru puradei – ce se aflau, banii, nu puradeii, in portofelul cu actul meu de identitate – si cheile de la casa. Ar fi convins pe oricine ca i-am furat si adresa si ca nu vreau sa i-o dau inapoi, si daca nu are adresa nu are cum sa foloseasca acea cheie.

Inscrieri pentru Noua Dreapta se mai fac? Astia se ocupa si de alte specimene, sau doar cu ungurii au probleme? Daca nu, ramane sa il votez pe Vadim. Unde esti tu, Tepes Doamne?

Pentru ca e criza, toti se gandesc cum sa fure mai mult, cum sa faca un ban usor pe spinarea altora.

Am fost la o partida de bowling, joi seara, la Centrul de Distractie Europa, din Constanta-Mamaia. Intotdeauna mi-a placut acolo pentru ca e spatiul mare si preturile sunt acceptabile, si niciodata nu am avut probleme cu servirea sau plata. Insa aseara a fost o exceptie, sau poate ca asa urmeaza de acum incolo sa se desfasoare activitatea lor.

Dupa ce ca nu aveau decat un singur fel de bere la rece – probabil ca au scos celelalte frigidere din priza ca sa mai faca economie de energie si sa te faca sa o cumperi pe cea mai scumpa, a durat si o gramada de timp pana a venit sa ne ia comanda, dupa care inca o gramada pana a si adus-o. Lasand servirea deoparte si faptul ca nu am iesit pe primul loc, ca de obicei, la plecare am avut parte de o surpriza si mai neplacuta.

La pretul de 40 lei/ora, pentru o durata de 90-95 de minute, dom’soara – cam acra in seara cu pricina - ne-a cerut 74 lei, cu peste 10 lei mai mult. Si probabil nu am fi zis nimic daca nu ne uitam la contor inainte sa plecam de la pista si nu vedea cineva din grup pe ecranul casieritei suma de 62 de lei. In momentul in care i s-a atras atentia a devenit recalcitranta. I-am cerut sa ne arate undeva ca aia este intr-adevar suma, si cica nu poate. Era ca fetita care l-a luat pe “nu” in brate, in ciuda insistentelor noastre de a ne arata o dovada.

Dupa aceea a inceput sa insinueze ca ne zgarcim, sau ceva de genul. Intr-adevar, nu era o suma foarte mare, dar aici e voba de corectitudine si respect pentru client. Si dupa ce i s-a mai atras atentia si ca se repede la client, a zis pe un ton de sictir: “Hai, dati cat vreti!“, si a dat in retragere. Nu stiu daca banii aia ajungeau la ea in buzunar sau e o chestie impusa de manageri, dar e de tot rahatul. Asa ca de acum incolo sa fiti atenti la ce si cat consumati, ca sa stiti dinainte cam cat ar trebui sa platiti.

Si pentru cei de la CD Europa: Huooo, saracieee!

Nu sunt mare fan al conflictelor si incerc sa le evit pe cat posibil. Si pentru asta exista cateva solutii, ultima fiind fuga. Daca totusi startul e independent de tine, urmeaza ameliorarea lui prin diverse tehnici de supravietuire in salbaticie. Dar ar fi bine ca cel ce il porneste sa aiba in vedere cateva reguli de bun simt, spre binele sau.

Una din reguli ar fi ca numarul conteaza. Nu toti sunteti Jackie Chan. Orice persoana in plus inseamna o lovitura in plus. Cate lovituri din directii diferite poti bara simultan? Una? Doua? Trei? Dar opt?
Marimea conteaza. Daca prietenii tai te numesc “schelet ambulant”, ar fi o idee buna sa nu te dai mare pe langa cineva care chiar este masiv, sau macar mai mare decat tine, daca nu cunosti cel putin o arta martiala. Faptul ca ai vazut Karate Kid nu se pune la socoteala.
Si cea mai importanta regula, din punctul meu de vedere: nu o cauta cu lumanarea! Nu isca probleme acolo unde nu e cazul, doar ca sa te afli in treaba. Vrei sa vada baietasii tai cat de jmeker esti? Sa te admire femeia ca ai cojones mai mari decat creierul? Ce e cu dorinta asta cretina de a nascoci motive de scandal?

Drept exemplu negativ va voi prezenta o scena recenta petrecuta in fata la Tomis Mall. Eram cu Little Bro, Little Cousin si cativa anonimi (a se intelege persoane fara blog) si tocmai ce ieseam din mall ca sa fumeze si baietii o tigara. Am iesit prin lateral, pe unde nu e usa rotitoare. Grupul nostru iesea si un cuplu incerca sa intre, dar cum noi eram unul dupa altul, a trebuit ca cei doi sa astepte. Imediat ce am iesit, vazandu-ne de ale noastre, un tip periculos vocifera: “Ce, baiete, esti smecher? Ma imiti? Ai vreo problema? Zi, te crezi tare?“.

Eram toti “wtf?!”. Si prin toti ma refer la 8 insi. Periculosul care a incalcat toate regulile – un gagiu frate cu batul de la mop, cu maiou putin cam labartat la gat si bagat in pantaloni si probabil purtand slapi – a indicat mai exact cu cine avea treaba. Prietenul nostru vizat era neatent, cat noi inca incercam sa ne lamurim ce pusca si cureaua lata vrea ala. Cica atunci cand a iesit din magazin, colegul nostru l-a imitat cum tusea. Poftim?! Omule, esti prost? Apoi isi directioneaza privirea ucigatoare inspre Little Bro ca vorbea in numele “imitatorului”, ca un avocat. Intre timp, toti ne apropiam de el. Colegul explica si el cocalarului ca nu l-a imitat nimeni, nici macar nu l-a vazut vreunul cand am iesit, nici nu l-am bagat in seama. Mai are loc un scurt schimb de replici si observ cu coada ochiului cum iese si prietena individului afara sa il traga de maneca invizibila. Intr-un final isi cere scuze, dar tot pe un ton superior, si se afunda in analele magazinului. Dupa ce a plecat, Lil’Bro a pus intrebarea fireasca: “De ce nu l-am batut p-asta?“. Poate pentru ca suntem cu cel putin trei trepte pe scara evolutiei deasupra lui… si pentru ca urmatorul film trebuia sa inceapa si nu toata lumea avea timp de declaratii pe la politie. Imi si imaginez cum ar fi sunat stirea: “Opt tineri s-au napustit din senin asupra unui barbat si l-au snopit in bataie de fata cu nevasta“.

Nu e o noutate ca portiile de mancare din unitatile responsabile cu alimentatia publica devin din ce in ce mai mici. Mai demult scriam despre suberecul cu carne precum economia: sublima, dar lipseste cu desavarsire. Dupa o perioada in care am incercat sa privesc mai indulgent incercarile comerciantilor de a ramane pe linia de plutire, imi dau seama ca nu am de ce sa imi fie mila de ei: profita de pretextul crizei ca sa isi bata joc de clienti.

Eu nu sunt tocmai cel mai pretentios client. Ba dimpotriva, cred ca sunt printre cei mai rabdatori si intelegatori. Am trecut cu vederea multe nereguli, am iertat diverse scapari ale ospatarilor si am asteptat mai mult decat ar fi suportat oricine. Nu mi-a adus nimic altceva aceasta atitudine decat alte neplaceri, dar poate primesc macar un punct pentru marele meci de dupa apocalipsa.

Ce mi-a declansat acum indignarea? Pai sa va povestesc cum azi eram lihnit si avand o pofta nebuna de mititei, zic sa merg in raiul evazionistilor fiscali gratarelor din Constanta: Satul de Vacanta. Si ca sa nu ma duc oriunde, ma indrept spre Cuptorul cu Placinte, un loc renumit si unde mai mereu e coada, deci ceva bun sigur fac si ei. Imi astept randul si comand:

• mititei – 6 x 0.65 = 3.9 lei
• cartofi prajiti – 1 x 1.5 = 1.5 lei
• chifle – 2 x 0.5 = 1 leu
• salata de varza -1 x 1.5 lei = 1.5 lei
• mustar

Total: 9 lei. Daca facem calculul, reiese ca o pleasca de mustar costa 1.1 lei. Deci mustar d-ala fara nume, cumparat la galeti de 5 litri la preturi de nimic este taxat exemplar. Stiu ca e afisat si pretul mustarului acolo, si sigur nu e 1 leu, o sa ma uit mai bine data viitoare. Oricum am platit in plus. Sau furculita de plastic, cele doua scobitori si gramajoara de sare se platesc si ele? Nici macar nu e prima oara cand imi spune o suma mai mare decat cea corecta. Dar nu e vorba de bani, ca si daca imi dadea rest 0.5 lei nu ii luam. E vorba de respect, de corectitudine, de… geaba.

In fine, asta a fost doar asa, ca fapt divers. Surpriza mare a fost cand am vazut ce inseamna portia de 150 gr de cartofi prajiti: puteam sa numar paiele pe degetele de la maini, si sa imi si ramana unul mijlociu de indreptat catre cine il merita. Aia mici se rusinasera si abia se mai zareau in farfurie. Nu aveau mai mult de 5 cm in lungime si erau subnutriti. Gustosi, dar mult prea schilozi.

Inteleg, nu e tocmai un restaurant, nu am platit o caruta de bani, dar in ritmul asta o sa ajungem sa platim doar ca am trecut pe acolo, fara sa mancam nimic. Pe timp de criza nu ar trebui sa creasca portiile si sa micsoreze preturile? Nu, ca gura lor tre’ sa manance si mai mult ca inainte…

Bai bizonule care esti, cine pusca si cureaua lata ti-a dat carnetul? Am intalnit multi bizoni in trafic, dar parca tu esti taticul lor!

Eram cu furia rosie si stateam ca tot omul la semafor. Se pleaca, se merge in coloana pe doua benzi. Trec de un sens giratoriu si in stanga mea apare un Cielo. Strada isi micsora dimensiunile din cauza masinilor parcate, dupa care inainte de urmatorul semafor banda din dreapta se reintregea pentru mers in fata, cealalta pentru la stanga. Soferache forja masinuta in speranta ca poate sa se incadreze in fata mea, insa nu avea nici loc si nici viteza necesara, asa ca pana la urma s-a multumit sa se uite la stopul meu.

Plecam si de la semaforul asta, se merge in coloana, dar bizonul e frustrat ca trebuie sa stea in spatele meu si probabil se astepta sa ma dau mai pe marginea drumului, cea plina de gropi si gauri de canalizare adanci de 15 cm. Tot se da inspre stanga, imi mai face si faruri, eu imi pastrez locul pe banda. La un moment dat pare ca s-a eliberat contrasensul si cretinul se baga in depasirea coloanei. Ceea ce nu a observat dobitocul e ca sensul invers era liber pentru ca masinile se oprisera la trecerea de pietoni, ca si noi – fraierii – de pe sensul sau. Bizonul a observat in ultimul moment doamna care traversa strada si a calcat frana, oprindu-se cu putin inaintea trecerii. Norocul a fost si ca tanti s-a asigurat si s-a oprit inainte sa ajunga in zona de actiune a masinii. Si daca nu intra in pieton, prostul intra in masina din fata, oprita regulamentar la trecere. Sau in masina de pe banda lui initiala, incercand sa il evite pe cel din fata. Sau ii lovea pe toti, pe rand. Pietonul primul, apoi masina din fata si ricosa in cea de pe sensul nostru.

Ce mama dracului cauta oameni d-astia in trafic? De ce nu se pot abtine de la astfel de grozavii? Daca se circula in coloana inseamna ca exista vreun motiv, ca daca era totul in regula s-ar mai fi gasit doritori de depasiri. Si care e problema cu a sta in spatele unui scuter? Mi se vede crapatura fundului? Iti intra fum pe aerisire? Iti arunc noroi pe parbriz? Viteza legala nu e indeajuns de mare pentru Stig-ul din tine? Hoo cu tata!

Astazi am primit in casuta postala o notificare conform careia apar in evidentele Administratiei Finantelor Publice ca am realizat venituri din activitati independente si ca nu am depus declaratia privind aceste venituri. Daca nu depun in termen de 15 zile declaratia, imi iau si amenda.

Nu poate omul sa faca putina prostitutie intelectuala fara sa plateasca impozit…