In exprimarea orala, ca si in cea scrisa, e frumos si util ca o propozitie sa aiba toate partile componente. Mai ales atunci cand incerci sa raspunzi unei intrebari sau sa explici ceva. In scris nu imi este foarte complicat sa realizez acest lucru, deoarece pot sa reiau de zeci de ori un text si sa il imbunatatesc. Insa in ultimul timp, din diferite motive, se pare ca in vorbire nu mai apuc uneori sa inchei propozitiile.

Nu e vorba ca nu am un vocabular dezvoltat sau o cultura indeajuns de vasta despre domenii diferite. Nu, e pur si simplu o tactica a creierului meu de a economisi energie si informatie, incercand sa anihileze obisnuinta mea de a oferi o explicatie pentru orice. Eventual, prin acest mecanism, ma si scuteste de niste situatii grele in care m-as avanta singur, vorbind fara sa gandesc. Nu functioneaza inca perfect, deoarece apuc sa spun conjunctiile coordonatoare sau subordonatoare, dar barem…

Cateva observatii despre momentele in care se intampla:

  • cel mai des, cand ma grabesc: nu am timpul necesar sa ofer unei persoane informatiile cerute, dar pentru a ii arata ca am toata intentia sa o fac in viitor, las propozitia neterminata si dispar ca magaru-n ceata. Nu garantez ca voi furniza vreodata informatiile alea daca nu ma prinde niciodata intr-un moment de chillax.
  • uneori, cand nu vreau sa raspund sau nu stiu ce sa raspund pe moment: dau un raspuns scurt, insa evit partea in care trebuie sa explic; pun o conjunctie, cu intonatia potrivita ca si cum urmeaza sa zic ceva foarte important – dar deja cunoscut, ma eschivez si schimb subiectul.
  • curtoazie, cand sunt intrebat de sanatate din mers: salut la randul meu persoana, incerc sa continui conversatia si imi dau seama ca de fapt persoana respectiva nu are niciun interes vizavi de viata mea si ma opresc in mijlocul propozitiei, zambind. In functie de reactie realizez ce e de facut. De obicei, merg mai departe.
  • momente ciudate, cand ma intalnesc cu vechi cunostinte: persoane cu care am avut ceva comun in trecut, dar acum nu ne mai leaga nimic, iar pentru a evita momentul penibil in care dupa rezumatul vietii (lucruri pe care le stia deja de pe facebook: In a relationship with…, Studied […] at University of…, Mint rubber at…) se lasa linistea, ma opresc in mijlocul unei fraze, ma uit la ceasul imaginar de la mana stanga si dispar ca magaru-n ceata.
  • momente idioate, adica pline de multe idei: vreau sa spun multe lucruri, sa explic, din diverse puncte de vedere, cu argumente solide, solutii posibile, dar cand toate vin deodata, ma blochez incercand sa le pun in ordine. Si nu mai apuc sa termin expunerea. Imi doresc sa dispar ca magaru-n ceata, dar de cele mai multe ori nu se poate (sunt fie intr-o prezentare, fie intr-un examen sau sedinta la munca) si asa apar “momentele idioate” din cauza ideilor.

Pentru ca, vorba ceea, asa-i in…

  • Digg it
  • Posteaza pe Facebook
  • 0 Comentarii

Minte-ma! Minte-ma frumos!

Pagini
 
E criza
 
Am si sponsori
 
Taguri
 
Articole inculte, cele mai...
©2011 In-cult.Info | Tema de: Elegant Wordpress Themes & data moca de Promo Items | WordPress