Povestea ce va urma nu este inspirata din fapte reale, ci intru totul bazata pe ele. Experienta mea cu sistemul medical din Romania va fi relatata in cateva episoade, pe baza amintirilor scrise imediat dupa intamplare, dar si a memoriei mele de elefant sedat.

Totul incepe intr-o seara calduroasa de iulie, mai exact pe data de 17, anul Domnului 2006. Dupa o zi normala de leneveala binemeritata, pe la ora 18 incepe sa ma doara zona abdominala. Ce sa fie, ce sa fie? “Du-te in pelerinaj la buddha si incearca sa eliberezi demonul din tine”, mi-am spus. Exorcizarea nu a functionat. Incet, dar sigur, durerea creste. Prima reactie este de a informa pe cineva, si anume pe numita “mama”, ce se afla cu cateva camere spre nord. Cautand prin trusa de medicamente, primul ingerat este un Dicarbocalm, un antiacid ce a functionat destul de bine cu alte ocazii. De data aceasta nu m-a ajutat insa. Trece o ora, durerea se inteteste. Iau un carbune medicinal, care ar trebui sa calmeze durerea de burta. Ar trebui.

Metodele “moderne” nefunctionand, apelam la metode babesti. Intai comprese cu apa calda aplicate pe locul cu pricina. Durerea continua. Sticla cu apa fiarta. Durerea persista. Tot apasam sticla pe abdomen, pentru ca asa ma simteam putin mai bine in primele 15 secunde, iar apoi devenea din nou insuportabila. Apare febra, apar frisoanele, apar durerile de cap, la fel de acute ca cele de burta. Cu gandul ca macar una din dureri sa dispara, iau un Extraveral ca sa ma calmez. Poate a avut un efect de vreo ora in privinta durerii de cap, dar doar atat. Cu toate eforturile noastre – adica ale mamei, ca eu stateam in pat mormaind – nu am reusit sa scap.

Mama a spus ca o sa cheme Salvarea. Eu am spus sa nu, ca probabil e doar o indigestie si or fi cazuri si mai grave decat al meu. Gandirea asta altruista era sa ma coste scump de data asta. Se facuse ora 23, si am zis ca poate daca adorm imi trece. Incearca si adormi daca poti, domnule Jorjel. Ma intorceam de pe o parte pe cealalta, precum vitelul pe rotisor. Am incercat sa beau un ceai care ar fi trebuit sa imi faca bine, nu mai tin minte exact de care – galbenele, musetel, basina porcului, ceva de genul. Efectul a fost cel asteptat: exact pe dos! Ceaiul a declansat o reactie de expulzare prin esofag si pe gura a continutului stomacului, provocata de contractiile spastice ale diafragmei si ale muschilor abdominali. Adica am varsat, vomat, dat la rate. La un moment dat s-au vazut si niste firisoare de sange. Asta ne-a speriat rau de tot…

[va continua]

Pentru cei ce nu-ntelege:
“Nu am auzit in vreo frizerie ca un grup de negri sa vorbeasca despre evrei. Negrii nu urasc evreii. Negrii urasc albii! Nu avem timp sa disecam oamenii albi in grupulete! Urasc pe toata lumea! Nu-mi pasa daca doar ce ai ajuns aici.
- Hei, sunt roman!
- Nenorocit roman!”

Albert Einstein moare si ajunge in Rai, unde afla ca inca nu i s-a pregatit camera in care va sta. Portarul ii spune ca va trebui sa astepte intr-un dormitor, pe care va trebui sa-l imparta cu mai multe persoane. Einstein spune ca nu este nici o problema, asa ca este condus in camera provizorie.
Aici Einstein este prezentat colegilor de camera:
- El este primul tau coleg. Are un IQ de 180!
- Excelent. Vom discuta despre matematica!, zise Albert.
- Aceasta este cel de-al doilea coleg. Are un IQ de 150.
- Perfect. Vom discuta despre fizica!
- Acesta este cel de-al treilea coleg. IQ-ul lui este 100.
- Foarte bine. Putem vorbi despre piese de teatru!
In acel moment o alta persoana vine si ii strange mana lui Einstein si ii zice:
- Eu sunt ultimul coleg de camera. Imi pare rau, dar IQ-ul meu este de doar 80.
Einstein ii zambeste si ii spune:
- Deci, cum crezi ca vor evolua dobanzile pe viitor?

Nu sunt mare fan al conflictelor si incerc sa le evit pe cat posibil. Si pentru asta exista cateva solutii, ultima fiind fuga. Daca totusi startul e independent de tine, urmeaza ameliorarea lui prin diverse tehnici de supravietuire in salbaticie. Dar ar fi bine ca cel ce il porneste sa aiba in vedere cateva reguli de bun simt, spre binele sau.

Una din reguli ar fi ca numarul conteaza. Nu toti sunteti Jackie Chan. Orice persoana in plus inseamna o lovitura in plus. Cate lovituri din directii diferite poti bara simultan? Una? Doua? Trei? Dar opt?
Marimea conteaza. Daca prietenii tai te numesc “schelet ambulant”, ar fi o idee buna sa nu te dai mare pe langa cineva care chiar este masiv, sau macar mai mare decat tine, daca nu cunosti cel putin o arta martiala. Faptul ca ai vazut Karate Kid nu se pune la socoteala.
Si cea mai importanta regula, din punctul meu de vedere: nu o cauta cu lumanarea! Nu isca probleme acolo unde nu e cazul, doar ca sa te afli in treaba. Vrei sa vada baietasii tai cat de jmeker esti? Sa te admire femeia ca ai cojones mai mari decat creierul? Ce e cu dorinta asta cretina de a nascoci motive de scandal?

Drept exemplu negativ va voi prezenta o scena recenta petrecuta in fata la Tomis Mall. Eram cu Little Bro, Little Cousin si cativa anonimi (a se intelege persoane fara blog) si tocmai ce ieseam din mall ca sa fumeze si baietii o tigara. Am iesit prin lateral, pe unde nu e usa rotitoare. Grupul nostru iesea si un cuplu incerca sa intre, dar cum noi eram unul dupa altul, a trebuit ca cei doi sa astepte. Imediat ce am iesit, vazandu-ne de ale noastre, un tip periculos vocifera: “Ce, baiete, esti smecher? Ma imiti? Ai vreo problema? Zi, te crezi tare?“.

Eram toti “wtf?!”. Si prin toti ma refer la 8 insi. Periculosul care a incalcat toate regulile – un gagiu frate cu batul de la mop, cu maiou putin cam labartat la gat si bagat in pantaloni si probabil purtand slapi – a indicat mai exact cu cine avea treaba. Prietenul nostru vizat era neatent, cat noi inca incercam sa ne lamurim ce pusca si cureaua lata vrea ala. Cica atunci cand a iesit din magazin, colegul nostru l-a imitat cum tusea. Poftim?! Omule, esti prost? Apoi isi directioneaza privirea ucigatoare inspre Little Bro ca vorbea in numele “imitatorului”, ca un avocat. Intre timp, toti ne apropiam de el. Colegul explica si el cocalarului ca nu l-a imitat nimeni, nici macar nu l-a vazut vreunul cand am iesit, nici nu l-am bagat in seama. Mai are loc un scurt schimb de replici si observ cu coada ochiului cum iese si prietena individului afara sa il traga de maneca invizibila. Intr-un final isi cere scuze, dar tot pe un ton superior, si se afunda in analele magazinului. Dupa ce a plecat, Lil’Bro a pus intrebarea fireasca: “De ce nu l-am batut p-asta?“. Poate pentru ca suntem cu cel putin trei trepte pe scara evolutiei deasupra lui… si pentru ca urmatorul film trebuia sa inceapa si nu toata lumea avea timp de declaratii pe la politie. Imi si imaginez cum ar fi sunat stirea: “Opt tineri s-au napustit din senin asupra unui barbat si l-au snopit in bataie de fata cu nevasta“.

Delfinul Mark, vedeta Delfinariului din Constanta, a sustinut ieri ultimul sau spectacol, in jurul orei 15. Mark a decedat in urma unei hemoragii pulmonare, la ora 23:46. Sa-ti fie apa usoara, Mark!

“Mark a murit ca un erou, şi-a ţinut toate spectacolele şi abia aseara după ora 23:00 după ce a rămas singur, a eşuat pe platforma de la marginea bazinului şi şi-a dat ultima suflare”, a declarat în această dimineaţă pentru EVZ directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa Adrian Mănăstireanu.

Cititi: EVZ si Delfinariu

Nu e o noutate ca portiile de mancare din unitatile responsabile cu alimentatia publica devin din ce in ce mai mici. Mai demult scriam despre suberecul cu carne precum economia: sublima, dar lipseste cu desavarsire. Dupa o perioada in care am incercat sa privesc mai indulgent incercarile comerciantilor de a ramane pe linia de plutire, imi dau seama ca nu am de ce sa imi fie mila de ei: profita de pretextul crizei ca sa isi bata joc de clienti.

Eu nu sunt tocmai cel mai pretentios client. Ba dimpotriva, cred ca sunt printre cei mai rabdatori si intelegatori. Am trecut cu vederea multe nereguli, am iertat diverse scapari ale ospatarilor si am asteptat mai mult decat ar fi suportat oricine. Nu mi-a adus nimic altceva aceasta atitudine decat alte neplaceri, dar poate primesc macar un punct pentru marele meci de dupa apocalipsa.

Ce mi-a declansat acum indignarea? Pai sa va povestesc cum azi eram lihnit si avand o pofta nebuna de mititei, zic sa merg in raiul evazionistilor fiscali gratarelor din Constanta: Satul de Vacanta. Si ca sa nu ma duc oriunde, ma indrept spre Cuptorul cu Placinte, un loc renumit si unde mai mereu e coada, deci ceva bun sigur fac si ei. Imi astept randul si comand:

• mititei – 6 x 0.65 = 3.9 lei
• cartofi prajiti – 1 x 1.5 = 1.5 lei
• chifle – 2 x 0.5 = 1 leu
• salata de varza -1 x 1.5 lei = 1.5 lei
• mustar

Total: 9 lei. Daca facem calculul, reiese ca o pleasca de mustar costa 1.1 lei. Deci mustar d-ala fara nume, cumparat la galeti de 5 litri la preturi de nimic este taxat exemplar. Stiu ca e afisat si pretul mustarului acolo, si sigur nu e 1 leu, o sa ma uit mai bine data viitoare. Oricum am platit in plus. Sau furculita de plastic, cele doua scobitori si gramajoara de sare se platesc si ele? Nici macar nu e prima oara cand imi spune o suma mai mare decat cea corecta. Dar nu e vorba de bani, ca si daca imi dadea rest 0.5 lei nu ii luam. E vorba de respect, de corectitudine, de… geaba.

In fine, asta a fost doar asa, ca fapt divers. Surpriza mare a fost cand am vazut ce inseamna portia de 150 gr de cartofi prajiti: puteam sa numar paiele pe degetele de la maini, si sa imi si ramana unul mijlociu de indreptat catre cine il merita. Aia mici se rusinasera si abia se mai zareau in farfurie. Nu aveau mai mult de 5 cm in lungime si erau subnutriti. Gustosi, dar mult prea schilozi.

Inteleg, nu e tocmai un restaurant, nu am platit o caruta de bani, dar in ritmul asta o sa ajungem sa platim doar ca am trecut pe acolo, fara sa mancam nimic. Pe timp de criza nu ar trebui sa creasca portiile si sa micsoreze preturile? Nu, ca gura lor tre’ sa manance si mai mult ca inainte…

Cercurile din lanurile de cereale au diverse explicatii. Preferata tuturor este cea a extraterestrilor care isi anunta prezenta printre noi, urmata indeaproape de farsele care vor sa darame prima teorie. In tara noastra de vina sunt pufuletii optimisti, iar in Australia animalele. Si ce alte animale ar putea sa fie vinovate decat reprezentantele acestui minunat continent: marsupialele.

Mai precis, cangurii pitici din Tazmania navalesc in lanurile de mac, cultivat legal in scop medicinal pentru obtinerea opiumului – dar din care se produc si droguri precum heroina, si mananca semintele. Drogatii astia mici si-ai dracu’ alearga apoi de nebuni in cercuri prin culturi pana creeaza adevarate opere de arta extraterestra. Deodata, brusc, corpul lor mic si creierul cat o piersica cedeaza, exact cum fac eu dupa ce beau energizante sau multe cafele. Fermierii din zona au spus ca si oitele mai consuma seminte narcotice si prezinta acelasi efect: mersul in cerc.

Sursa: BBC News