- Parinte, mi-e rusine, am pacatuit…
- Spune, fata mea, Dumnezeu iarta.
- A venit aseara Ion la mine, mama era plecata…
- Spune, spune, taica.
- Si Ion m-a luat in brate…
- Si, si?
- Si mi-a spus sa ma dezbrac…
- Si?
- Si m-a trantit pe pat…
- Spune, si?
- Si mi-a dat chilotii jos…
- Si, si, mai departe?
- Si-a venit mama.
- Fi-ti-ar ma-ta a dracului!

E 4 ianuarie, anul Domnului 2009, in Constanta sunt aproximativ -2 grade Celsius si ninge. Prin ziare se vehiculeaza ca azi ar fi cea mai geroasa zi de pana acum din aceasta iarna, cu -20 grade Celsius la Miercurea Ciuc.

Atunci de ce dracu’ au oprit astia caldura? De ce in cea mai calduroasa camera sunt doar 20 de grade, iar in camera de lucru tastez la 15 grade? E din cauza ca fura ucrainienii din gazele noastre? A ramas vreo vaca intepenita pe teava de apa calda? E vreun complot sa ne faceti sa consumam bauturi alcoolice ca sa ne incalzim, sau macar sa nu mai simtim frigul?

Am cautat informatii despre cauza congelului si peste tot bate vantul. Ziaristii locali nu si-au revenit dupa petrecerea de revelion, siteurile inca arata 31 decembrie. De furnizorul de energie termica nici nu mai amintesc, ultimele anunturi sunt din 2007. Cele doua televiziuni locale ar putea fi o sursa de informatii, dar cine se mai uita la televizor?!

Brb, ma duc sa imi pun manusi.

Scriam aici cate ceva despre fotografie si aparatele foto “clasice” din familia mea. Dar cum tehnologia a evoluat, am trecut si noi la camerele foto digitale.

Primul meu astfel de aparat a fost primit cadou de majorat de la colegii de liceu – multumesc din nou. Este un Aztec Shark DC3306, de 3.1 megapixeli, cu zoom optic 3.0x si zoom digital 2.0x. Ecranul LCD de 1.5 inch nu ofera o perspectiva prea mare asupra ceea ce urmeaza sa fotografiez, dar va spun din propria experienta ca e rezistent. Memoria interna de 16MB m-a obligat sa imi cumpar un card SD pe care am reusit sa il incarc de cateva ori cu pozele de 2048×1536 pixeli. Am incercat sa fac si cateva filmulete, dar se vede pixelat si dupa vreo 2 minute sunetul ramane in urma. Asa ca il folosesc strict pentru ce a fost conceput: poze.

Desi nu e o firma cunoscuta si detaliile tehnice parca nu mai sunt asa de atragatoare, rechinul meu si-a facut datoria mereu, chiar depasindu-mi asteptarile. A suferit multe cazaturi, a supravietuit in conditii meteo vitrege si, chiar in locuri unde aerul continea vapori de alcool in cantitati mai mari decat oxigenul, a reusit sa faca poze de o calitate excelenta.

Dar, cum spuneam si la inceput, trebuie sa evoluam. Si cum cele mai bune lucruri in viata sunt aproape moca, am zis sa particip la concursul Go4it.ro, in speranta ca un Canon Powershot G10 nu strica la blogul omului. Dar la norocul meu, nu mi-as tine rasuflarea…

Ar avea de spus niste povesti mai mult sau mai putin interesante pentru altii, dar cu siguranta importante pentru protagonisti.

Nu stiu de unde pana unde, dar toti din familia mea au cochetat la un moment dat cu fotografia, exceptand mama. Nu a profesat niciunul, dar la nivel personal fiecare a fost destul de bun. Daca pastram primele aparate foto ale tatalui, acum ar fi fost piese de muzeu – sau obiecte licitate pe ebay. Nu mai tin minte marcile acelora, dar mai departe stiu ca am continuat pe Smena si Skina. De la aparatul negru clasic, complet manual, cu blit extern si cu instructiuni lipite pe spate de fratele meu pentru ca orice profan sa il poata seta corespunzator, pana la aparatul foto automat gasit pe strada ce, probabil din cauza cazaturii suferite, tragea cate 5 pozitii deodata, toate au surprins pe film mai mult decat doar imagini.

Pozele de la botezul primului nascut, apoi cele cu bebelusul cu capul mare pe cuvertura din bucataria de la tara, continuand cu urecheatul pionier cu cravata rosie si aniversarea de 10 ani a lui Praslea cel Gigic istorisesc celor ce au rabdare sa priveasca, dar si sa asculte, intamplari ciudate, hazlii, triste sau chiar tragice, legate de fiecare eveniment in parte. Albumele abia asteapta sa fie deschise si sa raspunda vesnicei intrebari “Asta esti tu?! Vai, dar ce copil scump erai! Cum dracu’ ai ajuns in halul asta?!”…

Na dilema! Mi s-a spus de atatea ori ca gandesc prea mult – si culmea, aproape de fiecare data in circumstante nefavorabile – incat chiar incepusem sa cred. Dar acum nu mai sunt asa de sigur. De ce spun asta? Pentru ca un studiu realizat de cercetatorii din Canada indica faptul ca gandirea ingrasa. Ori silueta mea de invidiat ar sugera ca nu-mi pun neuronii prea mult la munca.

Acum nu va grabiti voi, cei cu burta mare si plina si cu capul gol, sa va declarati mari ganditori. Secretul sta tot in mancare. Atunci cand depui un efort intelectual consumi mai multe calorii, si simti nevoia sa te alimentezi cu mai multa energie, dand iama in frigider. Daca tu ai asudat incercand sa treci de ultimul nivel la Zuma sau ai participat la editia de anul acesta a “cartofului de canapea”, nu te astepta sa excelezi in fizica nucleara prea curand. Avem cateva exemple elocvente care intaresc aceasta convingere: parlamentari, functionari publici si alti “ganditori cu greutate” – a se citi “gandesc cu greu sau deloc” – din tara noastra.

La o scara inferioara se pune altfel problema: o persoana obeza are, datorita societatii noastre care nu discrimineaza deloc, mai putine sanse de afirmare decat una cu aspect placut, si atunci singura solutie este sa se ridice prin alte calitati. Dar totodata e de dorit sa se ingrijeasca si de aspect, nu sa cada in delasare. Daca gandesti catusi de putin nu iei prea mult in greutate – facem abstractie de cazurile bolnavilor – pentru simplul fapt ca stii ca trebuie sa iti ridici fundul de pe scaun, sa faci miscare, sa iti intretii corpul. Vorba neamtului: “Mens sana in corpore sano”…

Daca poti sa opresti o persoana sa se urce beata la volanul masinii, fa-o! Nu de alta, dar nu stii pe cine intalneste in trafic, poate chiar o ruda sau un prieten de-ai tai. Si nu vrei sa ii ai pe constiinta…

Totusi, trasul cu bile de vopsea in masina nu e solutia cea mai buna. Desigur, pare o metoda simpla si sigura daca ai materialele necesare, dar iti poate aduce si tie ceva neplaceri. Asta i s-a intamplat unui barbat din Washington care a incercat sa isi impiedice prietenul sa conduca in stare de ebrietate, tragand cu arma de paintball in parbriz. Vecinii au sunat la politie si binevoitorul a fost arestat in loc sa fie felicitat pentru initiativa.