Pisicutele si papagalii care se dau la ele…

Femeile nu stiu niciodata cu ce sa se imbrace…

Din celebrele replici de agatat…

In ce stadiu a ajuns invatamantul in Romania…

M-am apucat sa pun ganduri pe imagini. Cu pisici. Poate mai incolo si cu caini. Sau altele. Poate. Mai incolo.

Nu am inteles niciodata picturile “vesele” din policlinici si spitale. Nici macar atunci cand eram mic si prost (nu incercati sa folositi asta impotriva mea, voi nega orice referire la actualul articol; m-am nascut destept). Le pot considera utile intr-o gradinita, chiar educative daca reprezinta ceva util (cum ar fi litera Ţ care fumeaza o ţigare - asa e la moda in invatamant).

Dar desenul pe holurile policlinicii a unei ratuste cu sapca de postas comunist ce trage un car cu flori in care se afla un iepure de camp teribil de vesel care tine in mana o scrisoare de la Crucea Rosie… ma depaseste. Stiu ca trebuie sa le ia mintea copiilor de la vaccinul ce urmeaza sa il primeasca, sa invete culorile cat timp asteapta si sa ii indobitoceasca, si totusi nu vad rostul. Priviti copii: un iepure ce a fumat prea multa iarba in loc sa o manance, care subjuga (deci vorbim de sclavism) o ratusca indoctrinata de regimul comunist. Ca sa nu mai vorbim de razele ultraviolente ale unui soare prea puternic pentru stratul de ozon lipsa si prezenta unei ciuperci otravitoare (se stie ca culorile vii anunta un pericol) pe un camp de o culoare ce te face sa dai (bice) la rate.

Asociati acelei imagini o alta cu Donald Duck acoperita de dulapuri metalice, o cutie de carton si mucegai, cu “Fumatul oprit” deasupra minifaiantei tip mozaic si, contrastand vizavi, un perete frumos, curat si cu termopane, termopane (termopane, termopane, of of!) aveti imaginea completa a unei sali de asteptare a unei clinici (de stat, evident). De fapt, nu chiar imaginea completa, lipseste partea cu fotoliile joase si buretoase, crestate si scobite de minti odihnite.

Pai si ce altceva sa faci? Ca daca nu esti un idiot (nb: om cu multe idei) care sa se apuce sa studieze operele de arta de pe pereti (si, ocazional, foarte rar, aproape niciodata, frumoasele creaturi ale lui Dumnezeu, binecuvantate fie proeminentele femeii - nu de orice tip) te-apuca pandaliile si iti versi nervii pe cine te sustine: canapeaua, mama, tata, bunica, prietena…

Acesta este un scurtmetraj care a castigat ceva premii pe la festivaluri. La noi nu se intampla chiar asa, adica apelurile noastre sunt distribuite tot in tara (desi nu neaparat in acelasi oras de unde esti si tu, desteptule!). Delectati-va cu viata de telefonist…

Unii dintre voi probabil stiu ca am lucrat ca “telefonist”, altii nu. Impropriu spus “telefonist”, operator telesales fiind denumirea corecta. “Si ce faci, ma? Raspunzi la telefoane? Ha!”. Nu, stimabile, joc solitaire, citesc ziarele si beau cafea toata ziua. Pentru ca asta este impresia generala, nu-i asa?

Adevarul e ca nu iti dai seama cat de greu si stresant este lucrul cu clientii pana nu treci prin asta. Pe langa faptul ca ai de invatat foarte multe lucruri si proceduri, trebuie sa te adaptezi din mers la schimbari zilnice. Si mai stim cu totii ca gradina Domnului e mare si ca multi prosti sar gardul. Prostia singura nu ar fi o problema foarte mare, insa cand ii asociezi tupeul, ipocrizia, minciuna si sentimentul de superioritate, se creeaza o formula exploziva, gata sa bubuie la cea mai mica scanteie.

Precum client, toata lumea vrea informatii rapide, concrete si corecte. Mai exact, se asteapta ca un reprezentant al unei companii sa fie un robotel in aceasta privinta. Daca insa pui la dispozitie un robot care sa ii ofere clientului informatii, notificari, promotii, se revolta de parca l-am fi jignit. “Ce mi-ati pus robotul ala sa vorbeasca? Eu vreau sa discut cu o persoana, nu cu o masina!”. Bine, zis si facut. “Cu ce va pot ajuta?”. Pai ca sa vezi, ca nu stiu ce, ca bla bla bla, si pana la urma ii oferi aceleasi informatii pe care i le daduse robotul cu 1 minut inainte. Daca insa gresesti o mica informatie, cat de mica, si nu te corectezi imediat… esti un incompetent.

Ce vor oamenii de fapt? Vor un android, un robotel uman. Sa poata oferi informatii exacte si in timp scurt, dar capabil sa empatizeze si sa poarte discutii si pe alte subiecte decat cele ce fac scopul apelului. Daca le dai doar robotelul, nu le convine pentru ca nu au cui sa-si verse amarul, nu au la cine sa tipe, pe cine sa injure si cum sa-si exprime frustrarile. Pe de cealalta parte, umanul nu trebuie sa se vada foarte mult, faptul ca esti bolnav, ti-e rau sau doar ai o zi proasta nu trebuie sa se simta in voce, si sincer, chiar nu ii pasa nimanui.

Acum nu ma intelegeti gresit, nu toti clientii sunt dificili. Pe langa prefacuti, mincinosi, betivi, nebuni, smecheri si tarani (a nu se intelege neaparat cei care locuiesc la tara) ai parte si de oameni cu bun-simt, intelegatori si care totusi au diverse situatii sau probleme in care au dreptate si pentru care merita sa faci tot posibilul sa se rezolve curand. Prea putini, din pacate…

Acesta este doar un articol introductiv. Voi reveni cu cateva situatii specifice si rezolvarea lor in urmatoarea perioada. Pana atunci, sa auzim de bine!

Cu totii stim ca atunci cand te duci sa depui acte, sa ridici documente sau sa platesti facturi/dari/spagi, adica in general cand stai la o coada, trebuie sa existe cel putin o persoana cu gura mare si impotriva sistemului. E clar ca nimanui nu-i convine sa-si petreaca ore in sir printre zeci de oameni, mai culti, mai inculti, mai smecheri, mai umili, mai cool, mai transpirati, intr-o incapere de 4 pe 5, fara aer conditionat, intr-o zi in care temperaturile la umbra copacilor lipsa ajung la 31 grade celsius. Nu e placut, e dezgustator, si da, chiar revoltator, dar asta nu inseamna sa incepi de fiecare data o revolta.

Dintre noi toti, prosti, te gasesti intotdeauna tu, un destept (o desteapta de obicei, statistic vorbind) sa faci o scena, un scandal, astfel sictirindu-i si mai tare pe functionarii publici, nerezolvand nimic altceva decat sa iti exprimi frustrarile intr-un mod pseudointeligent. Spun pseudo deoarece nu este nimic inteligent in ceea ce faci, nu esti cu nimic mai presus de restul, indiferent de limbajul academic si profesional pe care il folosesti, si dovedesti asta prin stereotipii.

- De ce nu se poate? Cum adica a picat sistemul? Mi-am luat liber de la serviciu special pentru acest lucru, rezolvati-l acum! Este incomprehensibil! Dar nu-i asa, traim in Romania?..
- Daca nu va convine, usa este acolo!, spuse functionarul.
- Vai, dar cum va permiteti? Sunteti platiti din banii mei, lucrati pentru mine!
- Pff, i-auzi! Nu ridicati tonul la mine, domnisoara!
- Pai cum sa nu tip cand dumneavoastra ma tratati cu o indiferenta crasa?! Cum sa nu te enervezi cand se intampla asa ceva, cum numai la noi se poate… *blablabla, sir lung de indignari cu referire la tara, coruptie, apoi catre un alt participant* Uite d-aia vreau eu sa ma fac functionar public *da, ai fata perfecta, de luat pumni si injuraturi*, sa vad daca la fel m-as comporta si eu sau as putea sa ma abtin! (la cum ai dovedit acum, stimabila, nu ai putea, dooh!)

Asadar, iti multumim, stimata domnisoara, ca ne-ai sleit functionarul de orice urma de chef, ne-ai dovedit cat de scolita si inteligeanta esti matale, si ne-ai impartasit si planurile de viitor. Si acum, in cor: “Afara, afara, cu fata din sala!”
Aviz amatorilor:

Scoateti vorbe pe gura doar atunci cand intr-adevar aveti ceva de spus! Nu va irositi energia aruncand cu banalitati, o sa aveti nevoie de ea sa stati in picioare.
Nu ridicati tonul peste nivelul maxim de bun-simt, nu folositi cuvinte jignitoare si nici replici persiflante.
Nu va adresati vecinilor, asteptand sa va sustina cineva (mai mult ca sigur ca o sa se gaseasca o persoana care sa va aprobe, macar din mila), insa restul doar va injura in gand.
Daca vreti tratament preferential, exact asta o sa primiti: cu o extra doza de sila! Va asteptati sa fiti astfel serviti mai prompt, mai cu tragere de inima? Ganditi-va din nou!
Nu incercati sa va bagati cu japca in fata randului, pe motive ca aveti treburi mai importante de facut dupa. Din punctul meu de vedere in aceste cazuri, nimic nu este mai important decat ceea ce este important pentru mine. Intarzii la serviciu? Si eu daca te bagi tu in fata! Ai lasat masina in strada si risti sa ti-o blocheze? Nasol, trebuia sa te gandesti dinainte la asta. Intarzii la coafor? La naiba, in puii mei! Si eu trebuie sa ma tund! Pierzi avionul? Pacat, si eu pierd troleul, treci la coada!

Prin ce lege timpul tau este mai valoros decat al meu? Pentru ca esti un viitor functionar public? Pentru ca ai o facultate umanista? Pentru ca il cunosti pe X? Pentru ca ai o masina cu cai putere de 10 ori mai multi decat am eu lei noi in buzunar in oricare moment al unei zile obisnuite? Daca este asa de valoros timpul tau, o rezolvi printr-o pila (ca doar stim ca si asta se practica), si asa nu ne mai deranjezi nici pe noi.

In speranta ca drumurile mele de saptamana aceasta prin institutiile publice vor fi lipsite de alte scene, si voi rezolva ceea ce mi-am propus, inchei cu una din mugetarile mele (care nu sunt de fapt ale mele, doar ca nu le mai foloseste nimeni): “Cei care ne incurca si mai tare sunt descurcaretii!”

Intr-o zi, o tanara femeie cauta prin magazinele din tot orasul un cadou pentru sotul ei. La un moment dat, trecand pe langa un magazin cu animale, isi zise: “Da’ oare de ce nu i-as cumpara un animal de companie?! Sigur ca o sa-i placa…”.

Intra in magazin si se opreste in fata unui raft unde era o broasca. Pretul afisat era exorbitant: 1000 euro. Intrigata il intreaba pe vanzator:
- Ce are special aceasta broasca de costa asa de mult?!
- Costa atat de mult pentru ca face sex oral mai bine decat o starleta porno, i-a raspuns vanzatorul.

Femeia isi zise atunci amuzata ca ar fi un cadou foarte original si ca in mod sigur o sa-i faca placere barbatului, mai ales ca ei nu prea ii place sa faca asta. Asadar, a cumparat broasca si a plecat bucuroasa spre casa.
Seara i-a oferit-o sotului ei si i-a urat “La multi ani”, dupa care i-a descris calitatile nebanuite ale broastei si s-a dus la culcare, lasandu-l sa se bucure de cadou…

Pe la 3 dimineata, femeia s-a trezit din cauza unor zgomote ciudate. Sotul ei nu era langa ea in pat, asa ca a coborat sa vada ce face. El era in bucatarie cu sortul pus, plin de faina din cap pana-n picioare, cu borcane desfacute peste tot, sucul de rosii pe foc, etc., si cu broasca langa el privindu-l cu ochii bulbucati.

- Dar ce faci, dragule, aici, la ora asta???

Barba-su’ ii raspunde:
- Daca reusesc sa o invat sa si gateasca, tu te cari!..

Pitbullii, rottweilerii si dobermanii sunt mari, dar nu musca (mult), manca-i-ar tata. In schimb, soricarii, chihuahua si terrierul Jack Russel sunt cele mai agresive rase de caini, in aceasta ordine. Statisticile arata ca astia mici nu se pot abtine de la muscat. Ei ataca persoane straine, alti caini, si chiar si stapanii (la cat de cretini sunt unii oameni, si eu i-as musca), in ciuda taliei lor mici si privirii blande (vezi foto). Diferenta consta in faptul ca muscaturile lor nu sunt indeajuns de puternice si nu au consecinte grave de cele mai multe ori, precum in cazul unui amstaff, spre exemplu, cand ai si ramas fara o mana incercand sa ii iei mancarea din fata (desi nu vad de ce ai incerca asa ceva, exceptand cazul in care mancarea este chiar copilul tau). Bon apetit, mon petit chien!

La polul opus, cele mai blande rase includ bassetul, golden retriverul, labradorul, greyhoundul (autobuzele alea din SUA) si huskyul siberian. Wof wof! In traducere… ham-ham!

Am cugetat (sau am mugetat, la cat de bou sunt) indelung daca sa va povestesc sau nu. Dar daca eu rad, de ce sa nu rada si altii? Probabil prietenii apropiati stiau ca vreau sa imi iau un moped (scuter cu capacitatea cilindrica mai mica de 50cmc), asadar daca nu stiai, inseamna ca nu prea imi pasa de tine (kiddin’, am cam pastrat secret, please don’t tell mom!).

In alta ordine de idei, astazi fu ziua cu pricina. Am facut rost de bani (retras bursa, salariu si jefuit o placintarie) si m-am indreptat spre Carrefour (dupa ce am dat un examen la care am luat 2, felicitari) pentru a imi achizitiona chinezaria respectiva. Am facut mult research inainte, studii de piata si fezabilitate, etc, etc, si am ajuns la concluzia ca merita sa imi iau o trotineta cu motor ca sa ma deplasez prin oras pentru o vara, cel mult doua. Asadar, zis si facut. M-am uitat, am chestionat reprezentantul, si l-am cumparat. Oh, goody!

Problema era alta, ca nu aveam benzina, nu era inmatriculat (dooh, doar ce l-am luat) si trebuia sa ajung cu el undeva de acolo, cel mai bine pana la prima benzinarie. Am luat-o per pedes cu inca un nefericit posesor al unui moped pe drumul de intrare in Constanta. Benzinaria era pe partea cealalta, nu era nicio trecere de pietoni, si masinile curgeau rauri, rauri. Ne-am suit pe motoare ca sa traversam strada cu ultimul strop de benzina. Eu m-am tot departat pe varianta ca sa prind un loc cu vizibilitate mare. Si m-am tot dus, pana am sesizat ca e si pe partea mea o benzinarie. Am alimentat frumos, acul indica jumatate din rezervor plin (sau gol din punctul meu pesimist de vedere) si am asteptat pe cineva sa vina sa ma ia, poate ma ajuta sa il car, sa nu circul pe acolo, ca sunt destui inconstienti, nu mai trebuie inca unul.


Din pacate, incercarea noastra a fost sortita esecului si a trebuit sa merg pe el (ce dracu’, aveam benzina) pana acasa. Cu opriri din 300 in 300 metri si asteptat sa fie strada libera ca sa pot sa ma incadrez la stanga, am ajuns aproape de casa. Din pacate, mai aveam o curba la dreapta la care nu m-am incadrat foarte bine si… well… vedeti voi… m-am dus! Iiiihaaaa! Mici zgarieturi pe la mana, scuterul meu cel nou arata doar cu putin mai bine decat unul iesit din garantie, dar eu sunt OK, multumesc de intrebare. M-am ridicat repede, o tantica (saru’mana, tanti!) mi-a dat un servetel sa imi sterg praful de pe cot si palma (din pacate era amestecat cu sange), mi-am reglat oglinzile si tremurand am mers incet ultimele sute de metri spre casa… Trebuie sa imi schimb caile pacatoase!

Si ca sa vedeti ce simt al umorului dezvoltat are Dumnezeu, am pastrat pentru sfarsit o intamplare oarecum paralela. La cumparaturi a fost cu mine Caraboy (un prieten) ca sa ma ajute (aveam noi planuri mari, sa il urcam in spate la un Logan MCV). Cand eu inca mergeam pe langa scuterica, la intrarea pe varianta (e o lume minunata in care veti gasi numai prostii!) a facut poc cu Matizul! A intrat in spatele unui incepator si care doar ce isi cumparase masina in leasing, era prima lui zi in noua Toyota! Ei au plecat la politie, eu la benzinarie, apoi eu am maturat putin asfaltul, dupa care ne-am intalnit la un suc si am ras. Ha ha ha… Not funny!

PS: Nu glumesc, nu-i spuneti mamei!